Despre România (în 1972)

Am găsit recent, la Catedra (de Engleză) unde lucrez, printre hîrtii îngălbenite de vreme, două volume interesante, publicate în 1972 de compania Xerox. E vorba despre R.R. Bowker Company – cu filiale în Londra şi New York –, identificată ceva mai jos, pe pagina de gardă, drept A Xerox Education Company („o companie educaţională Xerox”). Nu ştiu dacă respectiva firmă mai există actualmente în interiorul Xerox-ului şi nici dacă volume precum cele în cauză mai sînt tipărite astăzi, utilitatea lor în epoca Internetului, după cum veţi înţelege imediat, fiind mult redusă. Oricum, uriaşele cărţi, de cîteva mii de pagini cumulate (format mare, scris teribil de mărunt), sînt impresionante şi au un titlu puţin derutant pentru cultura noastră (unde astfel de demersuri au fost şi au rămas, chiar cu scuza „epocii Internetului” din prezent, aproape inexistente): A Subject Guide to Books in Print in 1972, adică un index tematic al tuturor cărţilor, (mai) vechi şi (mai) noi, disponibile pe piaţă în anul 1972. Cele două volume sînt organizate „pe subiecte” şi acoperă, practic exhaustiv, producţia editorială din momentul amintit. Instrumente de lucru formidabile pentru intelectuali (şi nu numai), la nivelul anilor ’70. Americanii şi-au construit o reputaţie solidă în domeniul sintezelor culturale sau academice şi, ca atare, oricine a studiat, fie şi temporar, în Statele Unite cunoaşte extraordinara eficacitate a unor asemenea „tehnologii” de cercetare, ale Lumii Noi. Este aici, probabil, un efect situaţional al vestitului pragmatism de peste Ocean.

În sfîrşit, am căutat, în masivele tomuri, subiectul Romania, pentru a vedea şi eu ce se găsea în librăriile americane, despre noi, în urmă cu o jumătate de secol. La „intrarea” Romania, indexul mă trimite politicos mai departe: see Rumania. Ceea ce am şi făcut, cu entuziasm (că existăm acolo), totuşi pregătindu-mă să descopăr doar vreun volumaş obscur de popularizare a ţărişoarei din jurul Carpaţilor. Surpriză imensă! Subiectul Rumania se întinde pe cinci coloane de scris minuscul şi este subdivizat în teme secundare: România – prezentare generală, România – descriere geografică şi turistică, România – istoria, România – economia, România – guvernul şi situaţia politică, artă românească, folclor românesc, limba română (ea însăşi cu două subdiviziuni: „lingvistică generală” şi „dicţionare”), literatură română (cu palierele: „colecţii”, „traduceri”, „istorie literară”), refugiaţi români, diasporă românească, ghiduri de conversaţie român-englez şi englez-român, iar la final, veţi fi surprinşi, România – bibliografie generală (ce înseamnă ea?; nimic mai simplu: se referă la nişte „indexuri” suplimentare, precum cel de faţă, unde subiectul „România” este detaliat pe titluri şi autori de referinţă; cum se poate, veţi întreba, întrucît, la noi, am spus deja, astfel de demersuri sînt ca şi inexistente?; din nou vă răspund, nimic mai simplu: aceste „indexuri” de peste Ocean au fost alcătuite chiar de istorici şi arhivari americani, activi în universităţi şi biblioteci la vremea menţionată). În total, peste o sută de titluri (dintre care marea majoritate sînt pur americane) trimiţînd la alte cîteva mii. O adevărată bază de documentare, referitoare la România, în SUA anilor ’70.

Nu vă ascund faptul că am citit cu atenţie toate titlurile şi numele autorilor, aşteptîndu-mă (iarăşi) la două tipuri de publicaţii. Pe de o parte, străinii (americani ori nu), gîndeam eu, cu lucrări devastatoare la adresa României, pe de alta, românii (politrucii şi ideologii timpului) traduşi în engleză, pentru propagandă, la ordinele conducerii comuniste. Din nou, stupoare! Majoritatea cărţilor sînt scrise, cum spuneam, de americani (unii foarte cunoscuţi) şi publicate la edituri prestigioase din Lumea Nouă, iar cele mai multe abordează teme foarte onorabile, legate de România. Altele reprezintă, într-adevăr, traduceri, însă nu aparţin nicidecum unor autori aşa-zicînd rău famaţi. Trebuie să o afirm cu toată convingerea: ne aflăm în faţa unei bibliografii româneşti absolut impresionante, cu atît mai mult cu cît, repet, ea este stabilită la nivelul unui singur an – 1972! Iată şi exemple luate la întîmplare din diversele „subdiviziuni” româneşti. Să încep cu un „index” de la „bibliografia generală”, pentru care, ziceam, noi nu prea avem apetenţă în lumea noastră: Rumania – A Bibliographic Guide / România – Ghid bibliografic, întocmit de cunoscutul istoric Stephen Fischer-Galaţi. O lucrare admirabilă pentru momentul respectiv, din care orice neiniţiat îşi putea lua referinţe bibliografice fundamentale. La secţiunea „descriere generală”, apar, pe lîngă obişnuitele ghiduri româneşti, cărţi foarte serioase, precum The Land and People of Romania / Teritoriul şi populaţia României a lui Julian Hale sau franţuzeasca En Roumanie / În România a lui Cloutier... Cînd mă gîndesc că azi sîntem morți fără Wikipedia, mă apucă melancolia.