Turneul de retragere al celei mai bune handbaliste pe care a născut-o România în ultimii zeci de ani durează mult și atrage puțin. Ar fi meritat altceva? Neagu e un talent imens, care ar fi făcut epocă într-un sport individual. Ar fi fost poate ce e o Mikaela Shiffrin în schi sau Halep în tenis. Dar ea a ales un sport colectiv, și nu unul de mare rezonanță internațională, iar rezultatele echipelor ei nu au fost fabuloase. Un Ovechkin poate să ia titlul o singură dată cu Washington Capitals (cum tot o singură dată a luat Liga Campionilor și Neagu) și apoi să facă senzație în jurul lumii cu recordul egalat de goluri în NHL. Altă rezonanță. O fi handbalul sport național aici, dar e unul dintre cele mai puțin populare în lume. Doar o mînă de țări îl practică la un nivel cu adevărat bun. Ajungi să intri în zona restrînsă a știrilor planetare dacă iei aurul olimpic, dar și așa dacă nu se petrece nimic dramatic în restul actualității. Norvegianca Katrine Lunde are trei titluri olimpice, două mondiale, șapte europene și șapte Ligi ale Campionilor. Verificați prin lume, exceptînd țările nordice, dacă știe cineva de ea. Neagu e departe de un astfel de palmares, dar în seceta de vedete din România și urmare a unui marketing deștept a reușit să devină cap de vitrină la noi. 2025 e anul în care își ia adio de la teren. E celebrată peste tot prin micile ceremonii de la meciurile echipei sale CSM. La fel s-a întîmplat și la Zalău, unde veșnicul Tadici (unul dintre cei mai longevivi antrenori din istoria sportului mondial) i-a dat un buchet de flori și a îmbrățișat-o. Acum cîțiva ani spunea că primarul Nicușor Dan e prost că îi dă un salariu uriaș și că în jurul ei e vid, că n-a crescut pe nimeni. Și-a schimbat părerea? Nu cred. Dar gestul e normal. Neagu și Tadici s-au înfruntat și ciondănit de multe ori. Au ieșit scîntei și cîteodată un handbal mai bun. E evident că ambii sînt la final de viață sportivă și e firesc să nu ducă ranchiuna în cîrcă dincolo de culme. Sau poate că, deși handbalul românesc nu a înflorit cu Cristina Neagu, antrenorul celei mai mari performanțe naționale, argintul mondial în 2005, înțelege că e rău cu Neagu, dar mai rău fără Neagu. Rar vom mai avea o astfel de jucătoare. Dar poate că ieșirea ei din scenă e o oportunitate, aceea de a construi un handbal cu adevărat colectiv, de a clădi echipe, nu statui. Program infinit mai greu. Acum, că n-o să mai putem da vina pe Neagu, cum vor fi justificate sutele de milioane de lei aruncate în această groapă cu buzunare fără fund a handbalului feminin românesc?
.jpg)
.jpg)
.jpg)
