Revoluție, contrarevoluție

După evenimentele din ultimele două-trei săptămîni (apariția candidatului fascistoid și pro-rus Călin Georgescu, ieșirea candidatului PSD pe locul al treilea, blocarea turului al doilea al prezidențialelor de către CCR, negocierile pentru un nou guvern etc.), te-ai fi așteptat ca autoritățile statului să acționeze rapid, clar și decisiv pe diverse planuri. Cînd colo, vedem aproape numai ezitări, gafe și dispute colaterale.

Mai întîi, nici Parchetul, nici alte autorități nu reușesc să demonstreze cu argumente și probe suficiente că a existat realmente o intervenție rusească în alegeri. Nu că n-ar fi fost foarte probabilă, dar pentru ca să convingi o mare parte a populației de asta și să contrezi afirmațiile extremiștilor se cer dovezi. Ele întîrzie să apară. Au fost unele arestări, apoi, la scurtă vreme, respectivii au fost eliberați fără restricții. Dacă acest caz era grav, cum a fost posibil? Iar dacă nu era, de ce au mai fost arestați? Defectele instituțiilor care administrează justiția n-au fost niciodată mai patente. S-a vorbit despre sute de influencer-i plătiți din fonduri misterioase care l-au susținut pe candidatul suveranist – au fost, într-adevăr, misterul s-a clarificat: fondurile provin, în parte cel puțin, de la PNL! Ce glumă proastă! Pe de altă parte, ce s-a întîmplat cu legionarii și adepții lor care l-au comemorat pe Zelea Codreanu la Tîncăbești? Au fost măcar amendați? Mai grav este că unora, precum Dianei Șoșoacă, li se permite să sfideze poliția, iar reacțiile autorităților sînt blînde. De ce nu e arestată pentru ultraj? Apoi tot ea și oamenii ei sfidează Parlamentul hărțuind verbal și fizic jurnaliștii. Reacția autorităților înaintea acestor repetate sfidări ale autorității? Cîteva vorbe goale și promisiuni de deschidere a unor dosare penale. Aproape zero. Or, lipsa de reacție încurajează escaladarea din partea fasciștilor, a derbedeilor și a susținătorilor, care amenință deschis cu violența și fac liste negre.

Iar noi ceilalți, „europenii”, continuăm să ne sfădim pentru lucruri colaterale. Candidat unic, doi candidați, trei candidați – partidele pro-europene nu reușesc să cadă de acord. USR a devenit mai intratabil și mai intolerant ca oricînd, practic părăsind coaliția pro-europeană și neglijîndu-i astfel pe cei care l-au votat. Ceilalți nu reușesc, se pare, să cadă de acord decît scoțînd de la naftalină personaje vechi și soluții răsuflate la probleme noi și teribil de complicate. Nu înțeleg că toată lumea – indiferent de cum a votat – vrea fețe noi și mai ales un limbaj diferit, eliberat de limba de lemn. Vrea ca oamenii politici să vorbească deschis și clar, vrea transparență, acțiune coerentă și mai ales, în imediat, vrea răspunsuri rezonabile: de către cine, exact, și prin ce intermediari au fost alegerile distorsionate? Cum s-a infiltrat Rusia? De ce Iohannis a întîrziat atîta desecretizarea informațiilor din partea Serviciilor? De ce autoritățile electorale au intervenit atît de tîrziu și de defectuos? De ce neolegionarii și neofasciștii declarați și participanți la acțiuni n-au fost ani de zile reprimați și nu sînt nici acum, deși legea o permite? De ce Iohannis nu va demisiona, detensionînd puțin atmosfera, după alegerea iminentă a unui președinte al Senatului, care poate fi președinte interimar? Etc.

Din tot felul de motive, deocamdată n-avem prea multe răspunsuri. În așteptarea lor, societatea este încărcată cu „electricitate”. Sîntem cu toții cu nervii întinși, asertivi la maximum, certăreți; ne luăm la harță din nimic, prieteni cu prieteni. Ignorăm ce va urma și asta ne macină zilele și ne tulbură nopțile. Cîțiva intelectuali, apologeți ai iliberalismului și, inevitabil, susținători din umbră ai imperialismului Rusiei (unul dintre ei, recent academician), cîntă deja pe FB prohodul democrației liberale pe plan mondial, confundînd, cu bună știință, inadecvările unor lideri de la noi sau din alte părți cu cele ale sistemului în ansamblu. Ce doresc ei? „O tiranie ca-n Rusia”? Un sistem autocratic ca-n Ungaria? Un totalitarism de piață ca-n China? Poate ne vor spune într-o zi prin fapte, cînd și dacă ai lor vor fi la putere.

Și poate că nu mai este mult pînă atunci. Unii spun că, la 35 de ani de la revoluția din 1989, urmează acum o alta. Sper din tot sufletul să n-aibă dreptate. Căci nu revoluție va fi ce va fi, ci, indiferent cum o vor boteza prietenii ei, contrarevoluție.