„Formă, gest, culoare” – expoziție Marius Barbone Barb și Gheorghe Dican la Muzeul Național de Artă din Chișinău, curator Maria Bilașevschi –

La sfîrșitul lunii mai 2024, Muzeul Național de Artă al Republicii Moldova a deschis expoziția de pictură Marius Barbone Barb și Gheorghe Dican, „Formă, gest, culoare”, curator fiind Maria Bilașevschi, critic și istoric de artă.

Doi artiști adepți ai picturii abstracte, Gheorghe Dican și Marius Barbone Barb, ambii cu atribuții importante în viața artistică din România, asumîndu-și sarcini profesionale ce presupun timp adecvat de a fi în slujba breslei, au și o activitate creatoare impresionantă, cu participări numeroase la expoziții naționale și internaționale, de grup și personale. Amîndoi sînt deschiși la dialog și dispuși să contribuie la nașterea și la organizarea unor evenimente expoziționale valoroase. Dorința de a fi mereu în acțiune, de a transmite energie, dorința de a construi, precum și aspirația constantă de depășire a limitelor sînt caracteristice picturii lor.

Criticul de artă Corneliu Ostahie observa că „Gheorghe Dican este unul dintre cei mai vizibili și mai bine cotați pictori români în generația care a ajuns acum la ceasul deplinei maturități creatoare”. A fost considerat cînd un gestualist, cînd neoexpresionist liric abstract, cînd peisagist, la limita dintre figurativ și nonfigurativ. Pictorul spune despre sine că este un pictor realist, deoarece utilizează în demersurile sale creatoare „toate regulile naturii”. Ceea ce caută artistul este să ajungă la o reflectare a realității și apoi să ajungă la exprimarea unor stări, atitudini, sentimente.

Gheorghe Dican este mînat de o dorință intempestivă de-a ne transmite noianul de frămîntări legate de devenirea sa într-o lume în continuă schimbare, imaginîndu-și noi universuri posibile în care – chiar dacă pare că abia începe construcția, iar unele forme sînt într-o (doar) aparentă dezordine – există o bază solidă. Gheorghe Dican nu construiește pe nisipuri mișcătoare. El recreează spații tocmai pentru a elimina dezordinea, atît de prezentă astăzi în mințile multor oameni din Occident pînă în Orient. Există multă spontaneitate, freamăt creator în lucrările sale și, totuși, intuim și o latură monumentală, puternică, datorită voinței sale constructive. Dar dorința de a dezmembra, de a deconstrui și a reasambla forme simple, abstracte e și mai puternică, năzuința de a transforma conferind adesea petelor de culoare stări pulsatile, energii gata să irumpă, dezvăluind contradicții, ceea ce face ca unele lucrări să se înscrie într-un neoexpresionism abstract. Oricum, ceea ce caracterizează lucrările sale este un permanent dinamism, iar culorile folosite trimit și ele spre neoexpresionism: roșu dramatic, unde intervine și o formă rectangulară în negru, în unele lucrări negrul fiind, de altfel, chiar dominant. Astfel, unele forme simple sînt încărcate cu sensuri simbolice, metaforice. Sînt imagini care transmit tensiunile actuale, neliniștile, chiar și agresiunile prezente astăzi în lume, la care artistul caută soluții prin picturile sale.

Din aceste motive, el recurge la gestualism (după ce s-a asigurat că există o bază mai solidă) pentru că acesta rămîne cea mai potrivită valoare de gen proxim pentru propria pictură. Deci trebuie să observăm că alternează în majoritatea compozițiilor sale zonele aflate sub supraveghere rațională cu cele datorate gestualismului. În  numeroase lucrări se îndreaptă însă spre sinteză, aspirînd la disciplinarea fluidului pigmenților printr-o comprimare a mijloacelor de expresie. Aș zice că artistul este, mai curînd, un risipitor al eului său, dăruindu-se artei, culturii în general.

S-a scris despre Marius Barbone Barb că este un artist proteic. Într-adevăr, numeroasele tablouri ce au același titlu, în același timp atît de nuanțat expresive, apropiate și totuși diverse pe aceeași temă, îndreptățesc această afirmație. Există cîteva teme mari care-l preocupă în prezent pe artist: zborul, timpul, dialogul și, nu în ultimul rînd, nudul feminin, erosul. În locul lui homo contemplativus, el pune accent pe autenticitatea prometeică, pe capacitatea de geneză și elan, pe aspirația spre zbor – în care sînt prezente în același timp elaborarea și spontaneitatea, conglomeratul compozițional părînd anulat de forțe interne invizibile.

Chiar dacă la prima vedere culoarea izbucnește nestăvilită, în ritmuri dezlănțuite, gata să se extindă prin forme concentrice, este ceva care veghează ca raporturile să fie mereu armonice prin dozaj, chiar și cînd folosește contraste. În acel ceva includ și desenul stăpînit cu tot atîta măiestrie ca și culoarea. Nimic nu este întîmplător, totul este codificat, dar formele țîșnesc năvalnic. Remarc varietatea tonalităților și nuanțelor cromatice, în funcție de ceea ce a dorit să transmită artistul: transparența, fluiditatea, matitatea, cu umbre și lumini, cu încleștări și detensionări datorate raporturilor formelor ce urcă pe verticală, în același timp sugerînd spații vaste în adîncimile compoziționale. În funcție de culoarea dominantă – roșu, verde, albastru –, ne putem imagina geneza universului, a planetelor, a vieții pămîntene, a naturii. Imaginile create au continuitate, universul pare infinit, viața mereu prezentă, iar tablourile, prin dinamica atotcuprinzătoare, prin ritmurile și tensiunile lor, exprimă o permanentă geneză și transformare.

O altă serie de tablouri are ca temă „Zborul”. Sînt compoziții orientate pe verticală și în același timp în adîncime datorită modului ingenios de interpretare a formelor geometrice, unele amintind vag de păsări. Mișcarea e liberă, ascensională, dar nu fără zbateri, tensiuni și luptă, fiind însă orientată spre interior – cea mai valoroasă mișcare, cea a libertății interioare. Există tensiune, dinamism, încleștare de forțe, dar nu se ajunge la expresionism. Pentru că tot acest tumult se transformă în forme ale genezei, ale ascensiunii, mișcarea devenind uneori un dans frenetic, chiar paroxistic.

Formele se construiesc continuu, se confruntă între bine și rău, între concept și emoție, dar mereu existînd un echilibru prin care se completează. Culorile țîșnesc cu forță, deși, nu o dată, e dezvăluită și o latură delicată. Roșurile sînt cel mai adesea vitale, verdele tonic, iar albastrul te invită la călătorii imaginare. Linia nu sfîșie formele, nu le deformează, din contra, le potențează expresivitatea, iar raporturile formale, oricît de energice, de tensionate, sînt temperate într-un registru al devenirii.

Maria Zintz este curator, istoric de artă și critic de artă.