Progresul uman în era Trump

După ce a fost ales președinte al Statelor Unite pentru a doua oară, Donald Trump este pe punctul de a remodela relațiile internaționale într-un moment critic. Parcurgerea acestei noi și periculoase ere a incertitudinii necesită o reflecție serioasă asupra progreselor pe care le-am făcut – nu în ultimul rînd, pentru a găsi idei despre cum să depășim provocările viitoare.

Ultimele opt decenii au fost cei mai pașnici ani din istorie. S-au făcut pași importanți în îmbunătățirea egalității de gen, decalajul global de gen fiind considerat în prezent acoperit în proporție de 68,5%, conform Forumului Economic Mondial. Alfabetizarea a crescut vertiginos: 87% din adulții din întreaga lume știu acum să scrie și să citească (față de doar 36% în 1950). Longevitatea s-a îmbunătățit spectaculos, speranța medie de viață fiind astăzi de 73 de ani, față de 66 la începutul secolului. Foametea la scară largă, odinioară ceva obișnuit, a devenit astăzi un fenomen restrîns.

Omenirea dispune de toate instrumentele de care are nevoie pentru a susține – și accelera – acest progres. De fapt, cu tehnologiile și cunoștințele pe care le avem deja, am putea rezolva unele dintre cele mai mari dificultăți cu care ne confruntăm – de la sărăcie și insecuritate alimentară la schimbările climatice și explozia demografică. Momentul de față ar trebui, de fapt, să fie un timp al optimismului. Cu toate acestea, Bulletin of the Atomic Scientists – printre ai cărui fondatori se numără Albert Einstein și J. Robert Oppenheimer – a fixat Ceasul Apocalipsei cu 90 de secunde înainte de miezul nopții, indicînd că omenirea e, acum, mai aproape de anihilare ca niciodată.

Și nu e greu de înțeles de ce. Nu este o coincidență faptul că, în timpul îndelungatei perioade de pace relativă și stabilitate globală, democrația a cîștigat teren în mod constant, cooperarea globală extinsă a devenit normă, iar lumea a dovedit un angajament comun fără precedent față de drepturile omului. Astăzi, însă, asistăm la erodarea democrației și a cooperării internaționale, precum și la proliferarea războaielor și a conflictelor în care civili nevinovați sînt agresați în mod flagrant, iar agresorii acționează cu impunitate. Aceste evoluții reflectă eșecurile sistemice ale instituțiilor noastre decizionale de-a lungul mai multor decenii.

Modul în care consumăm informații în era digitală a contribuit la această problemă. Platformele social media ne oferă oportunități fără precedent de conectare, educație și promovare, dar ele au pus totodată la încercare capacitatea noastră de a discerne faptele de ficțiune și au desființat acea înțelegere comună a realității, de care avem nevoie pentru a rezolva împreună problemele și a menține democrația. Inteligența Artificială avansată prezintă un potențial imens de beneficii pentru umanitate, dar pentru a valorifica pe deplin promisiunea acestor tehnologii – și a limita în același timp amenințările – trebuie să ne concentrăm asupra guvernanței etice, a alfabetizării digitale și a cooperării globale.

În plus, apariția unei noi dezordini mondiale survine în contextul terifiant al schimbărilor climatice. Pe măsură ce fiecare an e mai cald decît cel precedent, planeta se apropie periculos de mult de numeroase puncte critice – fie că vorbim de Antarctica, de fluviul Amazon sau de circulația termohalină a Oceanului Atlantic.

Așa cum am discutat luna trecută la Sydney, Australia, cu ocazia Nobel Prize Dialogue, în fața unor asemenea amenințări existențiale avem responsabilitatea – față de semenii noștri, față de planeta noastră și față de generațiile viitoare – de a ne îmbunătăți radical procesul decizional. Capacitatea de cooperare a fost dintotdeauna superputerea umanității; ca atare, primul pas trebuie să fie reconstruirea unei culturi globale care să o susțină, bazată pe o înțelegere comună, sprijinită pe fapte, a realității, și pe încredere în instituții.

În acest scop, sprijinirea viguroasă a cercetării academice și a instituțiilor științifice, a jurnalismului profesionist și a agențiilor guvernamentale transparente este vitală. Prin consolidarea încrederii în acești piloni ai cunoașterii și în informațiile credibile, putem surmonta excesul de (dez)informare, halucinațiile IA și propaganda, pentru a crea o bază comună de cunoștințe care să transceadă granițele naționale și culturale. Acest efort ar trebui să fie susținut de un avînt reînnoit de a oferi educație pentru cetățenia globală și de a crea platforme concepute pentru colaborare și înțelegere interculturală.

Combaterea dezinformării și refacerea unei înțelegeri comune, bazate pe fapte, a realității sînt condițiile prealabile ale oricărui efort de îmbunătățire a procesului decizional și a cooperării la nivel mondial. Acest lucru ar presupune reformarea și modernizarea sistemelor de educație și încurajarea unei „gîndiri a mileniului trei”, caracterizată de curiozitate, creativitate și – cel mai important – gîndire critică. Ar mai fi necesare și structuri de guvernanță globală incluzive, rețele pentru rezolvarea problemelor prin colaborare și modele economice durabile care converg către obiective comune pe termen lung.

Democrațiile puternice au fost vîrful de lance al progresului uman din ultimul secol, ele trebuind să joace un rol-cheie și în construirea unei culturi globale a cooperării. Dar, în contextul în care inegalitățile profunde au creat un teren fertil pentru forțele antidemocratice, capacitatea sistemelor democratice de a face acest lucru e pusă la îndoială. Întrunirile consultative ale cetățenilor și alte procese participative care utilizează selecția aleatorie pot contribui la susținerea reînnoirii democratice atît de necesare, ajutînd societățile să negocieze chestiuni controversate din punct de vedere politic.

Astfel de transformări ar putea face posibilă reforma unor instituții internaționale precum Organizația Națiunilor Unite (în special Consiliul de Securitate al ONU) și Curtea Penală Internațională, și revigorarea dialogului constructiv (constructive engagement) prin intermediul tratatelor internaționale. Lumea trebuie să facă în așa fel încît aceste instituții să devină mai eficiente și mai imparțiale, pentru a garanta și a menține pacea, dezvoltarea, responsabilitatea și justiția globală. Lumea are nevoie urgentă de noi mijloace de control al utilizării armelor nucleare, inclusiv de respectarea principiilor „no first use” (NFU) și „fără autoritate unică”. Desigur, obiectivul final ar trebui să fie reducerea arsenalelor nucleare la zero, pentru a asigura un viitor sigur pentru omenire.

Provocările cu care ne confruntăm astăzi sînt monumentale, dar nu insurmontabile. Istoria ne-a arătat că progresul este posibil atunci cînd omenirea se unește în jurul unor valori împărtășite, motivată de sentimentul unei cauze comune. În urmă cu optzeci de ani, am făcut tocmai acest lucru, creînd instituții globale capabile să inaugureze o nouă eră de pace relativă și stabilitate. Revigorarea acestui spirit de cooperare e sarcina noastră cea mai urgentă.

Tawakkol Karman, o activistă yemenită pentru drepturile omului, este prima femeie din lumea arabă care a cîștigat Premiul Nobel pentru Pace. Saul Perlmutter, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică, este profesor de Fizică la Universitatea din California, Berkeley. Brian Schmidt, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică, este astronom la Research School of Astronomy and Astrophysics din cadrul Australian National University.

Copyright: Project Syndicate, 2024

www.project-syndicate-org

traducere de Matei PLEŞU