Cetatea inexistentă
Cînd spunem „oraş”, ne gîndim de obicei numai la case, străzi, pieţe, poduri, bulevarde, muzee, monumente.
Cînd spunem „oraş”, ne gîndim de obicei numai la case, străzi, pieţe, poduri, bulevarde, muzee, monumente.
Pentru toți aceștia, și în general pentru toți susținători din pasiune sau oportunism ai lui Trump și ai mișcărilor pe care el le inspiră atît în lume, cît și la noi, am cîteva vești proaste.
Nici unii, nici alții nu știau, desigur, anumite lucruri.
Occidentul e în declin? Dacă e părerea altora, contează puțin. Contează cu adevărat numai dacă e părerea lui și o crede el însuși.
Bine, ar spune un cusurgiu, cu Sinwar, Nasrallah sau Bin Laden nu sînt probleme morale, dar ce ne facem cu conducătorii iranieni, religioși sau laici, despre care se știe foarte bine că au stat tot timpul în spatele acestor organizații teroriste?
Dar tot un motiv concret, factual (superioritatea celui urît) este și aici cauza urii.
Să spunem că femeile și păsările scapă totuși ușor, soarta lor apărînd, prin comparație cu ce urmează, grațioasă.
-am nimic de obiectat la această concluzie și la analiza economică strictă,
Nu așa vedea lucrurile, cîndva, o anumită filozofie tradițională, care avusese curajul sau impertinența să afirme că ochii n-au fost creați de divinitate cu acel scop practic.
Pentru omul tradițional, animalul domestic, generic vorbind, era mai ales un tovarăș de muncă, înainte de a deveni sursă de hrană.
La ce folosește cetății tale „să trăiești cu capul în nori”?
Și pe cele pe care nu le rezolvă le vor trata „neoficialii”, „alternativii” etc.
Aici simpla afirmație teoretică nu stă singură în picioare.
Scriu asta privind stupefiat la scena politică americană.
– Dependența de „povești” (mituri).
Se vede bine că problema noastră este nu cum păstrăm sau aflăm informația, ci cum și cît de mult o distrugem, cum o anihilăm în calitatea ei de informaţie.
Ce mai rămîne dacă nici încrederea în Justiție, nici cea în corectitudinea votului nu ne asigură de corectitudinea unui traseu politic?
Unii susțin că animalele de companie sînt iubite pentru ca să ne defulăm de frustrări sau că ele compensează la unii lipsa copiilor sau a prieteniilor și a companiei omenești
Sintagma „biped fără pene” trimite – fie și ironic – la raportul omului cu restul animalelor.
Cam așa ceva. Desigur, simplificînd puțin realitatea
În Gaza are loc o tragedie, Guvernul israelian, condus de Benjamin Netanyahu, poartă o certă responsabilitate
. Devin ei înşişi o mare trăncăneală vidă. Și ridicolă.
Cineva, un filolog clasic, a dat recent un răspuns interesant: a susținut să latina, greaca veche ar trebui învățate, pur și simplu, pentru că sînt grele
Mai aproape de noi, Europa se pregătește de alegeri și politicienii sînt zeloși în promisiuni de solidaritate cu Ucraina, dar trimit insuficiente arme.
Sau nu este la noi chiar presa liberă şi independentă o „idee bună, rău aplicată”?
Cei doi săteni aveau de ales între două dreptăţi, nu-i aşa?
Fie-mi și mie (care nu sînt istoric) permis, acum, la moartea atît de regretabilă și regretată a lui Nicolae Manolescu, să joc puțin pe teritoriul posibilului.
În dialogul Phaidros, Platon închipuie un mit: zeul egiptean Teuth vine la regele Thamous și-i arată o invenție pe care o socotește utilă oamenilor
Așa cum cred că rămîne valabilă și concluzia pesimistă privitoare la mersul istoriei actuale.
Noroc că individualismul ăsta egoist al lor are și multe excepții. Mai sînt încă destui și la ei