G.P. VOLCEANOV în dialog cu AFO

AFO este un MC cunoscut de pe scena de freestyle şi rap battle românească, dar şi din multe proiecte muzicale dintre care amintim Subcarpaţi şi CCSE (Cred Că Sînt Extraterestru). A contribuit la o bună parte din istoria rap-ului underground autohton. Multiplu campion la freestyle off da dome („rime pe loc”) la începuturi, AFO vrea să dea acum o mînă de ajutor tinerelor talente prin intermediul primului club de freestyle din România al cărui fondator este, Official Freestyle Club, mai pe scurt OFC. Prin urmare, m-am întîlnit cu AFO chiar la fostul sediu OFC, unde l-am rugat să ne povestească despre club şi să ne împărtăşească părerile sale cu privire la relaţia dintre rap şi poezie.

Crezi că rap-ul ar trebui studiat în mediul universitar? Mai mult, ar putea fi considerat o specie a genului liric, avînd formă fixă, ritm, rimă, teme şi motive specifice?

Rap-ul [...], cum l-am întîlnit eu, este în forma vorbită, de spoken poetry, aşa m-am intersectat la început cu el. Şi prima formă de rap auzită n-a fost la formaţiile de rap; de exemplu, ascultam cînd eram copil Timpuri Noi, Beck – Loser, alte forme de „rapuială”, din alte genuri muzicale. După aia, cînd m-am mufat la varianta „oficială” a rap-ului, cea cunoscută, hip-hop, a fost prin intermediul soră-mii şi al casetelor româneşti. Ce ascultam eu la vremea respectivă, nu ştiu dacă aş fi putut spune că Marphă Hip-Hop, compilaţiile, ar fi trebuit introduse în universităţi, dar acum, trecînd vremea, după douăzeci de ani, aş pune o materie de studiu, Începuturile exprimărilor româneşti de rap la noi. Dacă vorbim de rap internaţional, eu cred că deja se întîmplă în străinătate, în şcolile de muzică există clase de hip-hop şi rap.

Piese de Jay-Z sau de NAS sînt disecate şi analizate în universităţi de renume din SUA...

Sînt sigur de asta. Să o spunem pe aia dreaptă, hip-hop-ul, după 50 ani, este încă în top. Cele mai bune melodii prin topurile internaţionale sînt hip-hop. Nu e o coincidenţă, pentru că e un gen muzical şi o formă de exprimare cu o energie aparte, mai mult decît o rapăială pe beat: e o emoţie, o experienţă, o trăire, atitudine...

E poezie... [rîdem]

Cu siguranţă e poezie. Exact cum ai zis tu, e şi ritm, şi rimă... piesele au nişte tematici extraordinare [...], auzi despre viaţa lui X şi Y, despre care nu ai fi aflat niciodată dacă nu îţi spunea el în piesă, pînă la tot felul de storytelling-uri şi melodii despre lucruri care nu te-ai fi aşteptat că pot fi cîntate sau interpretate. Deci, da, din punctul meu de vedere, ar trebui predat hip-hop-ul în şcolile româneşti, doar că noi sîntem încă în faza de „dezmorţire” – de aici şi ideea clubului de tineret OFC, unde încerc să aduc în atenţia lumii calităţile rap-ului şi freestyle-ului.

Întîlnim în versurile tale jocuri de cuvinte, figuri de stil şi, bineînţeles aforisme. Te identifici cu statutul de poet contemporan?

Mie mi-au plăcut punchline-urile, care pot fi comparaţii, atacuri sau transpuneri presărate cu nişte glume şi jocuri de cuvinte. Şi au cam dispărut din lirica actuală, foarte puţini rapperi se mai folosesc de ele. Sincer, dacă ai auzit la mine lucrurile astea, e pentru că m-am inspirat şi eu dintr-o gamă de MCs, am ascultat foarte multe beat-tape-uri şi mix-tape-uri făcute cu battle MCs, cu freestyle MCs care erau hazlii, ba atacau, ba făceau o caterincă, o comparaţie. Cumva, pe asta am construit şi eu, pe jocuri de cuvinte şi punchline-uri.

