Ce oraș frumos!

La întoarcerea din Napa Valley, valea vinului californian, spre San Francisco, trecem prin delta rîului Napa, pe o rețea de șosele suspendate deasupra bălților și mlaștinilor cu stuf. Un peisaj  asemănător celui din Delta Dunării, cu păsări grațioase, de diferite specii, planînd deasupra apelor albastre. E o zi luminoasă de toamnă. Ajungem în parcul natural numit Muir Woods în care pot fi admirați arbori coast redwood, o specie de sequoia cu scoarța roșiatică. Se plătește o taxă de intrare și se pot face trasee scurte, mai lungi sau foarte lungi. Alegem unul scurt.

Poteca prin pădure e podită cu lemn, cel puțin pînă la un punct. Excursioniștii nu au voie să o părăsească, adică să nu facă nici măcar un pas în afara ei. Californienii sînt foarte stricți din acest punct de vedere. Prin diverse afișe se solicită liniște din partea vizitatorilor. Nu se strigă „Olariooo!”. Trecem cu pietate printre uriașii arbori ca printre coloanele unei catedrale. Aerul e foarte curat. Locul te îndeamnă la meditație. Copacii sînt într-adevăr enormi, dar fiind vorba de o pădure întreagă și comparîndu-i doar între ei, nu-ți mai dai seama de dimensiuni. Proporțiile încep să pară normale. Și totuși, unii au înălțimea unor blocuri cu zeci de etaje. O scorbură (care de obicei se află la baza copacului) poate fi cît un cort mare. Oameni de diverse naționalități și rase se plimbă în sus și-n jos pe poteci. Cu toții respectă liniștea și curățenia. Ca un amănunt, însă, în toaleta de la intrarea în parc e afișată o explicație foarte serioasă despre cum se face un asemenea restroom mai bun pentru planetă. În condițiile în care locul e cam mizerabil, ar fi de preferat un restroom mai bun pentru om.     

Părăsim parcul și mai departe ne oprim în portul micii localități Sausalito, de unde se deschide o perspectivă spectaculoasă asupra golfului San Francisco. În depărtare se profilează skyline-ul faimosului mare oraș, iar din mijlocul golfului se ițește insula pe care se află temuta Alcatraz. Astăzi nu mai e închisoare, ci muzeu, unul cu foarte mare căutare, dacă judeci după lungimea cozilor la bilete pentru croazierele de vizitare. Lumea se înghesuie să ajungă la închisoare.

Intrăm în San Francisco pe seară, trecînd din nou pe sub arcadele roșii ale podului Golden Gate. Ajungem la hotelul mare din centru unde parcarea, taxa de valet pentru parcare și bacșișul valetului aproape că dublează prețul camerei. Din liftul care ne duce cu mare viteză la un etaj superior, putem vedea panorama orașului luminat în multe culori, care pare că se mișcă brusc în jos. Senzația e de neuitat, ca într-un rollercoaster dintr-un parc de distracții. Că-l vezi din lift sau din orice alt punct de belvedere, San Francisco e oricum unul dintre cele mai frumoase orașe din Statele Unite.

După ce ne luăm în primire camera, ieșim să ne plimbăm. Căscînd gura la vitrinele puternic luminate ale magazinelor și sucindu-ne gîtul ca să privim în sus cîte un zgîrie-nori. Într-adevăr, sînt ceva mai mulți homeleși decît în alte părți, așa cum am auzit, dar, în general, par destul de blînzi. Și nici noi nu avem de gînd să intrăm prin cartierele lor predilecte.

Dimineața următoare, cu voucher-ul pe care l-am primit de la hotel, închiriez o bicicletă gratis și merg în zona portului. În sfîrșit, ajung în locul numit Fishermen’s Wharf. Cum am mai spus, în copilărie am avut trei tricouri din America, mult invidiate de colegi. Pe unul scria Boston College, pe altul French Quarter, iar pe al treilea Fishermen’s Wharf. La Boston am fost cu un an în urmă, cartierul francez din New Orleans tocmai îl vizitasem, acum urma în sfîrșit să văd, la fața locului, și ce însemna curioasa inscripție de pe tricoul bleu. E un cartier pitoresc, unde pescarii își aduceau capturile lor (unii poate mai vin și astăzi). Cheiul 39 (Pier 39) era locul lor special de debarcare. În prezent e plin de magazine cu suveniruri pentru turiști și cîrciumi în care se mănîncă pește. Culmea atracției sînt niște pontoane plutitoare pe care se adună sute de lei de mare care fac multă gălăgie și răspîndesc un miros specific. Turiștii sînt avertizați să nu-i hrănească. De pe chei se vede foarte bine insula cu închisoarea. Am norocul să urmăresc și o regată foarte spectaculoasă. O mulțime de veliere, toate cu pînze albe, trec pe lîngă insulă, în vîltoarea cursei, și apoi se întorc, moment în care privitorii descoperă reversul negru al pînzelor. Totul e un spectacol.

Mai pe seară ne plimbăm cu tramvaiul. Nu mai prindem locuri afară, dar în interior putem observa în detaliu cum vatmanul manevrează pîrghiile și frînele chiar din mijlocul vagonului. E o muncă grea, care necesită mult efort fizic. Tramvaiul istoric urcă și coboară străzile în pantă printre minunatele case tradiționale din San Francisco. Spre surpriza noastră, în vagon nu sînt numai turiști, ci și călători obișnuiți, localnici. Din cele 23 de linii care au existat odată, astăzi au rămas doar trei. De îndată ce se ivesc cîteva locuri afară, conductorul ne invită să ieșim, ceea ce facem imediat. Dar e atît de frig acolo încît, spre amuzamentul lui, nu știm cum să revenim mai repede în interior.

Orașul merită o vizită mai lungă, dar noi nu avem nicăieri prea mult timp de ședere. În ziua următoare trebuie să pornim din nou la drum, spre Yosemite Park. Ne așteaptă munții.