Tripleta onoare, principii, încredere

Ceea ce ar trebui să ne tulbure cel mai mult la aflarea știrii că un fost și poate viitor președinte al Statelor Unite a fost condamnat penal, fiind găsit vinovat de un juriu pentru 33 de capete de acuzare, nu este, în sine, nici faptul că numele acestuia este Donald Trump (care are propunerile politice pe care le cunoaștem), nici că este primul fost președinte aflat în această situație, nici poate că infracțiunile de care se face vinovat nu sînt foarte grave. Sînt două lucruri, în schimb, foarte grave: mai întîi este faptul că o mare parte a publicului american îl consideră pe Trump nevinovat și victima unei cabale orchestrate de inamicii lui politici, în frunte cu președintele Biden. Nimic în felul cum a decurs procesul, în alegerea juriului sau alte aspecte nu justifică o asemenea teorie, dar pentru unii ea n-are nevoie de justificări și dovezi: pur și simplu, susținătorii înverșunați ai lui Trump știu cum stau lucrurile în afara probelor și refuză să accepte evidențele. Practic, ei nu mai au încredere că există o Justiție independentă în țara lor (și, de fapt, nicăieri în lume), mai ales atunci cînd sînt implicate personalități sau sînt interese majore în joc. Totul e politică partizană, cred ei, inclusiv administrarea justiției. Iar politica – sau direcția politică principală – se decide la urne. Doar că, așa cum s-a văzut chiar în cazul lui Trump la alegerile precedente, mulți dintre partizanii lui Trump continuă să creadă că alesul lor n-a pierdut în mod legitim alegerile, ci sînt convinși (pentru că așa le spune idolul lor) că acestea au fost fraudate. Ce mai rămîne dacă nici încrederea în Justiție, nici cea în corectitudinea votului nu ne asigură de corectitudinea unui traseu politic? Recursul la forță, presupun.

Al doilea lucru poate încă mai tulburător, mi se pare mie, este faptul că Trump poate candida în continuare, deși este condamnat penal; mai mult, el poate fi ales președintele Statelor Unite, chiar dacă va fi condamnat la închisoare; de asemenea, el ar putea depune jurămîntul în închisoare, după care e probabil să se poată grația pe sine însuși. De fapt, în Constituția Statelor Unite sau în amendamentele adăugate între timp nu există nimic care să oprească pe cineva condamnat penal să participe la alegeri, să fie ales și, apoi, să-și ia formal funcția în primire prin depunerea jurămîntului. Și mi se pare destul de clar care este cauza acestui vid legislativ: pur și simplu, nici Părinții Fondatori, nici cei care i-au urmat timp de două sute de ani nu și-au putut imagina o separare atît de radicală între morală, Justiție și politică. În mintea lor, un candidat găsit vinovat penal ar fi fost constrîns moral să renunțe singur și repede la candidatură, chiar dacă personal se crede nevinovat, pentru a nu atrage suspiciuni asupra magistraturii pe care urmează s-o dețină. Onoarea i-ar fi dictat comportamentul. Iar oamenii din trecut erau sau măcar voiau să pară oameni de onoare. În al doilea rînd, cei din jurul său, partidul său, sponsorii campaniei n-ar fi acceptat ca el să continue și l-ar fi determinat să părăsească cursa. Principiile politice, dacă nu interesele, ar fi impus acest comportament. În fine, chiar dacă, ipotetic, aceștia n-ar fi acționat în acest fel, marele public, încrezător în echitatea Justiției, ar fi sancționat la urne respectivul candidat, care ar fi pierdut în chip jalnic alegerile. Încrederea generală în Justiție ar fi generat acest răspuns.

Așadar, în societatea de pînă acum cîteva decenii din Statele Unite era de neimaginat că onoarea, principiile și încrederea pot absenta în asemenea măsură și proporție din societate, încît să fie necesar a se imagina restricții formale și legale. Dar iată că, în timpurile noastre, această triplă absență a devenit realitate – și, desigur, nu numai în America, ci și în Europa și în multe alte locuri. Diferența este că, în anumite țări (ca la noi, de exemplu), tripleta n-a fost niciodată o prezență puternică în societate, ori a fost eradicată de multă vreme, în timp ce la ei acest lucru a fost o realitate de cel puțin două sau trei sute de ani și a modelat lumea în mod fundamental prin influență și autoritate pînă recent. Iar acum, iată, nu mai este.

Deși are multe șanse să cîștige alegerile prezidențiale, nu e deloc imposibil totuși ca Trump să le piardă în final. Dar chiar și așa, faptul că tripleta onoare, principii, încredere nu mai guvernează decît în mică proporție comportamentul deopotrivă al oamenilor politici și al marelui public acolo, dar și în multe alte locuri din lume, inclusiv la noi, rămîne un fapt cu consecințe funeste. Am putea sugera chiar – fără a insista – că de declinul ordinii liberale, la care asistăm, nu sînt responsabile în primul rînd și în chip decisiv Rusia, China, islamul fundamentalist etc., ci cauza principală e internă, și anume fragilizarea și chiar dispariția, din straturi largi ale populațiilor, a tripletei onoare, principii, încredere.