Extremistul

Ce-i un extremist? Se deosebește el de ceilalți oameni? Și prin ce? Firește, în majoritatea privințelor, e asemenea celorlalți: cumpără în supermarket-uri, locuiește în apartamente cu frigider, mașină de spălat și alte aparate, cultivă zappatul pe telefonul mobil, are un serviciu, o familie etc. Un timp îl poți considera un tip sau o tipă neieșiți din comun. Începe să se deosebească atunci cînd se ajunge la explicații generale pentru starea planetei și a națiunii. Aici, extremistul se metamorfozează: în timp ce noi, ceilalți, ne pierdem în multiple descrieri și explicații, oscilăm, nu sîntem siguri, ne contrazicem uneori cu noi înșine, extremistul are o explicație și, pe cale de consecință, o soluție – una singură și simplă. Lucrurile ar merge bine, spune el, dacă n-am avea trădători de țară în Guvern, sau dacă evreii n-ar sufoca lumea, sau dacă Soros și Bill Gates n-ar urzi o pandemie, sau dacă n-ar fi atît de mulți imigranți. Prin urmare, susține el, se impune eliminarea, expulzarea, stîrpirea prin orice mijloace a agenților răului, și lucrurile se vor îmbunătăți îndată și în mod radical.

Să observăm, așadar, că explicațiile extremistului au două caracteristici principale: mai întîi, ele sînt simple, chiar foarte simple, deși lumea în care trăim e departe de a fi simplă; dimpotrivă, n-a fost niciodată mai complicată, avînd numeroase fire cauzale și determinări și autodeterminări, rezultate din diferite feedback-uri negative sau pozitive. Desigur, o descriere simplă, dar globală a lucrurilor și care are ca urmare cerința unei soluții la fel de simple sau chiar elementare este atrăgătoare: e întotdeauna confortabil să pari că deții cheia universală. Face o anumită impresie asupra firilor neliniștite și, eventual, mai sărce cu duhul – ceea ce înseamnă, de fapt, majoritatea oamenilor.

Se va spune însă, poate, că și omul de știință autentic caută simplitatea în teoriile sale, și asta încă de mult: sistemul heliocentric e mult mai simplu decît cel ptolemeic, cu epiciclurile și deferenturile sale; sistemul periodic al elementelor al lui Mendeleev oferă o imagine relativ simplă în cofuzia elementelor chimice, teoria lui Einstein, unificînd spațiul, timpul și gravitația, e mai simplă decît teoriile „clasice” precedente. („Simplă” în sensul că folosește mai puține axiome de bază care au o cuprindere explicativă mai mare.) Este atunci și omul de știință un extremist?

Nu, deoarece intervine o a doua caracteristică a teoriilor extremistului: personalizarea lor. Extremistul este un om care nu numai că simplifică lucrurile, dar oferă nu cauze, ci vinovați. El nu spune: cutare criză economică e urmarea unei conjuncturi rele, a creșterii cererii de anumite materii prime, a revoluțiilor în anumite locuri și așa mai departe, ci susține că există „cineva” (unul sau cîțiva inși) ce poate fi tras la răspundere. Indiscutabil că toate cauzele în economie și societate implică actori umani, dar de cele mai multe ori acești acționează fără să aibă intenția de a produce efectele pe care, laolaltă, le produc. Marx avea dreptate aici: „Oamenii fac istoria, dar nu știu ce ce fac”. Extremistul nu acceptă (sau nu înțelege) acest punct de vedere: pentru el istoria, marile crize economice și politice, schimbările demografice etc. sînt în general produse conștient și intenționat de anumiți indivizi malefici sau grupuri, care își urmăresc interesele. Cu alte cuvinte, extremistul crede în atotputernicia voinței, dacă nu a omului în general, măcar a unor grupuri, mai vizibile sau mai ascunse. De unde și soluția: eliminarea acestora și a agenților lor. De unde și măsurile radicale, violente, pe care nu o dată le propune sau le pune în act, dacă are posibilitatea.

Ceea ce vreau să spun, în încheiere, este că extremistul nu trebuie văzut ca aflat la „marginea” din stînga sau dreapta unui spectru politic „normal”. El nu este „extrem” în acest sens, fiind doar ceva mai radical decît conservatorii sau socialiștii, chiar dacă, în unele cazuri singulare, lucrurile așa pot părea pentru o privire superficială. El este calitativ, nu cantitativ diferit de „moderați”, și anume, prin cele două caracteristici – convingerea că lumea omului poate fi redusă la o formulă simplă și aceea că necazurile sînt întotdeauna produsul unor voințe rele și unor intenții conștiente și nu, precumpănitor, al unor cauze obiective, impersonale și, de obicei, neintenționate.