Într-un moment de revelație birocratico-digitală, premierul ne anunță senin că profesorii vor fi evaluați anual printr-o platformă online. Ce se află în centrul acestei „revoluții educaționale”? Analiza performanței elevilor, feedback de la colegi și directori și un sistem digital care va decide cît merită fiecare profesor să fie plătit. Modernizare cu scenariu de distopie.
Pentru cei care încă nu au realizat, educația românească suferă mai ales de incoerență. Dar, iată, vine ceva coerent, cuantificabil într-o aplicație. Un soi de Uber al profesoratului, în care scorurile îți decid salariul. Dacă ai feedback bun de la colegul care te vorbește pe la spate și elevii tăi obțin note mari la testările standardizate, felicitări! Primești o mică primă și o diplomă virtuală cu unicorn. Dacă nu... ghinion. Mai încearcă la anul, poate îți îmbunătățești branding-ul personal.
Într-o declarație care frizează absurdul, premierul susține că această măsură ar fi fost preluată din recomandările OCDE. Aici nu mai vorbim doar despre neadevăr, ci despre o deturnare a sensului real al acestor recomandări. OCDE-ul nu cere nicăieri evaluarea online, cu feedback de la colegi și scoruri algoritmice. Dimpotrivă, studiile și rapoartele OCDE atrag atenția că salarizarea legată rigid de performanța elevilor sau de evaluări interne poate destabiliza sistemul. Ce recomandă OCDE? Evaluări corecte, echitabile, independente – nu un Big Brother pedagogic în care fiecare profesor tremură în fața unui scor generat de platforma ministerului.
Dar ce contează realitatea cînd ai o poveste bună de spus? Cineva a văzut filmul Filantropica. Se pare că, în logica aceasta, dacă pui la lucru o aplicație, ai atins nivelul obiectivității. Ca și cum ai lipi un sticker cu „eco” pe o Dacie din ’89 și ai pretinde că e o mașină cu încărcare solară. S-a descoperit soluția magică: o platformă online. Nu investiții în formare profesională, nu reducerea birocrației, nu creșterea atractivității profesiei didactice. Nu, soluția este un sistem de evaluare care sună mai degrabă ca o versiune educațională a rating-urilor de pe Booking.com. O schemă care promite control și dezbinare.
Evaluarea profesorilor de către colegi? Sună bine într-o utopie unde toată lumea e obiectivă, onestă și lipsită de ranchiună. În realitate, e ca și cum ai pune o competiție de Miss între vecine și ai lăsa notele la latitudinea soacrelor. Totul devine personal, subiectiv și generator de conflicte și presiuni. Cît despre directorii care ar oferi feedback… să fim serioși. Da, mulți directori sînt manageri profesioniști, dar rămîne totuși întrebarea: cîți vor avea curajul să evalueze sincer, echitabil, fără agendă?
Evaluarea după performanța elevilor este cireașa pe tortul absurdului. În teorie, poate părea logică. Dar, în realitate, ea ignoră contextul. Un profesor care predă într-un liceu de elită din București pornește cu un avantaj colosal față de colegul său dintr-un sat uitat de lume, unde elevii vin flămînzi și înfrigurați. Rezultatele elevilor reflectă adesea mai mult mediul socio-economic decît calitatea actului didactic. Să legi salariul profesorului de aceste rezultate înseamnă să-l pedepsești pentru inegalitățile pe care statul nu le corectează. Dar, hei, ce mai contează contextul social cînd ai o platformă digitală cu butoane colorate?
În loc să fie sprijiniți și stimulați să evolueze, profesorii vor deveni niște funcționari anxioși, permanent monitorizați, vînați de algoritmi și de colegi. Ce model profesional e acela în care pasiunea pentru educație e eclipsată de frica de a nu greși? În ce lume salariul unui dascăl ar trebui să depindă de evaluări subiective și de rezultate care nu-i aparțin integral?
Această idee nu e doar greșită – e periculoasă. Va crea o cultură a suspiciunii, a competiției toxice și a conformismului. Profesorii nu vor mai îndrăzni să experimenteze metode noi sau să sprijine elevii mai slabi, de teamă că le va scădea „scorul”. Se va încuraja mimarea performanței, falsificarea rezultatelor, cosmetizarea actului didactic – totul pentru cîteva procente în plus la salariu.
Această „soluție modernă” nu este altceva decît o travestire digitală a aceleiași logici punitive care a distrus încrederea în sistem. Profesorii nu mai sînt încurajați, sprijiniți sau formați, ci vînați, monitorizați, evaluați „automat” și „obiectiv”. E ca și cum ai crede că un termometru poate vindeca febra.
Ceea ce ni se prezintă ca progres este un regres mascat în limbaj digital. O propunere nu doar deconectată de la realitate, ci și profund nocivă. Nu digitalizarea e problema – ci modul în care este folosită pentru a impune un control autoritar, în loc să creeze un climat de încredere și profesionalism. Școala românească nu are nevoie de platforme care cuantifică umilința, ci de viziune, echitate, respect și investiții reale. Iar profesorii nu trebuie să devină cobaii unor fantezii algoritmice, ci pilonii unei societăți care încă mai speră că viitorul poate fi modelat și învățat, nu doar notat.
Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.
.jpg)
.jpg)
.jpg)
