Andrei Cornea

Dacă n-ar mai exista schimbul între generații care se contestă reciproc, omenirea ar încremeni într-o stază continuă, echivalentă morții.

Nu ne-am fi închipuit că „cel mai mare băiat bun” al lumii va începe să semene al naibii de bine cu „băiatul rău” consacrat.

Avem imaginea aproape neverosimilă a unui „imperiu” care se autodistruge, nimicindu-și sistematic propria fundație.

Lipsa de etică elementară, brutalitatea cu care președintele și vicepreședintele Americii l-au provocat nu poate să nu trezească revoltă morală.

Eu, unul, recunosc și chiar sînt mîndru: sînt „otrăvit” de „sorosism”.

Între adevăr și autenticitate există aici o distanță pe care numai implicarea personală o poate acoperi.

Prin Thanatos nu distrugi spre a crea ceva în loc, ci distrugi din pura satisfacție a nimicirii.

Explicațiile extremistului au două caracteristici principale: mai întîi, ele sînt simple.

Dar, se va spune, dictonul nu se referă la științele naturii, ci la adevărurile istorice, sociale, politice, etice etc.

Or, ei, fanaticii, sînt atotștiutori.

Oricum, sistemul putea fi îmbunătățit, nu desființat, focalizat mai bine asupra faptelor, nu opiniilor.

Au fost unele arestări, apoi, la scurtă vreme, respectivii au fost eliberați fără restricții.

În epocile premoderne, oamenii priveau resemnați acest aparent declin și așteptau împăcați „finalul reprezentației” ca pe ceva firesc.

Dar evenimentele ultime arată cît de departe sîntem de a ne înscrie pe calea minimei raționalități.

Semnele timpului sînt destul de clare: oamenii preferă să asculte vocea unui guru improvizat, care se pretinde Mesia, fără să chibzuiască asupra consecințelor, fără măcar să încerce să afle cîteva lucruri serioase despre el.

Europeniști și atlantiști la fel ca noi nu mai era nimeni. Desigur, din plin și pînă la capăt.

Cînd spunem „oraş”, ne gîndim de obicei numai la case, străzi, pieţe, poduri, bulevarde, muzee, monumente.

Pentru toți aceștia, și în general pentru toți susținători din pasiune sau oportunism ai lui Trump și ai mișcărilor pe care el le inspiră atît în lume, cît și la noi, am cîteva vești proaste.

Nici unii, nici alții nu știau, desigur, anumite lucruri.

Occidentul e în declin? Dacă e părerea altora, contează puțin. Contează cu adevărat numai dacă e părerea lui și o crede el însuși.

Bine, ar spune un cusurgiu, cu Sinwar, Nasrallah sau Bin Laden nu sînt probleme morale, dar ce ne facem cu conducătorii iranieni, religioși sau laici, despre care se știe foarte bine că au stat tot timpul în spatele acestor organizații teroriste?

Nu sîntem pe traseul principal al „muzeului”.

Cu robotul universal?

Dar tot un motiv concret, factual (superioritatea celui urît) este și aici cauza urii.

Să spunem că femeile și păsările scapă totuși ușor, soarta lor apărînd, prin comparație cu ce urmează, grațioasă.

-am nimic de obiectat la această concluzie și la analiza economică strictă,

Nu așa vedea lucrurile, cîndva, o anumită filozofie tradițională, care avusese curajul sau impertinența să afirme că ochii n-au fost creați de divinitate cu acel scop practic.

Pentru omul tradițional, animalul domestic, generic vorbind, era mai ales un tovarăș de muncă, înainte de a deveni sursă de hrană.

La ce folosește cetății tale „să trăiești cu capul în nori”?

Și pe cele pe care nu le rezolvă le vor trata „neoficialii”, „alternativii” etc.

Cînd încetează bătăile inimii și resuscitarea se dovedește imposibilă? Cînd dispare ultimul licăr al conștiinței, măsurat la encefalograf

Aici simpla afirmație teoretică nu stă singură în picioare.

O mai mare absurditate nici că putea debita!

Rezultă că „naturalul” nu există efectiv.

Scriu asta privind stupefiat la scena politică americană.

– Dependența de „povești” (mituri).

Se vede bine că problema noastră este nu cum păstrăm sau aflăm informația, ci cum și cît de mult o distrugem, cum o anihilăm în calitatea ei de informaţie.

Ce mai rămîne dacă nici încrederea în Justiție, nici cea în corectitudinea votului nu ne asigură de corectitudinea unui traseu politic?

Unii susțin că animalele de companie sînt iubite pentru ca să ne defulăm de frustrări sau că ele compensează la unii lipsa copiilor sau a prieteniilor și a companiei omenești

Sintagma „biped fără pene” trimite – fie și ironic – la raportul omului cu restul animalelor.

Cam așa ceva. Desigur, simplificînd puțin realitatea

În Gaza are loc o tragedie, Guvernul israelian, condus de Benjamin Netanyahu, poartă o certă responsabilitate