…pentru că măcar cei ieșiți din adolescență vor fi auzit bancul cu bătrînul care-și scoate calul la tîrg, la vînzare. Biata gloabă de-abia mai putea mișca de bătrînețe. În jur, numai cai unul și unul: armăsari focoși, rîvniți de Feți-Frumoși, cai puternici, de tracțiune, iepe zvelte, numai bune de prăsilă. Toți se vindeau ca pîinea caldă, numai calul nostru nicidecum. Cînd nu mai rămăseseră mulți de ales, vine și primul cumpărător: „Auzi, bade, calul ăsta mai poate trage măcar o teleguță din aceea ușoară?“. Badea: „Nooo, nu mai poate!“. Clientul: „Da’ dinți zdraveni mai are-n gură?“. Badea: „Nooo, nu mai are decît vreo trei, și aceia șubrezi“. Clientul: „Arată ca un cal care-a fost vajnic în tinerețe. Mai e bun la prăsilă?“. Badea: „Nooo, nu mai poate de mult!“. Clientul: „Și-atunci de ce l-ai mai adus la tîrg?“. Badea: „Ca să-l fac de rușine, că mi-a mîncat zilele!“.
Pînă una-alta, TikTok-ul dimpreună cu celelalte rețele sociale, vechi deja după timpul contemporaneității, țin captivă aproape întreaga omenire, c-o fascinație nemaivăzută și nemaicunoscută în istorie. Nici scrisul, nici tiparul, nici telegraful, radioul, cinematograful sau televiziunea n-au reușit să se apropie măcar de fascinația cvasi-unanimă pentru rețelele sociale. Ne mănîncă zilele, la propriu. Știm asta, facem studii, aplicații de autolimitare a accesului, dar de oprit nu ne puteam opri. Măcar puțin, măcar cîteva minute pe zi dimineața și seara. Bine, hai și puțin la amiază, în pauza de masă ș.a.m.d.
Nu e însă chiar totul pierdut, cîtă vreme încă ne mai dăm seama de pericol. Tocqueville vorbea despre tirania majorității exercitată asupra gîndirii, cea care te face să te autocenzurezi pentru a preveni ostracizarea de către societate. Exemple mai recente decît secolul al XIX-lea sînt chiar mai multe. În ziua de azi a devenit populară pînă și-n România autocenzura din universitățile americane, mai întîi sub amenințarea stîngii, acum cea a dreptei MAGA, uitîndu-se de autocenzura noastră, mioritică, sub amenințarea incompetenței din rangurile superioare. Astea sînt nivelurile simple, căci lesne de identificat, spunea aristocratul francez. Dar de-abia acum încep adevăratele pericole. De-abia acum păpușarii încep să realizeze că s-au lăsat trași pe sfoară de către propriile păpuși.
Pentru că după ce-ți petreci o bună parte din viață gîndindu-te cum să faci păpușile tot mai realiste e lesne să-ncepi să pierzi tu însuți, treptat-treptat, contactul cu realitatea. În zona crepusculară, virtualul și realul încep să se amestece. Nu doar „utilizatorii“ cad pradă sindromului Pygmalion despre care vorbește Mihnea Măruță, în Identitatea virtuală, și se îndrăgostesc de propria creație, dar și adevărații sculptori ai acestei lumi virtuale. Din nefericire pentru ei, dar mai ales pentru noi, n-au nici o zeiță la care să se roage pentru a-și transforma sculptura în realitate. Pupă marmura și li se pare că e fierbinte. Și nu noi, ci ei chiar pot apăsa și butoanele realității. Pîrdalnica de realitate, însă, nu le are cu virtualul, așa că nu se lasă „rezolvată“ tot din cîteva apăsări pe buton în absența zeiței.
