Muzeul Peterson și cultura auto

Dacă tot continui să povestesc ce-am văzut în California la începutul toamnei, voi continua să vă țin la curent și cu situația dezastrului actual din acea regiune. Incendiile de vegetație au fost oprite aproape complet. Pompierii au fost ajutați și de ploile multe care au căzut în ultimele zile. Dar, la fel ca uscăciunea și vînturile anterioare care au produs incendiile, precipitațiile au fost, la rîndu-le, în exces, iar în unele locuri au provocat alunecări de teren. Pericolul ar fi acum ca un asemenea fenomen să se suprapună chiar peste zonele afectate de incendii și să ducă la vale, să împrăștie resturile toxice a ceea ce a ars. Totuși, să sperăm că nu va fi chiar ca în filmele catastrofiste produse la Hollywood. Pînă una-alta, noroaiele au blocat cîteva drumuri, chiar și o porțiune din celebra autostradă de pe coasta Pacificului. Iar pentru americani, șoselele sînt foarte importante și ceea ce voi povesti mai departe se referă chiar la importanta lor cultură automobilistică.      

Spre deosebire de estul Statelor Unite, în vest(ul sălbatic) nu sînt atît de multe muzee de artă faimoase. Asta nu înseamnă că ar lipsi instituții spectaculoase de vizitat. Una dintre ele, aflată în zona metropolitană Los Angeles, e muzeul Peterson. Trip Advisor îl cotează drept cel mai important muzeu auto din lume. Ajunși în California, nu puteam să-l ratăm. Se află într-o clădire cu aspect năucitor, complet redesenată acum zece ani. O formă care aduce a automobil, exteriorul fiind învăluit într-un fel de panglici din oțel inoxidabil și aluminiu.

Încă din subsolurile parcării (care, surprinzător pentru acea zonă, e gratuită), deja ne-a luat ochii o „frumoasă americană”, un Chevrolet Impala din anii ’60, vopsit în culori strălucitoare. În timp ce intram, ne întrebam cu ce s-o deosebi acest muzeu de salonul deschis la Otopeni de Ion Țiriac, care, la vremea vizitării, ni se păruse neașteptat de interesant. Ei bine, la Peterson am ținut-o numai într-o uimire. Aș spune că formele și culorile pe care le găsești acolo nu au neapărat legătură cu ceea ce știm cu toții, în mod curent, despre mașini. Nu e vorba de un banal muzeu al automobilului. E mai degrabă unul de artă modernă și contemporană, obiectele artistice fiind înseși automobilele expuse. Ce-i drept, mai ales în sectorul celor care au concurat la expoziții de frumusețe (după tipic american) e o artă kitsch. Însă un kitsch de-a dreptul devastator, care te lasă mut. De exemplu, un automobil tunat, cu îngerași și norișori pictați ca într-o biserică pe interiorul capotei motorului, cu pozele copiilor proprietarului imprimate pe sticla farurilor. Sau un altul înfrumusețat după tema unui cazinou, cu o ruletă instalată sub lunetă și cu bordul imitînd o masă pentru jocul de cărți. Un criteriu de frumusețe al acestor automobile e o cît mai joasă gardă la sol. Spațiul dintre caroserie și asfalt trebuie să fie aproape invizibil. Culorile țipătoare, sclipiciul, strălucirea excesivă și imaginația debordantă sînt la ordinea zilei. În alte locuri ale muzeului întîlnești vehicule care au fost folosite în filme (doar Hollywood-ul e la doi pași), precum unul din fioroasele automobile ale lui Batman sau mașina viitorului cunoscută din celebrul film Back to the Future. De asemenea, sînt expuse automobile conceptuale mai vechi sau mai noi, mașini electrice și vehicule autonome. De altfel, pe străzile orașelor din California poți vedea des mașini fără șofer, care circulă pe post de taxiuri sau sînt închiriate pentru plimbări. Le recunoști după sistemul, de tip radar, pe care-l au pe capotă. În orice caz, muzeul Peterson nu pare creat pentru a expune mașini de serie. Exponatele lui sînt în general unicate: sute de automobile, care mai de care mai spectaculoase, mai stranii și mai uimitoare, fiecare din ele însoțit de cîte o poveste. Sînt circa o mie de asemenea povești acolo.

