Adrian Ghenie și umbrele lui Egon Schiele la Albertina
Pentru prima dată în istoria sa, Muzeul Albertina din Viena are ca protagonist un artist român.
Pentru prima dată în istoria sa, Muzeul Albertina din Viena are ca protagonist un artist român.
Cu siguranță, Eugen Raportoru nu este un artist comod, nu flatează privitorul și nu face exerciții de adecvare la gusturile acestuia
Zece ani mai tîrziu, evenimentul regizat de Spoerri la Milano, „Ultima cină.
Gheorghe Dican este mînat de o dorință intempestivă de-a ne transmite noianul de frămîntări
Tablourile lui deschid o poartă spre mister, prin Minunatele ceasuri ale Ducelui D’Ivry și Călătoria magică a Ducelui D’Ivry (1992-2005). Numesc în continuare Ultrasilvania.
În 1930, Victor Brauner se află pentru a doua oară la Paris, unde îl vizitează în repetate rînduri pe Constantin Brâncuși, care îi încredințează un aparat fotografic
Lucrarea este interpretarea gravurii lui Rembrandt van Rijn din anul 1652 cunoscută cu titlul Alchimistul, Alchimistul acasă în laboratorul său și, mai tîrziu, Faust.
În anul 2021 a expus la Biblioteca Academiei Române lucrări în care tema muzicii era sugerată prin partituri și instrumente muzicale, într-o manieră ritmată sintetic.
Expoziţia marchează colaborarea dintre Jacqueline Victor-Brauner şi muzeele franceze, cărora văduva artistului le donează un număr important de tablouri, sculpturi, lucrări de grafică