Din istoria pilei

Nici una dintre încercările de a explica originea sensurilor familiar-argotice ale cuvîntului pilă nu este pe deplin convingătoare. Nu e ușor de stabilit o legătură cu sensurile proprii ale omonimelor pilă¹ – cuvînt de origine slavă desemnînd o unealtă –, pilă² – „baterie”, „fișic, teanc de bani”, „picior de pod” (împrumut modern din franceză) sau chiar pilă³ – „minge” (împrumut din latină). S-a presupus uneori că evoluția a pornit de la sensul „picior de pod”, dezvoltîndu-se metaforic semnificația „sprijin”, ca în cazul lui proptea, sau că la origine era vorba de pila electrică, de furnizarea de energie suplimentară; am bănuit la un moment dat că decisivă a fost semnificația „teanc de monede”, care ar fi preluat sensul „mită”.

Colecțiile digitalizate de ziare și reviste ne oferă cîteva indicii asupra originii și a evoluției cuvîntului, fără a le lămuri însă în mod definitiv. În perioada interbelică, ziariștii foloseau deja sensul argotic și chiar consacrau pilei notițe și articole de semnalare. Surprinzător este că majoritatea mărturiilor din epocă atribuie cuvîntului un sens cu totul diferit de cel actual: „«pila» este mijlocul prin care cineva poate sustrage altuia, cu vrerea și știința lui, o sumă oarecare de bani, fără nici un motiv sau pentru un motiv imaginar” (Curentul, 3.08.1931): „Apropos! «Pilă» însemnează, în jargon profesional, obținerea unei sume, prin mijloace de cele mai multe ori inavuabile” (Țara noastră, 3.10.1933); „Așa se cheamă, în limbajul obișnuit al celor ce practică această metodă, operația de a scoate sub formă de împrumut o sumă de bani la nevoie” („Pilă”, în Universul, 22.08.1938). 

Cuvîntul apărea cel mai des în expresia a pune o pilă, dar și aceasta avea un sens diferit de cel din româna (colocvială) actuală: nu însemna, ca azi, „a interveni (în mod abuziv) în favoarea cuiva sau pentru sine, a solicita o protecție (ilegală) pentru cineva sau pentru sine” (DEX), ci pur și simplu „a obține bani de la cineva, fără intenția de a-i înapoia”. În epocă se constata echivalența dintre expresia a pune o pilă și verbul a tapa (din fr. taper): „în argot-ul Capitalei, a «tapa» se traduce prin «a pune o pilă»” (Gazeta, 12.11.1936); „I-am pus o pilă, spune cineva atunci cînd a izbutit să «tapeze» pe altcineva” (Universul, 22.08.1938). Din exemplele oferite, înțelegem că „pila” se realiza prin diverse mijloace: cerere de împrumut, promisiuni de intervenții, înșelătorie, șantaj. „Jargonul profesional” menționat mai sus se referea la ziariști, pentru care pila pare să fi fost un păcat emblematic: „Iată înțelesul ce respiră din noțiunile «a pune o pilă» sau de a «călca» pe cineva, expresiuni atît de frecvente în limbajul ziariștilor mercenari” (Glasul Bucovinei, 14.11.1937).

Din citatele de mai sus se desprinde ideea că expresia a pune o pilă circula mai ales în medii citadine educate (cuvîntul „are o semnificație deosebită în tagma intelectualilor”, „Pila...”, în Universul, 26.07.1930) și chiar că ar fi fost tipică pentru limbajul colocvial-argotic bucureștean. Sensul expresiei nu era tocmai transparent: dacă pila ar fi fost „teancul de bani”, era ciudat ca obținerea banilor de la cineva să fie descrisă prin verbul a pune. Atît circulația în medii cultivate, cît și lipsa de motivație a expresiei ar putea indica o origine străină: nu e imposibil ca, într-o epocă în care franceza colocvial-argotică era bine cunoscută și intens utilizată, ea să fi furnizat modelul, transpus prin calc parțial în română. În franceză, sînt mai multe omonime pile, unul avînd sensul „serie de lovituri; bătaie”; „înfrîngere zdrobitoare aplicată adversarului”. În argoul francez, expresia mettre une pile, „a învinge, a bate” era frecventă pe la jumătatea secolului al XIX-lea și pare să fi revenit în uz în epoca noastră (cum o arată mai multe site-uri: lalanguefrancaise.com, langue-francaise.tv5monde.com). Cum și taper avea sensul „a da cuiva lovituri”, e posibil ca ambele – sau corespondentele lor în română – să se fi specializat pentru acțiunea de „a păcăli pe cineva, luîndu-i banii”. E doar o ipoteză, pentru care nu am găsit, din păcate, dovezi în franceză. În română, pilă din a pune o pilă pare oricum să-și fi actualizat sensul „teanc de bani”, „sumă de bani”, ca în exemplele următoare, unde e vorba nu de dat, ci de luat banii cuiva: „ți-a pus o «pilă» de cinci sute” (Curentul, 2.12.1932); „Se apropie lingușitoare, încercînd să-i puie o pilă de cîteva cente” (Vremea, 18.11.1934).

În fine, spre sfîrșitul perioadei interbelice sensul expresiei a devenit cel actual: a pune o pilă – „a aranja lucrurile în așa fel, încît să fii aproape sigur de reușita examenului” (D. Florea-Rariște, „Din limbajul școlarilor (studenți și elevi)”, în Buletinul Institutului de Filologie română „Alexandru Philippide”, 1938); „«Pila» acum mai nou este intervenția pe lîngă sfinții zilei ca să-ți facă un hatîr. Bineînțeles, «pila» e cu atît mai tare cu cît e mai gras plătită” (Foaia poporului, 13.10.1946).

Presupun așadar că expresia a pune o pilă a fost calchiată după franceză, unde avea sensul inițial „a învinge, a bate”, dar – pentru că în alcătuirea sa părea să intre pilă, „teanc de bani” – s-a specializat pentru obținerea de bani de la altcineva, prin înșelătorie. În scurt timp, expresia nu a mai fost înțeleasă, existînd o neconcordanță între sensurile componentelor sale și sensul întregului, așa că de la „a lua bani” aceasta a fost reinterpretată ca „a da bani (pentru a obține protecții speciale)” și apoi pur și simplu „a intermedia (într-un mod lipsit de etică) obținerea unei protecții”.