Robert Păiușan: Madgearu versus Manoilescu

La 27 noiembrie 1940, după ce în noaptea precedentă avuse loc masacrul legionar la închisoarea Jilava, Virgil Madgearu a fost ridicat de acasă, în timpul mesei de prînz, de un grup de legionari, dus pe șoseaua București-Ploiești și ucis cu mai multe focuri de armă, la marginea pădurii Snagov.

Arestat de Securitate la 19 decembrie 1948, Mihail Manoilescu a decedat în noaptea de 30/31 decembrie 1950 la penitenciarul din Sighet. Și pentru că absurdul comunist l-a întrecut pe cel kafkian, au continuat două procese, într-unul defunctul fiind condamnat la 15 ani de temniță grea și 10 ani de degradare civică, sentință urmată de emiterea unui mandat de arestare. În decembrie 1954, soția lui Manoilescu i-a trimis lui Petru Groza o cerere de grațiere, care a fost respinsă în 1955, fără a se menționa decesul celui condamnat. În schimb, a fost admisă contestația  „semnată” de defunct, ca urmare a decretului de grațiere din 24 septembrie 1955, dispunîndu-se... punerea în libertate. Decesul lui Manoilescu a fost comunicat familiei abia la 26 aprilie 1958.

Competent istoric al ideilor economice, Robert Păiușan – autor, între altele, a două studii profunde și lămuritoare, Keynes și economiștii interbelici de limbă germană (2012) și Sombart și economiștii români (2017) – a publicat anul trecut, la Editura Fundației Culturale Memoria, cu sprijinul financiar al Fundației Spandugino, o carte destinată nu specialiștilor, ci marelui public, luminînd traiectoria doctrinară și politică a lui Madgearu, în oglindă cu aceea a lui Manoilescu. Autorul, pe baza unor informații noi și înlăturînd clișeele privind raporturile dintre cele două personalități, oferă o imagine coerentă și cuprinzătoare a confruntării dintre apărătorii și contestatarii economiei de piață și ai democrației constituționale din perioada interbelică. Confruntarea este reluată astăzi, cu alți actori, dar cu argumente asemănătoare, în România, în Europa și în lume. Simplificînd, concurența liberă și onestă în economie, asociată cu pluralismul ideilor și pluripartidismul, erau și sînt chestionate de naționalismul economic și de teoria dialogului direct dintre conducător și popor, cu consecința deschiderii drumului spre dictatură și dominația partidului unic.

După studii economice solide la Universitatea din Leipzig, finalizate în 1910 cu o teză de doctorat despre dezvoltarea industrială a României, elaborată sub îndrumarea științifică a lui Karl Bücher, recunoscut ca reprezentant de frunte al noii școli istorice, Virgil Madgearu s-a întors în țară în anul 1912, unde a început o intensă activitate publicistică pe teme economice, urmată de o carieră universitară de succes la Academia Comercială și de angajarea în politica național-țărănistă, alături de Iuliu Maniu și Ion Mihalache.

Absolvent al Școlii Naționale de Poduri și Șosele, în 1915, ca șef de promoție, Mihail Manoilescu a activat sporadic ca inginer, în primul rînd pentru a iniția în 1918 Asociația Generală a Inginerilor din România (AGIR), pe care a condus-o ca secretar general și ca președinte pînă în 1941. Cariera sa academică s-a desfășurat la Școala Politehnică, unde a fost titularul catedrei de Științe Economice din 1931 pînă în 1944. Om de afaceri și ministru în mai multe guverne, sprijinit de diverse partide și de Carol al II-lea, Manoilescu a fost, în primul rînd, un doctrinar economic și politic, cu salturi surprinzătoare. Este justificată caracterizarea pe care i-o face Robert Păiușan: „Omul tuturor inconsecvențelor, al tuturor îndrăznelilor și coincidențelor”. Teoretician al naționalismului economic, pe linia lui Vintilă Brătianu, apoi al protecționismului, Manoilescu a conceput doctrina corporatismului integral și pur și teoria partidului unic, pentru ca în final să scrie, în mod neașteptat, despre etica politică. Lucrările publicate în Franța, traduse apoi în germană, italiană, spaniolă, portugheză, dar și în engleză, l-au făcut cunoscut în Europa și în lume, fiind economistul român cu cea mai mare notorietate internațională. Lucrările despre corporatism și partidul unic l-au apropiat de mediile fasciste și de cele naziste, fiind primit de mai multe ori în audiență de Mussolini și de Hitler. În cartea despre partidul unic a atacat sistemul pluripartid, cu un argument repus în circulație în prezent: partidele irosesc energia poporului și șubrezesc instituțiile statului. Dincolo de simpatia pentru fascismul italian, a elaborat o tipologie coerentă a partidului unic, fiind sesizată legătura dintre totalitarismul comunist, cel nazist și cel fascist.

Legăturile pe care Manoilescu le avea în cercurile fasciste și în cele naziste au fost motivul care l-a îndemnat pe Carol al II-lea să îl numească ministru de Externe în Guvernul Gigurtu. Deși Hitler și Mussolini, care îl primiseră în audiență în luna iunie 1940, îl făcuseră pe Manoilescu să creadă că nu vor da curs cererilor revizioniste maghiare și bulgare, dezamăgirea a fost totală. Chemat la Viena pentru negocieri cu Ungaria, „omul tuturor inconsecvențelor” a aflat cu surprindere că era vorba de un arbitraj teritorial între România și Ungaria, arbitrii fiind Ribbentrop, ministrul de Externe german, și Ciano, ministrul de Externe italian. „Prietenii săi” l-au obligat practic să semneze documentul prin care Ardealul de Nord, în care românii erau majoritari absolut, a fost cedat Ungariei. La 7 septembrie 1940, consilierul juridic al Ministerului Afacerilor Străine semna la Craiova, din dispoziția lui Manoilescu, tratatul prin care Cadrilaterul era cedat Bulgariei.

Lovitura dură administrată de miniștrii de Externe ai celor două regimuri totalitare, care l-au făcut pe Manoilescu să leșine pe masa unde era desfășurată harta arbitrajului de la Viena, a fost urmată de loviturile fatale primite de la celălalt pol totalitar, de la regimul comunist.

De extremă-stînga sau de extremă-dreapta, dictatorii sînt la fel de nemiloși, atît cu dușmanii, cît și cu prietenii lor, cum o dovedesc sfîrșitul tragic al lui Virgil Madgearu și al lui Mihail Manoilescu.

Valeriu Stoica este avocat și profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universității din București.