Tarifele lui Trump – Ziua Eliberării sau Ziua Ruinării

Cînd Trump a prezentat pe 2 aprilie tabelul cu noile tarife, s-a presupus că erau așa-zisele tarife reciproce de care vorbise el. S-a crezut că erau taxe calculate în stil "eu vă impun ce impuneți și voi". Dar nu era deloc așa. Cifrele fuseseră calculate pornind de la deficitul comercial al SUA cu o anumită țară și împărțind la valoarea totală a importurilor Americii din acea țară și totul împărțit la doi. De exemplu din China, SUA cumpără mai multe produse decît exportă, cu un deficit de 295 miliarde dolari. Valoarea totală a produselor cumpărate de SUA din China este 440 miliarde dolari. Făcînd raportul, se obține 67%, iar împărțind la doi iese cca 34%, adică tariful impus Chinei pe 2 aprilie (peste cel existent deja). În cazul UE, aceeași procedură a dat tariful de 20% care apare în tabel. Casa Albă a recunoscut că nu erau tarife reciproce, ci că s-a aplicat o formulă complicată, dar rezultatele erau foarte apropiate de cele obținute ca mai sus. Cîtorva țări, printre care și Rusia, li s-a aplicat doar un tarif minim de 10%, Trump explicînd că în urma sancțiunilor economice, volumul importului de produse rusești s-a redus oricum foarte mult. 

Am dat aceste detalii fiindcă, din start, la surpriza creată de tarifele mult peste așteptări, s-a adăugat și faptul că s-a procedat cu totul altfel decît s-a afirmat, cu motivații greu de înțeles și fără o analiză serioasă a consecințelor – încă un motiv pentru panica în care au intrat bursele, motivul principal fiind însă efectul destabilizant asupra economiei mondiale prezis de nenumărați experți, cu repercusiuni în final și asupra Americii înseși. Experții au avertizat că un război comercial de amploare ar duce la o gravă recesiune economică și au amintit de pericolul din anii ‘30, cînd conflictele comerciale au dus la dezastre economice și politice. Președintele Trump a admis că va urma probabil o perioadă grea, dar a promis că după "ziua eliberării", cum a numit-o el, va începe o adevărată "epocă de aur" pentru America. De ce "ziua eliberării"? Fiindcă, "după ce America a fost încătușată economic, exploatată și spoliată sistematic de celelalte țări ale lumii", care "au luat America de proastă", a spus Trump, "acest lucru nu se va mai întîmpla" după ziua cînd s-au anunțat noile tarife. 

Și astfel, după ce generații întregi de lideri americani au apreciat valoarea implicării Americii în menținerea unei ordini mondiale care i-a oferit acces la resurse, rol privilegiat al dolarului, control asupra sistemului bancar mondial și multe alte avantaje, Trump consideră că în toată această perioadă America a fost jefuită. Așadar nu ar mai avea rost ca America să susțină acel tip de ordine mondială, și cu atît mai puțin să cheltuiască pentru ea. Trump se înscrie astfel într-o tradiție de politică izolaționistă cunoscută și în trecut, dar nu acest vestigiu al trecutului ne preocupă acum, ci un altul  – protecționismul comercial prin aplicare masivă de tarife. Trump invocă în acest sens politica președintelui William McKinley (1897-1901). Atunci "eram o țară cu mare avuție și acum vom face asta din nou", a spus Trump în campania prezidențială. Numai că, potrivit unui articol din 6 aprilie în Le Monde, Trump a ignorat faptul că ulterior McKinley și-a regretat politica comercială agresivă, Trump trecînd cu vederea și ce spun istoricii despre acea perioadă: că "sărăcia a luat mari proporții, la fel și corupția în cadrul guvernului" și că "în afară de unii oameni extrem de bogați [...] foarte puțini americani au dus-o bine la sfîrșitul secolului al XIX-lea". Trump îl admiră pe McKinley deoarece "a făcut țara noastră foarte bogată prin tarife și talent de om de afaceri", dar și fiindcă a extins teritoriul Statelor Unite. În urma unui scurt război, McKinley a forțat Spania să cedeze Statelor Unite Cuba, Porto Rico și Filipinele. Semnificativ? Acest aspect pare fără legătură cu tarifele, dar vom vedea că în cazul lui Trump s-ar putea să aibă legătură. 

Atunci cînd Trump vorbește de marile deficite în comerțul cu produse, prin care America ar fi spoliată, el uită că Statele Unite sînt cel mai mare exportator de servicii din lume, o mare parte dintre ele, de la cele financiar-bancare la așa numitul cloud-computing fiind livrate digital. Anul trecut, America a avut un excedent comercial de aproape 300 miliarde dolari în comerțul cu servicii. Țările afectate de tarifele americane în comerțul cu produse ar putea riposta asupra sectorului american al serviciilor, mult mai important în economia americană decît cel al produselor. Dar un război comercial afectîndu-i sectorul serviciilor ar putea duce la recesiune economică în Statele Unite și astfel la probleme grave în întreaga economie mondială. Nu e de dorit.

