De ce apar bulele de oxigen?

Cred că am mai povestit într-un articol o experiență din gimnaziu. Într-o zi, un coleg a adus de la farmacie praf de permanganat de potasiu, pe care ni l-a prezentat ca praf de strănutat. Toți băieții, poate și unele fete, am tras pe nări și s-a declanșat o întreagă isterie a strănutului, dublată de șuvoaie de „sînge” curs din nas. A fost o întreagă tevatură la nivelul școlii. La ora de chimie de a doua zi, doamna Clamba, pe care o știam toți ca cea mai severă profesoară, ne-a scos pe rînd la tablă, pe toți elevii clasei, punîndu-ne să scriem formula permanganatului de potasiu. Am luat nota 2 pe linie, căci nu o știam. Dar am învățat-o atunci și n-am să o mai uit niciodată: KMnO₄.

Folosesc experiența în cauză drept pretext. Am văzut astăzi mesajul transmis de domnul ministru Daniel David cu ocazia unui eveniment politic, în care vorbea despre trei Românii, actualizînd informația din cartea sa, Psihologia românilor, conform căreia „peste 40% aveau o problemă legată de alfabetizarea științifică, educațională, zona de religiozitate era plină de superstiții”. Este o temă actuală, pe fondul recrudescenței credințelor iraționale și antiștiințifice, în contextul unui curent izolaționist care circulă, cum se știe bine, și se amplifică îngrijorător, riscînd să devină dominant și în plan politic. Tema aceasta a scăderii încrederii în știință, în raționamentul științific, respectiv a creșterii încrederii iraaționale în tot felul de teorii misticoide, mesianice, utopice, este generată, probabil, așa cum sugerează și domnul ministru, de o practică educațională insuficient branșată la promovarea științei. Și aici eu cred că intră în mare măsură în discuție nu atît prezentarea teoriilor științifice, cît mai ales experimentele și conectarea acestora cu viața.

Îmi povestea zilele trecute un profesor de chimie, fost inspector școlar, pensionar acum, despre modul în care încerca să-i consilieze pe profesori să facă experimente cu elevii, chiar și în condiții de resurse limitate, dîndu-mi exemplul său, care ducea o bucată de carne și o sticluță cu apă oxigenată la școală, pentru a le arăta reacția provocată și a le explica apoi ce este catalizarea și rolul enzimelor. Reacția de uimire a elevilor, care văd cu ochii lor procesul de accelerare, nu doar definirea prin cuvinte tehnice și formule scrise pe tablă. Întrebările care se nasc spontan (De ce apar bulele de oxigen? De ce reacția este diferită între carne crudă și gătită? Ce înseamnă că enzimele sînt sensibile la temperatură? De ce este necesară catalizarea în corpul uman?) sînt generatoare de cunoaștere care se sedimentează mult mai ușor decît o prezentare teoretică.

Din păcate, în sistemul educațional românesc de după ’89, rolul laboratoarelor școlare a scăzut treptat, acestea devenind rare în școli, prost dotate și sporadic utilizate. Dotarea școlilor din România cu laboratoare pentru experimente științifice a fost, în trecut, insuficientă, afectînd calitatea predării disciplinelor STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică). Este adevărat că, pentru a remedia această situație, a fost inițiat, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), un program de finanțare destinat dotării unităților de învățămînt cu laboratoare inteligente („smart labs”). În mai 2023 au fost aprobate 1.122 de proiecte, cu o finanțare totală de aproximativ 117,5 milioane de euro, fiecare laborator beneficiind de pînă la 60.000 de euro pentru achiziționarea de echipamente moderne, precum calculatoare, tablete, mobilier școlar, truse experimentale și alte materiale didactice necesare. Implementarea acestor laboratoare inteligente are ca scop facilitarea integrării experimentelor științifice în procesul educațional, oferind elevilor oportunitatea de a învăța prin acțiune și de a-și dezvolta abilități practice esențiale. Prin utilizarea acestor laboratoare se urmărește creșterea ponderii experimentelor în practica didactică, contribuind astfel la o înțelegere mai profundă a conceptelor teoretice și la stimularea interesului elevilor pentru științe. De asemenea, în cadrul PNRR, s-a pus accent pe dotarea laboratoarelor cu truse experimentale de fizică, chimie și biologie, recunoscîndu-se importanța experimentelor în predarea științelor exacte. S-ar putea spune că, deși în trecut dotarea laboratoarelor școlare a fost deficitară, inițiativele recente, precum finanțările prin PNRR, au ca obiectiv modernizarea infrastructurii educaționale și creșterea utilizării experimentelor științifice în procesul de predare, contribuind astfel la îmbunătățirea calității educației în România.

Totuși, acesta este doar un pas. Mai ales în mediul rural, acolo unde riscurile contaminării cu teorii antiștiințifice este poate mai mare, școlile nu au spații suficient de generoase pentru dezvoltarea unor laboratoare moderne. Profesorii, la rîndul lor, nu sînt suficient de deschiși către o schimbare de paradigmă care să deplaseze puțin accentul dinspre teoretic înspre practic. Am vizitat școli din străinătate în care generozitatea spațiilor de tipul laboratoarelor pentru experiențe este spectaculoasă, acestea fiind seducătoare, fascinante. Poate că programele școlare în sine ale disciplinelor trebuie regîndite astfel încît cel puțin 40% din activitatea didactică să fie practică, nu teoretică. Poate chiar manualele trebuie să aibă ghiduri care să gestioneze didactic inserarea experimentelor în procesul predării. În plus, un factor suplimentar de sprijin îl poate constitui resursa digitală, care poate oferi experiențe aproape imersive, asemănătoare experimentelor sau de explicare a acestora din interior, vizual, tridimensional. Din păcate, și în această privință avem încă destul de recuperat. Materialele digitale ocupă încă un loc foarte redus în practica didactică. Este nevoie de formări în domeniu, de pachete educaționale digitale puse la dispoziția școlilor și a profesorilor, dar și de monitorizarea modului în care acestea au un impact direct asupra practicii didactice cotidiene.

Răspunsul la întrebarea „De ce apar bulele de oxigen?” merge dincolo de simpla observație a unei reacții chimice: îl folosesc drept metaforă pentru necesitatea unei educații conectate la experiment, curiozitate și gîndire critică. În vremuri în care încrederea în știință și în raționamentul logic este pusă la încercare, întrebările care se nasc din observații simple, precum bulele de oxigen, pot reprezenta nu doar puncte de plecare pentru cunoaștere, ci și fundația unui mod de a gîndi, capabil să combată superstițiile și să deschidă mințile către explorarea științifică a lumii. Avem nevoie de strategii prin care școala să reinstituie încrederea în știință, iar investiția în experiment și în transferul real al teoriei înspre practica din viața de zi cu zi poate fi o parte a acestei strategii.

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.