Zarurile au fost aruncate!

…ar fi declarat Iulius Cezar după ce-a trecut Rubiconul, un rîu suficient de micuț pentru ca legiunile romane să-l poată trece cu piciorul, pe 10 ianuarie 49 î.Hr. „Alea jacta est!“ Oricînd e cu folos să ne cunoaștem istoria, și cu atît mai mult în momentele în care omenirea pare a fi intrat în criză – omenirea întreagă, nu doar românii, americanii, europenii, rușii sau chinezii. Să nu ratăm pădurea din cauza copacilor. Decizia lui Cezar avea să schimbe soarta întregii Rome și, implicit, a întregii omeniri pe termen lung. 

Să ne reamintim miza: după succesele militare din Galia, Cezar devenise îngrijorător de popular atît pentru Senatul Republicii Romane, cît și pentru rivalul său, Pompeius. A fost rechemat la Roma, ca simplu cetățean, fără armată, pentru „a da socoteală“. Dacă s-ar fi supus, Cezar bănuia ce-l așteaptă. Așa c-a decis să refuze ordinul și să se întoarcă dimpreună cu legiunile lui fidele deși, trecînd Rubiconul care separă provincia Galiei de Italia, știa că va comite un act de înaltă trădare. Habar nu avea nici el ce-l așteaptă, dar știa că rîulețul cu pricina, odată trecut, era un drum fără întoarcere. Zarurile fuseseră aruncate, dar cum aveau să se rostogolească nu știa nimeni. La bal sau la spital.

Precum atunci, așa și acum. Ca și-n România, așa și-n lume. Iată-ne parte din Marele Trend! S-avem însă grijă ce ne dorim, că s-ar putea să se împlinească. Paralela cu zarurile și trecerea Rubiconului îmi pare mult mai bună decît cea sugerată de Trump cînd i-a atras atenția lui Zelenski că „n-are nici o carte pe care să se bazeze“. Așa e. Într-un joc de poker – pentru că sigur la asta se gîndea președintele american –, președintele Ucrainei n-are nici un as în mînă pe care să se bazeze. Nici măcar un rege sau o damă. Dar, cum excelent i-a dat replica, într-o inspirație de moment, „Eu nu joc cărți cu poporul ucrainean!“. Degeaba ai toți așii din lume dacă nu joci poker, ci zaruri. Romanii jucau cu trei. La cazinouri se joacă „craps“ cu două. Sau ruletă, cu unul. Toate sînt jocuri de noroc, dar pokerul implică și un grad înalt de strategie, în funcție de ce cărți ai în mînă și cum pariezi în fața adversarilor. La poker, poți chiar „blufa“, pariind o sumă enormă, de parc-ai avea patru ași cînd n-ai, de fapt, decît o pereche amărîtă sau, dimpotrivă, pariind la început modest, cu toți așii-n mînă, pentru a nu-ți speria adversarii și-a putea plusa mai tîrziu. Strategie. La celelalte jocuri, cu zaruri, nimic nu este ascuns, totul e la vedere și nimeni și nimic (teoretic) nu poate anticipa rezultatul. Probabilitățile sînt prea mari. 

Cu toată forța economică și militară în spate, dar și cu toate voturile republicane în buzunar, Trump are, din punctul de vedere al jucătorului de poker sau al negociatorului de business, toți așii în mînă, atît în politica națională, cît și în cea internațională. Și nu se sfiește să-i și arate, ba chiar să și blufeze la răstimpuri. Corect și logic, cu o condiție – să joci poker. Or, ceea ce-i scapă președintelui Americii – și nu doar lui – este că pînă și ucenicii lui vrăjitori, creatorii rețelelor sociale care-au luat, fiecare-n parte și toți împreună, 99% din omenire captivă și ușor de manipulat, au scăpat lucrurile de sub control. Ca să folosim poemul lui Goethe, „Der Zauberlehrling“, de unde-a început povestea ucenicului vrăjitor, au scăpat mătura de sub control, așa că degeaba o taie acum în două cu toporul (Musk, cu drujba), că fiecare bucată devine o mătură care aduce și mai multă apă, pînă riscăm să ne înecăm cu tot cu ucenicii vrăjitori. Nimeni, dar chiar nimeni, nu mai știe cum se va termina această rostogolire a zarurilor, dar un lucru rămîne sigur – zarurile au fost aruncate, Rubiconul a fost trecut, înapoi nu mai putem merge.

Așa și-n România, odată cu anularea turului II al alegerilor prezidențiale din decembrie. Pe fondul Rubiconului cel mare, ba chiar din cauza lui, am trecut și noi Rubiconul nostru, mai mititel, așa cum ni se potrivește. Și nu, nu mă refer la faptul că listele pentru candidații la prezidențiale sînt de acum bătute în cuie sau la faptul că ordinea de pe buletinul de vot a fost deja trasă la sorți, deși chiar și această tragere la sorți recunoaște implicit norocul implicat și-n jocurile cu zaruri. Sau semnalele transmise. Pe primul loc e George Simion, pe ultimul, Nicușor Dan. Să vedem dacă semnalul sorților (de la soartă) este „cei din urmă vor fi cei dintîi“. Important este că și noi, ca români, am intrat pe un drum ireversibil. Cine-și mai imaginează că politica noastră va fi ca și pîn-acum, „alte măști, aceeași piesă“, se înșală amarnic – și da, mă refer acum în primul rînd la actuala coaliție de guvernare. Ca soluție de avarie pentru moment a fost (și este!) un lucru bun, în special cu Bolojan în rolul de președinte interimar, care-a demonstrat în doar cîteva săptămîni că-ntr-adevăr „omul sfințește locul“. Dar pînă și acest interimat semnalează inevitabilitatea schimbării. 

Nimic nu va mai fi cum a fost. Dar cum? Ei bine, asta doar soarta poate decide. Un lucru însă îmi pare sigur în toată această nesiguranță – dacă învingătoare va fi schimbarea cu alde Șoșoacă, Georgescu sau Simion, vom sfîrși avînd parte de același sistem vechi. Dacă nu mă credeți, uitați-vă la cum se poziționează Șoșoacă, după ce candidatura i-a fost respinsă a doua oară. În străfundurile circului pe care-l orchestrează, știe că-i convine poziția de „victimă a sistemului”. Decît o perdantă, mai bine o martiră – aduce mai multe voturi. Uitați-vă la cum tace-n păpușoi „patriotul“ Georgescu, sacrificîndu-și „zestrea electorală“ pentru a-și scăpa pielea, la propriu. Și mai uitați-vă la acuzația principală adusă lui Simion de către mîna lui dreaptă și „eminența cenușie“, Claudiu Târziu: ne-am transformat într-un partid ca toate celelalte! Așa că repet: toată lumea vrea o schimbare dramatică, dar cei care votează cu nominalizații de mai sus n-o vor primi. Tot „alte măști, aceeași piesă“.

Mai rămîne varianta Crin Antonescu și, bine împămîntenită la propriu, alianța PSD-PNL. Schimbare dramatică? Mă faceți să rîd! Așa că îngăduiți-mi, rogu-vă, să subliniez încă o dată: o singură opțiune viabilă (că neviabilă, practic, mai este una) – Nicușor Dan.

Știți cum se spune la ruletă după ce zarul începe să se învîrtească: „Les jeux sont faits, rien ne va plus!“. „Jocurile sînt făcute. Altceva nu mai contează.“

Alin Fumurescu este associate professor la Departamentul de Științe Politice al Universității din Houston, autor al cărții Compromisul. O istorie politică și filozofică (Humanitas, 2019).