Natură și cultură

Mulți oameni, excedați de tensiunile civilizației, tînjesc după lucruri naturale, gîndind că naturalul e pozitiv și artificialul e cel puțin reprobabil. Atitudinea lor nu e deloc nouă, ba îl precedă cu mult chiar și pe presupusul inițiator al acestei tendințe moderne: Jean-Jacques Rousseau. În Antichitate, sofiștii au fost primii, pare-se, care au denunțat civilizația ca artificială sau, cum spuneau ei, „convențională” – thesis. Ei îi opuneau natura: physis. Denunțînd artificialitatea instituțiilor omenești, un sofist, pe nume Antiphon, spunea: „Legile sînt înțelegeri artificiale, ele nu au caracterul inevitabil dat de dezvoltarea naturală. Prin urmare, dacă cineva încalcă legile fără să fie descoperit, nu are de suferit, în timp ce orice încercare de violare a rînduielilor naturii este dăunătoare, indiferent dacă e sau nu descoperită de alții, căci această daună nu este doar o problemă de imagine sau de reputație, ca în cazul celui care încalcă legea, ci una ce ține de realitate”.

Dar care este realitatea? Nici Antiphon, nici alții n-au reușit să clarifice. De pildă: oamenii sînt „animale sociale”, deci natura lor e socială; or, societatea trebuie să aibă reguli. Prin urmare, regulile sociale sînt physis sau thesis? Dacă sînt thesis, cum voia Antiphon, cum poate fi natura omului socială? Iar dacă regulile sînt physis, de ce variază ele așa de mult, sugerînd convenția? Sau, cumva, existența în sine a unei reguli, oricare ar fi, este physis, în vreme ce particularizarea sa este thesis? Legea ca atare e naturală, dar o anumită lege particulară, dintr-un stat anume, este convențională? Dar „legea ca atare” nu există, de vreme ce doar doar particularizările ei au corp. Rezultă că „naturalul” nu există efectiv.

Sau îmbrăcămintea: e ea physis sau thesis? Nuditatea e naturală, nu-i așa? Pe plajă, poate. Dar iarna? Dar la un strip-tease? Dacă strip-tease-ul e natural – da. Dacă nu, nu. Sau să spunem că o îmbrăcăminte strict funcțională (sau o nuditate strict funcțională) este naturală, în timp ce orice exces (sau lipsă) este un produs al artificialității? Atunci, salopeta este naturală, fiindcă e funcțională, în timp ce rochia de seară este artificială. Dar care femeie se duce în salopetă la o recepție? Și cine poate pretinde, în același timp, că gestul ei e natural? Sau cumva naturalețea înseamnă adecvarea la scop, indiferent care? Poate, dar recepția însăși ține de natural? Căci dacă nu, rochia de seară este doar un mijloc natural pentru un scop artificial. Iar dacă recepția este naturală, atunci de ce n-ar fi și gurmandiza?

Și apoi: mîncarea e naturală, firește; dar mîncarea gătită? Dentiția omului nu e făcută pentru devorarea cărnii crude, așadar mușchiulețul la grătar e și el natural. Dar biftecuțul „Stroganoff” cum e? Vegetarienii susțin că numai vegetalele (uneori nici măcar gătite) sînt naturale pentru om și că, așa fiind, sînt singurele sănătoase și morale. Totuși, biologic vorbind, omul nu arată a ierbivor; dacă ar fi așa, vegetarianismul nu ar avea nevoie de propaganda sa: vacilor nu trebuie să le prescrie nimeni nimeni pășunea. Or, vegetală sau nu mîncarea – ce este, ce mai este în fond natural în hrană?

Dispariția limitelor dintre artificial și natural nu e nicăieri mai impresionantă decît în domeniul vieții sexuale și al procreației. Oare, de exemplu, masculinitatea biologică a tatălui și feminitatea mamei sînt necesare echilibrului psihic al copilului, tocmai fiindcă sînt naturale? Sau e numai o interpretare răuvoitoare „tradiționalistă”? Să fie physis numai salata crescută pe bălegar, iar mama femeie un artificiu de gender? Să fie la fel de mult thesis în familia homosexuală ca și în familia heterosexuală?

Adevărul este că nu mai știm unde stă limita dintre artificial și natural. Vreau să zic „limita naturală” dintre artificial și natural. Antiphon părea sigur că știe ce e physis și ce e thesis. Nouă ni se învîrte capul numai cînd cugetăm puțin asupra temei!

Și, de fapt, cum să descoperim presupusa „limită naturală”, cînd nu știm ce e natura? Sau cînd nu mai știm? Sau cînd – în pofida certitudinilor lui Antiphon sofistul și a tuturor urmașilor lui, mai vechi sau mai recenți –, de fapt, n-am știut-o niciodată?