Mi s-a părut cu totul remarcabilă reacția revistei The Economist după „Ziua eliberării”. În cei 38 de ani de cînd, fiind în  Anglia, am urmărit această publicație prestigioasă, nu am văzut niciodată o asemenea vehemență și un asemenea ton, de-a dreptul insultător, într-o revistă recunoscută pentru echilibru și ton civilizat. Iată cîteva citate din articolul cu care se deschide numărul din 5-11 aprilie. Titlul lui este "Ziua Ruinării".

"Dacă cumva nu ați observat că America a fost 'furată, spoliată, violată și jefuită de alte țări ' sau că i se neagă cu cruzime 'o șansă de a prospera', felicitări: aveți un simț al realității mai ferm decît al președintelui Statelor Unite. E greu de spus ce e mai îngrijorător: că liderul lumii libere poate debita asemenea năzbîtii despre economia cea mai de succes și cea mai admirată a acesteia, sau faptul că în 2 aprilie, mînat de propriile-i închipuiri, Donald Trump a anunțat cea mai mare schimbare în politica comercială de peste un secol – comițînd și cea mai profundă, dăunătoare și inutilă eroare economică din epoca modernă." Precizez, dacă cineva ar obiecta că The Economist e o revistă britanică, nu americană, că și Wall Street Journal a adoptat o poziție foarte critică.

Dar să vedem ce rezultate așteaptă Trump de la măsurile sale tarifare.

1. Mai întîi e vorba de bani, de sume enorme care ar intra în bugetul federal. Cu tarifele de pînă acum, anul trecut au intrat 77 miliarde de dolari. Cu noile tarife, se așteaptă anual sute de miliarde, respectiv pînă la 6 trilioane dolari în următorii zece ani. Nu este foarte clar cum vor fi folosite aceste fonduri, dar a devenit evident, între timp, care este principala sursă a lor. Tarifele lui Trump reprezintă efectiv un impozit asupra consumatorilor, aplicat prin mărirea  prețurilor la produsele de import - o gamă enormă de produse, precum haine, jucării, calculatoare, televizoare, echipamente electrice, biciclete, automobile, manuale, rechizite etc. Sînt probabil multe moduri de a valorifica astfel de fonduri, dar Trump speră că astfel își va putea îndeplini promisiunea de a reduce impozitele. Evident, el îi va avantaja astfel pe cei bogați, care vor cîștiga mult mai mult decît vor pierde din cauza creșterii prețurilor. Oricum, ei așteaptă să fie răsplătiți pentru donațiile masive pe care i le-au făcut lui Trump în campanie. Cu alte cuvinte luăm de la săraci și dăm la bogați, invers ca Robin Hood. Dar să nu ne pripim. Dacă economia Americii nu va fi grav afectată de războaiele comerciale și vor intra într-adevăr la buget sume considerabile, probabil că banii ar fi folosiți și pentru reindustrializarea Americii. 

2. Reindustrializarea este, de fapt, al doilea motiv important invocat de Trump pentru introducerea tarifelor. Aș face doar cîteva remarci în această chestiune complicată: 

- Liberalismul economic și globalizarea au afectat clasa muncitoare în multe țări din occident, dar în America ea a suferit mai grav decît în Europa, unde au funcționat mai mult ajutoarele de stat. Trump spune că politica lui va aduce o reindustrializare a Americii, care va scoate pe mulți din sărăcie. Cu alte cuvinte, sub conducerea lui Trump, republicanii ar fi cei care ajută clasa muncitoare, (ceea ce i se pare lui Trump o soluție ca democrații să nu mai cîștige niciodată alegerile în America).  

- După introducerea tarifelor, se presupune că firmele americane își vor repatria producția din alte țări ca să evite tarifele pe care le suportă cînd își trimit în America produsele fabricate în străinătate. Din același motiv, chiar unele firme străine vor dori să producă în America. În schimb, firmele americane care produc în țară vor fi ele însele afectate de tarife, fiindcă componentele de import ale produselor lor se vor scumpi din cauza taxelor comerciale.

- Prin reindustrializare s-ar realiza treptat și obiectivele promovate de așa-numitul "productivism", ideologie urmărind inclusiv atragerea clasei muncitoare de partea republicanilor și care e teoretizată de comentatorul și consilierul politic Oren Cass. El susține că eficiența și productivitatea sînt mai puțin importante, pentru binele populației contînd în special existența locurilor de muncă bine plătite, în industria manufacturieră. Ideea ar părea atrăgătoare, dar menținerea artificială în acest mod a locurilor de muncă amintește de politica fostelor țări socialiste, cu rezultatele cunoscute..

- Chiar dacă locurile de muncă ar fi create eficient, întrebarea este cît de repede ar putea ele să apară. Noile întreprinderi ar necesita lucrări de construcție și refacere de infrastructură, după ce aceasta a fost neglijată în lunga perioadă de dezindustrializare din America. Necesită și o forță de muncă adecvată, greu de recrutat dintr-o populație în rîndul căreia s-au pierdut anumite tradiții și competențe. Efectele vizibile ar putea întîrzia prea mult ca să-i ajute la timp din punct de vedere politic pe republicani.