Cel mai bun, dar și cel mai devastator exemplu e modificarea „din topor“ a tarifelor de import-export din întreaga lume, care pune-n primejdie economia internațională. Probabil lui Trump i-a plăcut cum sună eficientizarea „cu drujba” a muzei Musk. Sunetul și imaginea, că astea-s simple, precum o apăsare pe buton la un videogame, nu realitatea, care-i mult mai complexă. Bursele s-au prăbușit, lumea e disperată, Warren Buffett (de modă veche) recomandă poemul din secolul al XIX-lea „Dacă“ al lui Rudyard Kipling. Primii loviți de bumerangul aruncat de Trump au fost chiar păpușarii lumilor virtuale, de la Elon Musk la Jeff Bezos și Mark Zuckerberg, că de TikTok nici nu mai vorbim. Firma chineză chiar a fost scoasă la tîrg, și încă de mai multe ori, de fiecare dată cînd expira „ultimatumul“. Scuza lui Trump pentru ultima amînare, de 75 de zile, săptămîna trecută, a fost că TikTok va fi „asul din mînecă“ în renegocierea tarifelor cu China. În realitate, asul e în mîna chinezilor, dar Trump e mult prea îndrăgostit de această păpușă pentru a mai putea vedea realitatea. Ce-ar fi fost Trump fără TikTok?
Dar la noi? Ce-ar fi fost Georgescu, Simion sau Șoșoacă? Nu ei, însă, mă îngrijorează cu adevărat. Încă o dată, ei sînt prea evidenți și au audiența/votanții pe care-i merită. Mă sperie însă ceilalți, politicienii hai să le zicem mai mult sau mai puțin serioși, ăia de modă veche. (Da, recunosc, sînt și eu un om de modă veche.) După ce-au văzut succesul electoral al tiktokiștilor, că altfel nu știu cum să-i numesc, toți s-au călcat în picioare pentru a profita și ei de noua jucărie. Toți, pînă și Nicușor Dan. Toată lumea se-ntrece acum în filmulețe infantile și-n postări una mai virală decît alta. Observați, rogu-vă, că-n lumea virtuală, un virus e cu atît mai bun cu cît e mai puternic și se-mprăștie mai ușor. De-aici poate și explicația pentru care majoritatea pionierilor tiktokiști s-au declarat fățiș împotriva vaccinurilor. (Glumesc, însă foarte puțin.)
Înțeleg că la război, precum în dragoste, toate sînt îngăduite. Dar nu toate ne sînt de folos. Cînd orice om serios – și spun „serios“ pentru că e o umbrelă încăpătoare – „binecuvîntează“ prin simpla prezență pe TikTok jucăria malefică, începe să se formeze un cerc vicios. „Luați un cerc, mîngîiați-l, va deveni vicios“, zicea Eugène Ionesco. Am mulți prieteni, nu politicieni, care nu publică infantilități pe TikTok, dar sînt activi acolo, „pentru că acolo e publicul“. Nu s-a dus el, Hristos, printre păcătoși și păcătoase, pentru că ei aveau nevoie cel mai mult de iertare? S-a dus, dar a spus și „Să nu vă aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce-n picioare și să se-ntoarcă să vă rupă“ (Matei 7:6). Cu scuza că vor să educe cît mai mulți, ei sînt cei care se lasă educați de gusturile mulțimilor.
O singură soluție salvatoare văd în acest moment: aceea ca toată popularitatea dobîndită pe TikTok și pe alte rețele sociale de către oamenii serioși să fie folosită taman pentru a-l arăta cu degetul. Am mai spus-o. Fenomenul nu mai are cum să dispară. Mîrțoaga s-a eternizat. Dar dacă nici realitatea care ne afectează direct nu ne mai impresionează, soluția este cea a bătrînului care și-a dus calul la tîrg. Pentru a-l face de rușine, că i-a mîncat zilele. Bătrînul pe cal, nu invers.
Alin Fumurescu este associate professor la Departamentul de Științe Politice al Universității din Houston, autor al cărții Compromisul. O istorie politică și filozofică (Humanitas, 2019).
.jpg)
.jpg)
.jpg)
