Cînd acționăm, sperăm

Cînd mi-am propus să revizitez tema speranței, tocmai treceam prin episodul politic tensionat al alegerilor prezidențiale. Se vorbea foarte mult despre frică și angoasă cu privire la ce urmează. Mi-am dat seama că e un moment istoric în care lumea noastră trăiește cu un deficit major de speranță și, la fiecare provocare, se simte ca un fulg în bătaia vîntului.

Byung-Chul Han, un gînditor sud-coreean de mare succes, a publicat de curînd un volum cu titlul Spiritul speranței. Așadar, aș zice că e un subiect care ne frămîntă pe toți și ne dorim să îi cunoaștem resorturile și, mai ales, să nu ne pierdem credința că putem merge încrezători mai departe.

Byung-Chul Han spune că speranța se naște din disperare. Ceea ce ucide, însă, speranța, conform teoriei lui, este frica. „Trecem de la o criză la alta, de la o catastrofă la alta, de la o problemă la alta. Cu atîtea probleme de rezolvat și atît de multe crize de gestionat, viața a fost redusă la supraviețuire.” Pentru filozoful sud-coreean, să trăiești în modul de supraviețuire e sinonim cu depresia și frica, ceea ce înseamnă că ne pierdem libertatea, deoarece rămînem încremeniți. Cui îi e teamă de ce urmează nu va putea să acționeze și să-și creeze propriul viitor. Așadar, speranța devine sinonimă cu acțiunea. A avea speranță devine, astfel, și a vedea noi posibilități.

Sînt multe întrebări pe care ni le-am pus și în Dosarul de acum. Și pe care vi le puneți, cu siguranță, și dumneavoastră. Fiecare text declină verbul „a spera” și le mulțumesc invitaților mei pentru felul în care au făcut-o. Ca de obicei, ne plimbăm în zone culturale diferite, pentru a înțelege cît mai bine din cîte unghiuri poate fi privit un subiect. „Mai avem speranță?” a fost întrebarea de la care am pornit și ea ne-a plimbat apoi de la Cutia Pandorei la Dante, de la Sfîntul Pavel la Voltaire și la basmele populare, ca să ajungem în zilele noastre și să încercăm să vedem un pic mai bine și mai clar lucrurile.