- În fine, întreprinderi cu adevărat eficiente nu ar oferi foarte multe locuri de muncă. În China, de exemplu, majoritatea uzinelor, a minelor etc. se bazează pe robotizare și o eficientizare făcută inclusiv pe baza inteligenței artificiale, deci nu au prea mulți salariați. A proceda altfel în America ar duce probabil la o rămînere în urmă tot mai pronunțată față de China.

3. Dincolo de fonduri masive la buget și de reindustrializare, mai există un motiv pentru care Trump pariază pe tarife. El vede tarifele ca o posibilitate de a intimida și domina pe plan internațional, folosindu-le drept pîrghii ("leverage") în negocieri inclusiv cu scopuri geopolitice. După ce membrii administrației sale au insistat că aceste tarife nu sînt negociabile, Trump i-a contrazis brusc: ba da, ele pot fi negociate, "dacă negocierile aduc ceva bun pentru America".  De altfel, și pe plan intern Trump folosește sistematic măsuri de intimidare și dominare, împotriva sistemului judiciar, a presei, a universităților etc. etc., totul pentru a obține capitularea acestora în fața obiectivelor lui și a dorinței lui de răzbunare. 

4. Ce va urma este imposibil de prezis în acest moment. A început un joc complicat de riposte și contra riposte, tentative de negocieri care eșuează și eforturi de a se evita războaiele comerciale, eforturi care au înregistrat cel puțin un eșec. Prședintele Trump a reacționat imediat cu vehemență cînd China a aplicat unor produse americane același tarif de  34% anunțat contra ei pe 2 aprilie. Trump a dublat tariful, China a ripostat din nou, iar miercuri Trump a anunțat că taxa comercială aplicată produselor din China se ridică la 104%. Potrivit unor analiști politici, liderii Chinei ar părea totuși să creadă că pot cîștiga acest război comercial.  Ei nu depind de voturile celor afectați de războiul comercial, în timp ce Trump e lider într-o țară unde voturile încă mai contează. Europenii par să asculte îndemnurile la prudență în ce privește o eventuală ripostă (mai ales contra sectorului american al serviciilor) și încearcă să negocieze, dar ofertele lor de concesii nu au fost bine primite pînă acum. Între timp, valul de critici împotriva măsurilor luate de Trump sporește, inclusiv în  rîndul miliardarilor care l-au sprijinit. Au crezut că politica lui va fi bună pentru companiile lor, ca să vadă acum sute de miliarde de dolari dispărînd din valoarea de  piață a acestora. Situația arată de așa natură, încît în ziarul Financial Times se discută cum s-ar putea ca "Recesiunea economică Trump" să nu devină "Depresiunea economică  Trump" - referire la dezastrul din anii 30.    

Un fenomen interesant este aparenta apropiere între țările afectate de tarife, pentru a se sprijini reciproc. Cine s-ar fi așteptat la discuții între Japonia și China pe tema tarifelor lui Trump, chiar dacă Japonia a negat că scopul a fost stabilirea unei poziții comune. O "apropiere" a Uniunii Europene de China, provocată de Trump, nici nu ar fi ceva fără precedent. Înainte de alegerile din 2020, exasperați de cum își trata Trump aliații, liderii europeni au decis ca UE să semneze un tratat de strîngere a relațiilor economice (și nu numai) cu China. Tratatul a fost semnat, dar în urma victoriei lui Biden, el nu a fost ratificat. Se va spune că rivalitatea economică între diferitele părți este prea mare pentru o bună colaborare, dar unii experți arată că există moduri de ajustare și e posibil ca părțile afectate de pierderea accesului la piața americană să-și lărgească substanțial schimburile între ele. Dacă acum liderii chinezi vor încuraja și consumul intern, rămas nedezvoltat, le va fi mai ușor să depășească criza, ajutîndu-i și pe alții ca o piață de desfacere pentru produsele acestora.

În fine, parcă pentru a confirma că nu se mai poate prezice nimic nici măcar de la o zi la alta,  miercuri seara tîrziu, chiar înainte de trimiterea articolului spre publicare,  a apărut știrea că președintele Trump “a autorizat o pauză de 90 de zile în aplicarea tarifelor pentru 75 de țări care s-au adresat Statelor Unite pentru negocieri și nu au ripostat în niciun mod semnificativ”, și a decis totodată sporirea taxei comerciale pentru produsele importate din China la 125%. Pare a fi o acțiune menită să suspende înaintarea spre un război comercial între Statele Unite și o mare parte a restului lumii, președintele Trump concentrîndu-se pe “bătălia” între America și China. 

Mihai Vasilescu a fost jurnalist la BBC și este stabilit la Londra. Acest text a apărut pe data de 10.04.2025 pe site-ul www.baabel.ro

Credit foto: Wikimedia Commons