Gînduri după alegeri

Conaționalii mei – sau mai curînd o parte însemnată a lor – nu sînt cunoscuți pentru tăria de caracter ori pentru mersul în răspărul marilor curente ale vremii. Dimpotrivă, în bine, dar și în rău, sînt flexibili, pliabili, sensibili la seducțiile cele mai noi sosite din străinătățuri, pe care le îmbrățișează cu un entuziasm niciodată dezmințit. Sînt altfel decît, de pildă, ungurii și polonezii, care au geniul de a se opune – iarăși în bine sau în rău – vîntului istoriei momentului. Ungurii, de exemplu, sub Kadar, au fost cel mai puțin comuniști din „lagăr”, iar acum, sub Orbán, au dat startul iliberalismului în Europa.

Noi – altfel: am fost așadar turciți și fanariotizați pe cînd turcii și fanarioții erau mari și tari. Și am făcut-o ploconindu-ne lor din plin și pînă la capăt. Ne-am franțuzit apoi la repezeală. Apoi, cînd mai multe state mari ale Europei au dat în boala fascismului, ne-am fascizat și noi. Și ținînd seama de ororile Holocaustului, aș spune că nu ne-am precupețit zelul. Tot din plin și pînă la capăt. A suflat apoi vîntul din Est al comunismului. N-am scuipat împotrivă. Nici acum n-am imitat rău modelul propus, spre deosebire de polonezi, de exemplu, despre care Stalin ar fi spus că se potrivesc comunismului precum „șaua pe vacă”. Dimpotrivă, comunismul românesc a dus cultul conducătorului la un nivel nemaivăzut în anii aceia la nici un vecin. Am fost comuniști cu ardoare în stil rusesc, național și nord-coreean, fără să ne revoltăm timp de decenii. Am făcut-o totuși, abia la urmă de tot, cînd am simțit că vîntul sufla tare dinspre Vest. Atunci l-am omorît repede pe Ceaușescu, apoi ne-am declarat cu toții „anticomuniști”. Fără deosebire nici de dosar, nici de trecut. Am devenit „europenii” cei mai dedicați, cînd s-a pus chestiunea intrării în UE și nimeni mai mult decît noi n-a clamat adeziunea la NATO. N-așteptaserăm noi de decenii „să vină americanii”? Europeniști și atlantiști la fel ca noi nu mai era nimeni. Desigur, din plin și pînă la capăt.

Dar de un timp vîntul iar și-a schimbat direcția. De fapt, bate din toate direcțiile și suflă tare și rece. Nu e un vînt liberal și democrat. Ungaria, Slovacia sînt iliberale. Franța și Germania se pregătesc. America va reveni – sub Trump – iliberală. Iar noi – foarte mulți dintre  noi – ne pliem din nou. Devenim și noi iliberali, trumpiști și suveraniști. Descoperim că preferăm pacea sub ocrotirea lui Putin decît rezistența sub protecția NATO. Descoperim că am fost „colonizați” de UE. Descoperim că există merite și în fascismul românesc, că antisemitismul ce ni s-a atribuit în trecut nu e decît o calomnie dușmănoasă, că Ceaușescu avea merite etc. O vreme, unii ținem lucrurile astea pentru noi și între prieteni, pe rețele. Dar a venit cineva care a avut inspirația (sau tupeul) să le spună tare, în alegeri. Și atunci l-am votat cu entuziasm – o mare parte dintre noi. Un entuziasm nesănătos, stupid, dar în acord cu flexibilitatea caracterului național. Deci acum putem să fim pe față și la scară națională suveraniști și extremiști, așa cum am fost cîndva pe față și la scară națională turciți, franțuziți, liberali, fasciști, comuniști, atlantiști, europeniști, globaliști. Și mereu-mereu, cu mare entuziasm, din plin și pînă la capăt!