Hobbes, Meta, X, TikTok

Reprezentanții Cabinetului Trump au fost așezați abia pe rîndul al doilea.

…pentru că, orice s-ar zice, că ne place sau ne plictisește, pentru a înțelege viitorul trebuie să ne înțelegem trecutul. Dacă nu știm de unde-am venit, nu mai știm nici încotro mergem și mai ales de nce. Mă credeți sau nu, Thomas Hobbes, englezul care, pe la jumătatea secolului al XVII-lea, a întors cu susu-n jos toată gîndirea politică cu Levitanul, a rezumat cel mai bine de ce toți mogulii social media – de la Mark Zuckerberg (Facebook, Meta) la Jeff Bezos (Amazon, dar și Bezos.AI), Sundar Pichai (Google) și Elon Musk (X, printre multe altele) – au fost invitați, cu soțiile, să stea pe rîndul întîi în Rotonda unde a avut loc inaugurarea lui Trump. (Precizarea „cu soțiile“ nu e vreo picanterie mondenă. Din cauza numărului redus de locuri, toți invitații, cu excepția foștilor președinți, au fost rugați să nu se prezinte cu partenerii.) Era cît pe ce să-l uit chiar pe Shou Chu (TikTok), ignorat ostentativ (sau nerecunoscut?) de către mogulii americani și „ostracizat“ în partea dreapta a Rotondei. Reprezentanții Cabinetului Trump au fost așezați abia pe rîndul al doilea. Acestea fiind faptele, îngăduiți-mi să vă explic „rolul“ lui Hobbes în această alăturare, celebritatea ne(re)cunoscută a momentului.

Aveți puțintică răbdare.

Avînd în vedere simbolistica unui asemenea moment festiv, mass-media, de ambele părți ale Atlanticului, s-au grăbit să scoată în evidență averea totală a invitaților  – undeva pe la 20% din averea tuturor americanilor, care nu duc lipsă nici de milionari sau chiar de miliardari mai „mititei“. Mai lipsea doar Warren Buffet! Titluri precum „Oligarhii au preluat pe față puterea în administrația Trump!“ au fost predominante. Întru meritul său, primul din România care a sesizat adevărata simbolistică a fost prietenul Dragoș Stanca: nu faptul că, incontestabil, invitații au fost cei mai bogați oameni ai planetei a contat, ci faptul că sînt cei care, practic, controlează toate rețelele sociale. Mai mult, tot ei sînt și cei care, deloc întîmplător, investesc incredibil în Inteligența Artificială! (De aceea n-a fost invitat Warren Buffet: e un supermiliardar… prăfuit.) Nu știu sigur cine a sesizat primul acest aspect în media americane, dar, încet-încet, ideea și-a făcut loc și în „media mainstream“. Spre deosebire, însă, de eticheta de „oligarhi“, cei cîțiva care controlează toate rețelele sociale de pe planetă nu îngrijorează pe nimeni prea mult. De ce? Pentru că pînă și lumea care le critică le folosește. Luptă cu ele „din interior“.

Nu disperați, că, iaca, am ajuns și la Hobbes. Din tot Leviatanul mi-a rămas înșurubată în minte o propoziție care captează cel mai bine politica: „Reputația de [a avea] putere este putere!“ („Reputation of power is power“). Secole mai tîrziu, Max Weber avea să facă o observație asemănătoare, dar mai detaliată. O rezum: în politică, puterea nu poate fi păstrată dacă n-are o legitimitate percepută – pe drept sau pe nedrept, nu contează. Și acolo vorbea despre legitimitatea tradiției (gîndiți-vă la monarhia britanică), a harismei, și despre cea legală, instituțională, prin alegeri. De ce formula lui Hobbes mi se pare mai bună? Nu doar pentru aparenta ei simplitate, dar și pentru că am văzut-o cu ochii mei, în practică, la căderea lui Ceaușescu, care și-a pierdut efectiv puterea în cinci minute! Nu vezi prea des așa ceva într-o viață de om.

Cei care nu mai sînt tineri își vor mai fi amintind: revolta la Timișoara începuse de cîteva zile, se auziseră zvonuri despre oameni împușcați, confirmate la Europa Liberă și la Vocea Americii, dar Conducătorul Suprem încă avea controlul asupra întregului aparat de represiune. Revolte mai fuseseră înainte în Valea Jiului sau la Brașov, dar Ceaușescu părea încă de neclintit. Ba mai mult, a avut neobrăzarea (hubris?) de a-și reconfirma puterea printr-o nouă manifestație publică, cu steaguri, portrete și slogane – tot tacîmul –, în București, transmisă în direct în toată țara. Toată lumea era lipită de televizoarele alb-negru pentru a încerca să descifreze, printre rînduri, orice mic semnal de glasnost. În schimb, s-au întîmplat huiduielile acelea suficient de sonore, pornite nu se știe cum și de către cine. (Vezi varianta artistică, excepțională în banalitatea ei, propusă de Bogdan Mureșanu în Anul Nou care n-a fost.) Nici nu mai contează. Ceaușeștii au început să se bîlbîie, „To’arăși, stați liniștiți la locurile voastre“. Un asemenea scenariu nu fusese luat în calcul nici de ei, dar nici de echipa de transmisie, care, în absența indicațiilor, a decis pur și simplu să întrerupă transmisia. Ecranele s-au înnegrit. Toată lumea a înțeles că s-a petrecut ceva ieșit din comun.

Existau o singură televiziune și un singur post de radio. Cînd acestea au fost „ocupate“, împăratul a fost văzut, în sfîrșit, gol. Oamenii au năvălit în stradă în toată în România, Securitatea și Armata s-au „dat cu poporul“. Tăvălugul istoriei pornise. În cinci minute, Ceaușescu și-a pierdut reputația de-a avea puterea. 

Pînă la rețelele sociale, aveam și noi, ca tot occidentalul, mai multe surse din informare, unele mai credibile decît altele, dar mai multe. Acum am rămas – din păcate, zic eu – tot în pas cu Occidentul, așa că sîntem prizonierii a vreo cinci oameni care fac și desfac opinia publică după bunul plac. Al lor și al algoritmilor lor. Doar utilizatorii își imaginează că și-au dobîndit, în sfîrșit, o voce. Ba mai mult, că nimic major nu s-a schimbat: pe lîngă media clasice, avem acum încă și mai multe surse de informare. Bine, unele mai exagerează cu știrile false, AI mai dă rateuri, dar așa e orice tranziție, găsim noi cumva o soluție să ne drogăm fără a fi drogați. 

Trump, celebritate deja în showbiz, a înțeles repede lecția lui Hobbes, chiar fără să-l citească. Puterea lui politică se bazează predominant pe aparențe. Pe virtual. Opinia publică nu se mai modelează cu explicații raționale, dialoguri civilizate, ci cu cei care controlează social media. Nu degeaba toți „tradiționaliștii“ și „patrioții“ își fac reputația pe TikTok și pe alte rețele, cu ajutorul trolilor, de la Șoșoacă la Călin Georgescu și, mai nou, la Marcel Ciolacu și Rareș Bogdan, fosta eminență în comunicare a PNL-ului lui Nicolae Ciucă (dacă vi-l mai amintiți).

Ne mirăm că societățile democratice încep să se prăbușească precum piesele de domino. Și apoi ne  uităm la un filmuleț amuzant cu vreun pisoiaș. Deschideți ochii și ciuliți urechile! Ia vezi cum virtualul înfulecă tot mai hulpav din realitate! I-auzi cum ghilotina istoriei se ascute!

 

Share