Atunci era la modă ego rap-ul.

Era ego rap-ul şi, într-adevăr, cred că era perioada 2000-2001. Şi eu am fost acolo, sută la sută, dacă asculţi piese de-ale mele rap din anii 2000, o să vorbesc că „eu fac, am făcut, am dres”. Dar nu mi-a plăcut niciodată să mă consider „cel mai” [...], nu, eu sînt „ăsta care fac aşa”, spun lucrurile în felul meu. Am avut primele piese cu jocuri de cuvinte, nici nu cred că se înţelegea ce vreau să spun, pentru că eu simţeam că doar trebuie să amestec cuvinte, să le fac să rimeze, dar nu aveau o poveste... Nu sînt un scriitor foarte bun, sînt foarte mulţi alţi MCs mai buni scriitori decît mine, eu sînt un freestyle rapper care are şi alte calităţi, şi pe unele piese sun bine pentru că petrec foarte mult timp [n.a. – în studio]. Foarte multe piese sînt scrise freestyle, pentru că am „viciul” ăsta, la freestyle m-am jucat şi cu jocuri de cuvinte, şi cu figuri de stil, acolo m-am antrenat mult, luam dicţionarul şi rimam cu toate cuvintele, citeam poezii şi le rapuiam, să văd ce iese... Sîntem poeţi contemporani? Da, eu cred că da.

Te-a influenţat în vreun fel poezia „convenţională”? Ai un poet preferat?

Povestea a început în şcoală, la fel ca pentru toată lumea, dar s-a dezvoltat în garsoniera unde am locuit, în Vitan, unde s-au întîmplat multe – o garsonieră cu istorie mare. Am avut nişte perioade în care veneau rapperi cunoscuţi pe la noi (că locuiam mai mulţi), şi luam poezii de-ale lui Topîrceanu, de exemplu, şi le citeam pe beat-uri de Sagace sau alţii...

Poţi să ne spui cîţiva dintre rapperii cunoscuţi care se adunau la garsonieră?

Sigur, păi... în perioada aia locuiam cu Dragonu, cu Mr. Tweaks, venea pe la noi Cedry2k... eram fani poezii şi atunci am descoperit că Topîrceanu are foarte multe punchline-uri în versuri, îi ataca pe mulţi, ba dădea în editura nu ştiu care, ba îi dădea diss lui nu ştiu cine. Am zis: băi, ăsta seamănă cu noi, battle MCs!

Cum se autodescrie Cedry2k pe piesa „Clasic“, „obraznic ca Topîrceanu”.

Exact. Şi după aia am descoperit încă o chestie tare, vorbeam de asta cu JAZZ 8, că existau pe vremuri nişte cafenele unde ieşea lumea la bere şi se întîlneau poeţi care, la un moment dat, se ridicau de la masă şi începeau să zică o poezie despre nu ştiu care din bar şi îi dădeau diss public. Am studiat chestia asta, cred că a fost prima formă de freestyle battle dată de poeţi.

Ce ai mai citit în ultima vreme?

Citesc mai mult cărţi de dezvoltare personală care tratează probleme istorice, religie, spiritualitate, cărţi despre business, despre dezvoltare mentală. Și de psihologie. Dar mai mult lucruri pe care le pot aplica, orice informaţie citită pe care o pot aplica. Nu îmi mai place să citesc doar ca să citesc... sau nu cred că mi-a plăcut niciodată cititul. [...] Încerc, mă chinui foarte tare să citesc o carte, se numeşte Istoria lui Dumnezeu (n.a. – autor Karen Armstrong). Vorbeşte despre cum au considerat oamenii, din vremurile pe care putem să le cuprindem, să le înţelegem, concepţia de zeu, Dumnezeu, credinţă, de ce tre’ să crezi, în cine? O citesc în paralel, că mi-a mai dat soţia o carte – Drumurile mătăsii, iarăşi, o carte foarte frumoasă. Şi printre treburi, îmi mai rup din timp să citesc cîteva pagini, dimineaţa în general.

