Pe De Alta Carte

Mai vechiul „lunetist” al lui Hondrari a revenit, iată, și-și vînează ager cititorii, la propriu și la figurat.

Direcţia poetică dominantă a Angelei Marinescu s-a axat întotdeauna pe o autoviolenţă de profunzime

Calea și Adevărul se găsesc în metoda științifică, ce controlează interacțiunile dintre teorie, observație, măsurătoare, experiment și simulare.

N-or fi fost părinţii ideali, se-nţelege, dar nici tinerii nu par mai breji.

Oare chiar e necesar să-ți putrezească și viața, și trupul în pușcărie?

Cred, de asemenea, că autorului un astfel de exercițiu nu i-ar fi fost peste mînă.

Mai multe cărămizi, mai multă semnificaţie, mai multă răbdare: bătrîneşti, dar necesare observaţii, totuşi.

O analitică credibilă a problematicii de cuplu nu e ușor de pus în poveste fără a cădea în patetic, în fals sau în ridicol, n-a fost cazul lui Mihai Radu

Aceste două instituții au deja un rol clar determinat în cultura română.

La urma urmei, ce ştiu eu despre oameni ca el? (...)

Univers al intrigilor şi al trădărilor generalizate, respirînd la tot pasul suspansul clandestinităţii

Cartea lui Bhattacharya îl prezintă pe John von Neumann cu o aură de supererou

Dintr-un complex de slabă receptare, probabil, sau din nevoia pură de revizuire, O moarte cum tu nu ai putea avea preia cu modificări minime aproape toate povestirile din 2018

Dintre acestea, cea mai cunoscută este Cum să nu greșești. Puterea gîndirii matematice.

Într-un articol anterior, menționam ciocanul lui Maslow, propunîndu-mi să tratez un subiect de literatură cu o limitare autoimpusă: mintea de matematician.

O corporatistă nu poate să termine o ficțiune începută din cauza sarcinilor de serviciu.

Cu asemenea biografie, e de înțeles că Anton Pann a făcut pînă acum obiectul mai multor romanțări. Prima și ultima, documentate, e drept.

Îndrăznesc să afirm de la bun început că cea mai radicală schimbare s-ar traduce prin ficționalizarea treptată a realității

Acţiunea se desfăşoară în Cluj, dar sentimentul că nu acest detaliu geografic contează aici cu adevărat devine nu mai puţin pregnant.

De exemplu, în chiar primul capitol, intitulat „Un lucru este fie adevărat, fie nu”, aflăm despre post-adevăr, o atitudine dăunătoare și fundamental împotriva obiectivității care stă la baza științei de orice fel.

Stela e un fel de one woman show, unde materia epică se aglutinează în jurul unui personaj feminin (sînt și altele, dar eroina e centrul din care celelalte radiază contrastant), construit special la limita mediocrității.

Mi-a fost întotdeauna greu să accept argumentul unei „origini naturale” a conflictului dintre generații.

De pildă, Caravaggio, Michelangelo Merisi pe numele real, căruia Schama îi dedică primul capitol, a reușit să transforme arta creștină ca nimeni altul cu excepția lui Michelangelo.

Cu aceeaşi cadenţă este citită cartea lui Cosmin Ciotloş dedicată „Cenaclului de Luni” şi este valorizat contrastul benefic pe care se întemeiază judecăţile criticului bucureştean

Dincolo de multe altele, e ceea ce deja a consacrat-o literar pe autoare drept o voce importantă și originală a literaturii române contemporane.

Oricît am căuta să ne refuzăm compensaţiile îndoielnice ale lamentaţiilor, cititorul de critică literară a ajuns să ilustreze astăzi, într-un reflex edificator, mai degrabă condiţia lectorului de nişă, retras în laboratorul său