Adrian Muresan

În Băieţii n-au voie să plîngă, vulnerabilitatea este însuşi laitmotivul cărţii, grefată pe profilul romanţios al unui adolescent.

O căutare a purităţii persistă şi în miezul celor mai amare coşmaruri.

Astfel, destinul ideilor lui Steinhardt în postcomunism/postdouămiism ar putea face obiectul unui studiu incitant.

N-or fi fost părinţii ideali, se-nţelege, dar nici tinerii nu par mai breji.

Mai multe cărămizi, mai multă semnificaţie, mai multă răbdare: bătrîneşti, dar necesare observaţii, totuşi.

La urma urmei, ce ştiu eu despre oameni ca el? (...)

Univers al intrigilor şi al trădărilor generalizate, respirînd la tot pasul suspansul clandestinităţii

Acţiunea se desfăşoară în Cluj, dar sentimentul că nu acest detaliu geografic contează aici cu adevărat devine nu mai puţin pregnant.

Cu aceeaşi cadenţă este citită cartea lui Cosmin Ciotloş dedicată „Cenaclului de Luni” şi este valorizat contrastul benefic pe care se întemeiază judecăţile criticului bucureştean

Oricît am căuta să ne refuzăm compensaţiile îndoielnice ale lamentaţiilor, cititorul de critică literară a ajuns să ilustreze astăzi, într-un reflex edificator, mai degrabă condiţia lectorului de nişă, retras în laboratorul său