Alături de Facem Records şi Atacuri de panică, ai scris file importante din istoria rap-ului underground. Dar ai început şi tu de undeva – ce MCs sau trupe te-au inspirat la origini?

Dacă vorbim de hip-hop – că la început spuneam că m-au inspirat şi trupe de alternativ, trupe rock...

Şi ceva gen Rage Against the Machine sau Red Hot Chili Peppers?

100%. Şi ăia m-au inspirat, că la ei am descoperit forma de rapăială pe rock. De exemplu, m-au inspirat pentru Cred Că Sînt Extraterestru (n.a. – sau CCSE, trupă fondată de AFO), unde eu, MC de rap, cînt pe un gen alternativ de muzică. Asta în actualitate, dar la începuturi, da, eram un hip-hop head, eram fanatic. Am pus mîna, dacă îţi vine să crezi, pe The Platform (n.a. – album, 2000) de la Dilated Peoples, înainte să apară, pentru că o prietenă de-ale soră-mii lucra la MCM România şi aducea demotape-uri, iar printre ele era şi ăsta. Lui sor-mea i s-a părut că e hip-hop, mi l-a tras pe o casetă, l-a adus acasă şi a zis „ia, ascultă-i p-ăştia”, scrisese ea coperta cu pixul etc. Pentru că încă nu apăruse pe piaţă, nu am putut să le spun decît prietenilor... şi l-am dat la schimb, Sagace mi-a dat în perioada respectivă nişte CD-uri cu Killarmy şi Gravediggaz, el era mare fan RZA şi Wu-Tang. După care am descoperit toată pleiada de freestyle / battle MCs de la Eminem, Juice, Supernatural [...], după aia Freestyle Fellowship, toată brigada de la Company Flow, Cannibal Ox, Wu-Tang cu affiliates, Red Man. [...] Din România, sînt fan Deceneu, Vexxatu Vexx, Vlad Dobrescu, Bean MC... sînt cîţiva MCs cu care m-am identificat şi care m-au inspirat.

Cum ţi-ai început cariera de MC şi cum ai dobîndit reputaţia de campion la rimat pe loc?

Au început să fie nişte campionate de battle în Constanţa, la Casa de Cultură de pe vremuri. Şi era un MC, Carol cre’ că, a fost primul meu adversar. Aflase că am dat un freestyle în Bucureşti şi a zis „gata, eu pe ăsta vreau să-l ard”, şi mă tot urmărea pe la evenimente să mă provoace. Era ca un trofeu: dacă simţeai că-l prinzi pe respectivul şi i-o dai, nu doar voi doi, de faţă cu alţii să îl faci de rîs. [...] Eu aveam un stil haotic de a face freestyle, cînd eram puştan. Sînt şi o fire mai impulsivă – cred că a fost un atu în campionatele de battle –, cu vîrsta m-am mai aşezat. Apoi am venit în Bucureşti, nu mă ştia absolut nimeni, pe atunci FaiboX era DJ la battle-uri, în fostul Expirat. Erau organizate de Butch şi de Kombat, dacă nu mă înşel, primele competiţii la care am participat. Stăteam în cămin, eram anul I la Construcţii, 19 ani, cînd am participat prima oară la un battle oficial-oficial. Am fost doar cu un tovarăş, primul rapper cu care m-am împrietenit în Bucureşti, Vali Umbră (n.a. – fost membru Subcarpaţi), ne cunoscuserăm pe autobuz, unde am dat cîte un freestyle. Am participat la battle-ul ăsta în Expirat şi l-am şi cîştigat. A fost sentimentul ăla... că am intrat în club şi nu mă ştia nimeni, iar cînd am coborît de pe scenă mă salutau toţi, inclusiv rapperi pe care îi ascultam [...] şi acum mi se face pielea de găină.

