Mai Avem Speranta

Byung-Chul Han spune că speranța se naște din disperare.

Probabil cea mai cunoscută invocare literară a speranței îi aparține însă lui Dante.

Nu mai e nici o speranță cu rușii ăștia.

Gestul nerăbdător al trîntirii capacului este interpretat, adesea, ca fiind unul nefericit.

Centralitatea dragostei în ansamblul virtuților/valorilor creștine ar fi, însă, nesustenabilă dacă nu ar fi flancată și ranforsată de credință și speranță.

Aş spune că optimismul e o atitudine religioasă, dar lipsită de orizont metafizic.

Terapeutul intră cu speranța să-și ajute pacientul, iar pacientul vine cu speranța de a-și găsi răspunsuri.

Îmi plac începuturile, mi se par cea mai frumoasă parte din orice proiect, din orice drum, fie el unul profesional sau sentimental.

Constatările mele nu m-au făcut nici să-i dau dreptate acelui om, dar nici să-l pot contrazice.