Nu întîmplător, cel mai special muzeu auto se află în America, adică în țara automobilului, concepută în bună măsură chiar structural pentru mașini. Nu doar că e mijlocul de transport cel mai folosit și că unele localități nici măcar n-au trotuare pentru pietoni, dar nu puțini americani trăiesc chiar într-un stil nomad, aș spune. Se mută mereu dintr-un loc în altul și îți dai seama de mulțimea lor după numărul semnificativ de motorhomes, de mărimea unui autobuz, care circulă pe șosele. De obicei, aceste uriașe rulote cu motor tractează aproape lipită de ele și o mașină mai mică. Mică, adică un SUV, de regulă, folosit drept mașină curentă, după ce motorhome-ul a fost instalat „definitiv” într-un camping special.

Am mai scris că, în general, șofatul e destul de sigur în America, mult mai sigur decît în România. Există și o excepție notabilă. Pe drumurile de munte sau de coastă nu  pare a fi impusă regula unor parapete. Adică la marginea asfaltului se pot căsca uriașe prăpăstii, ceea ce, dacă nu se soldează neapărat cu accidente, produce frisoane atît șoferilor, cît și pasagerilor. În România, un asemenea drum ar fi de-a dreptul ilegal.

Altfel, șoselele americane sînt late și foarte bine marcate. Sînt și unele reguli sau obiceiuri diferite de Europa, care contribuie la o mai mare fluență și chiar protecție în trafic. De exemplu, în multe intersecții (fără semafor) dintre străzi similare ca importanță, semnul STOP apare pe fiecare latură. Dacă nu știi regula poate fii derutant. Fiecare mașină oprește în dreptul acelui semn și așteaptă două-trei secunde, chiar dacă e singură în toată intersecția. Dacă din direcții diferite vin mai multe mașini, opresc toate, fără excepție, și apoi pornesc pe rînd, în ordinea sosirii. Doar în cazul, extrem de rar, în care două mașini venite de pe străzi diferite opresc la STOP exact în același timp, se acordă prioritatea de dreapta. Pare complicat, dar în practică e foarte clar. Poate mai clar decît în sensurile noastre giratorii (care există și la ei, dar mai rar). Un alt sistem des întîlnit este acela al intersecțiilor în care semaforul permite la un moment dat doar trecerea pietonilor în toate direcțiile, chiar și în diagonală, în vreme ce toate mașinile stau.

Mai e de spus și că în intersecțiile din zone mai aglomerate, pe asfalt scrie mare KEEP CLEAR și absolut nimeni nu intră acolo pînă cînd nu constată că, în direcția pe care o are de urmat (înainte, la dreapta sau la stînga), calea e liberă. Aici, mi-aduc aminte de un șofer de taxi bucureștean care, pe vremea cînd orașul nostru începea să se aglomereze și apăruse ideea că nu trebuie să blochezi intersecțiile, era de-a dreptul revoltat și susținea că așa ceva e absurd și imposibil.  

În apropierea marilor orașe, numărul benzilor autostrăzilor se mărește, iar ultima sau ultimele două din stînga sînt marcate cu un semn romboidal. Sînt benzi de viteză mai mare, pe care poți merge dacă în mașina ta sînt cel puțin trei oameni.

Am observat și că, de multe ori, coloane întregi de mașini circulă cu vreo 10 mile pe oră peste viteza maximă legală. Uneori, cînd pe margine apare cîte o mașină a poliției, a șerifului sau a patrulelor de șosea, întreaga coloană încetinește brusc (ca la noi). Alteori, nimeni nu frînează și nu se întîmplă nimic. Riscul de amendă e de regulă cînd ieși din rînd și mergi mai repede decît toți ceilalți. Trebuie să spun și că, în multele sute de mile pe care le-am parcurs, n-am văzut niciodată pe cineva să facă flash-uri, cu farurile, celui din față. Pur și simplu, acest prost obicei nu există. Dacă un șofer merge pe banda din stînga cu viteză mică și nu se dă la o parte în fața altuia mai grăbit, cel din urmă îl va depăși la un moment dat prin dreapta, fără vreo supărare. Probabil, se presupune că șoferul lent a setat comenzile pe mers automat și nu e neapărat atent la ce se întîmplă în spate. Toleranța și eleganța în trafic sînt remarcabile, ceea ce nu înseamnă că, dacă faci vreo manevră care deranjează sau pune în pericol pe cineva, nu te poți alege cu un claxon lung.