Te rog povesteşte-ne despre asociaţia OFC, cu ce se ocupă şi ce oportunităţi oferă tinerilor care o frecventează.

Ideea de a genera content pentru noile generaţii cred că o am de foarte mult timp. Încerc să ofer un cadru pe care eu mi l-aş fi dorit şi de aceea am creat acest OFC. Putea să se numească altfel, dar s-a numit aşa iniţial dintr-o nevoie, în timpul pandemiei i-am zis Online Freestyle Championship, mai apoi l-am redenumit Official Freestyle Club. Un loc unde MC-ii pot să se întîlnească şi să uite de problemele de acasă – nu trebuie să faci neapărat freestyle ca să fii în OFC, ci pur şi simplu este locul unde îţi exprimi creativitatea. În 2019, cînd am fost într-o delegaţie împreună cu cei de la RedBull, pentru RedBull re:Vers [n.a. – campionat de rap battle], eram consilier pe vremea aia – şi acum îi ajut să facem campionatele de battle din România frumoase –, am văzut că în America de Sud freestyle-ul e considerat sport, după care am studiat şi piaţa din Rusia şi din Coreea de Sud (piaţa din State o ştiam deja), mi-am dat seama: „Stai puţin, man, hai să mai ridicăm un nivel şi să scoatem freestyle-ul din clubul de noapte sau de la colţ şi să-l băgăm şi în hub-uri de tineret”. Cum era Lyricist Lounge, unde şi-au început cariera Mos Def şi alţii, cu freestyle sau cu o strofă de acasă, în România nu am întîlnit zona asta de cercuri organizate, doar studiouri, unde înregistrezi, label-uri etc. Tocmai de aceea evit denumirea asta, OFC nu e un label, este un centru de tineret pentru cei talentaţi care caută să socializeze şi să creeze. Organizăm evenimente, îi ajutăm să se dezvolte, să îşi găsească vocea, să găsească un beatmaker, să îşi cultive talentul pe care îl au. [...] Un anturaj de calitate, nişte oameni care sînt filtraţi de noi, că de asta sîntem aici, să ne asigurăm că nu se transformă într-o porceală sau vagabonţeală generală – deşi respect şi acel gen de exprimare, pentru că am trăit cu oameni din toate genurile de rap. Doar că la OFC primim şi tineri de 13-14 ani, iar eu, ca părinte, nu îmi permit să promovez alt stil decît ăsta, înspre zona de cultură urbană şi educaţie.

Nu ai mai lansat de ani buni un album strict de rap. O să mai auzim rap de la AFO?

Cu siguranţă. Se tot aude, dar în diferite forme, în momentul ăsta. În proiectele în care sînt implicat am strofe de rap, am şi intervenţii mai cîntate, pentru că mi-am dorit să evoluez ca artist. Dar „strictly rap”, sînt chiar pe punctul de a ajuta noua generaţie cu nişte proiecte care urmează să apară; Freestyle Family, un proiect personal în care am investit suflet, timp şi sunet. Din OFC o să se audă foarte multe voci, pentru că sînt extrem de talentaţi. Şi unde-i multă creaţie şi creier încins, plus un microfon deschis, n-are cum să nu iasă rap!

Un sfat pentru tinerii aspiranţi la statutul de MC?

Fiţi extrem de consistenţi în ceea ce faceţi şi vă invit la OFC, unde o să întîlniţi MC la fel ca voi. Aici o să găsiţi o grămadă de beat-uri, o să puteţi învăţa reciproc unii de la ceilalţi. Nu sînt un tip prea sfătos, dar pot să ofer o mînă de ajutor dacă e nevoie.  

G.P. Volceanov: @gp.volceanov / AFO: @aforizzle / www.afoafo.ro / www.officialfreestyleclub.com