Magii – splendori și stupori

Au intrat pe scena istoriei sacre venind din orizontul în veci imprecis al Răsăritului, au mers sub lumina cea mai pură cît să-i vadă și să-i țină minte istoria cît o mai fi istorie, s-au închinat Pruncului și I-au dat daruri, apoi au ieșit din scenă mergînd, iarăși, nu știm unde. Sursa principală a tuturor lucrurilor pe care le știm sau le bănuim ori, mai tare, le credem despre ei este acest pasaj evanghelic: Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod Regele, iată magii de la Răsărit au venit la Ierusalim întrebînd: „Unde este Regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui și am venit să ne închinăm Lui”. Și auzind, Regele Irod s-a tulburat și tot Ierusalimul împreună cu el. Şi adunînd pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, căuta să afle de la ei: Unde este să Se nască Hristos? Iar ei i-au zis: În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul: „Şi tu, Betleeme, pămîntul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul Meu Israel”. Atunci Irod, chemînd în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua. Şi trimiţîndu-i la Betleem, le-a zis: „Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui“. Iar ei, ascultînd pe rege, au plecat şi iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, pînă ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul. Şi văzînd ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte. Şi intrînd în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzînd la pămînt, s-au închinat Lui; şi deschizînd vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămîie şi smirnă. Iar luînd înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor (Matei 2, 1-12).

Splendoarea vechilor științe

Magii nu mai apar în nici o altă Evanghelie canonică, iar pasajul este suficient de precis-imprecis și de irezistibil pentru orice tentație hermeneutică, cît să devină legendar. În aceste douăsprezece versete biblice e atîta epică, atîta mister și, mai ales, atît sens încît, dacă toate ar fi pătrunse și înțelese, am înțelege chiar tot și, abia atunci, istoria ar ajunge la final – un final fericit, bineînțeles.

Foarte interesant, de pildă, este momentul în care magii se întîlnesc cu înțelepții de la curtea lui Irod, cu cei care știu scripturile și pe față și pe dos. Ei știu astrologie, știu să interpreteze vise, știu să vadă și să priceapă semnele lui Dumnezeu și să pună în evidență împlinirea profețiilor. Ei sînt strămoșii oamenilor de știință de azi. Nu-i vorbă, și magii erau un fel de oameni de știință ai vremii lor, dar ceva fundamental îi deosebea. Sf. Augustin remarcă diferența dintre cele două grupuri, magii și înțelepții iudei: „Magii Îl căutau ca să-l găsească, Irod Îl căuta ca să-l ucidă. Iudeii citeau în Scriptură numele cetății în care s-a născut, dar nu înțelegeau timpul venirii Lui – între dragostea evlavioasă a magilor și frica necruțătoare a lui Irod, ei s-au rătăcit arătînd Betleemul...”.

Avem aici două atitudini intelectuale opuse: iudeii citeau cărțile, indicau locul, dar nu se mișcau. Dădeau indicații. Magii erau, însă, în căutare, ei erau pe drum, ei erau pe cale. Papa Benedict al XVI-lea vedea în aceste două atitudini diferite două moduri în care te poți raporta la Scriptură. Ori faci din ea un motiv de prelegeri și de încîntare intelectuală, ori faci din ea un mod de viață. Zice Papa: „Pentru iudei, Scriptura devenise un soi de atlas ce putea fi parcurs cu multă curiozitate, o colecție de cuvinte și concepte pentru studiu și pentru discuții învățate. Și ne întrebăm și pe noi înșine: nu cunoaștem chiar noi tentația de a considera Sfinta Scriptură, această bogată și vitală sursă pentru credința noastră, ca un obiect de studiu ori ca un subiect de discuție între specialiști, mai degrabă decît o carte care ne arată concret un anume drum în viață?”. De altfel, Sf. Augustin care, așa cum am arătat, a fost printre primii care au văzut în conversația magilor cu învățații iudei confruntarea dintre două moduri de a cultiva credința, dar și dintre două atitudini intelectuale în raport cu viața, el spunînd explicit că magii fixează un adevărat standard de credință, scrie: „Magii vestesc și întreabă, cred și caută, întocmai ca niște persoane care simbolizează pe cei care umblă prin credință și doresc vederea cea adevărată. Oare nu se mai născuseră pînă atunci alți regi ai iudeilor de atîtea ori înainte în Iudeea? Cum se face că Acesta este recunoscut de străini după un semn din cer și că acesta este cîntat pe pămînt; în înălțimea Cerului se arată strălucitor, pe pămînt se ascunde smerit? Magii văd steaua la răsărit și își dau seama că s-a născut un rege în Iudeea. Cine este acest rege mic și în același timp atît de mare care încă nu vorbește pe pămînt, dar deja dă porunci din Cer?”.

De altfel, Sf. Augustin se oprește îndelung la povestea magilor pentru a vorbi despre adevăr. De pildă, într-o predică, el se referă amplu la erorile astrologilor. Ideea astrologilor era – și este într-o anumită măsură – că așezarea stelelor determină biografia, că liniile destinului sînt scrise în stele; dacă te uiți la stele și știi să le citești așezarea și mișcările, poți afla ce i se va întîmpla unuia sau altuia. Or, Sf. Augustin explică de ce o asemenea atitudine astrologică este greșită, exemplificînd chiar cu povestea magilor. Sfîntul spune că steaua apare magilor după ce Iisus se naște (de altfel, pasajul biblic nu ne spune ce vîrstă avea Pruncul cînd magii au ajuns la El), ceea ce înseamnă că nu steaua determină nașterea, ci invers. Or, raportul corect dintre semne și destin este chiar acesta – destinul curge și lasă semne, nu semnele anticipează/determină destinul. Poți citi în semnele lumii ceea ce s-a întîmplat deja, dar nu ceea ce se va întîmpla. Sigur că trecutul poate fi reconstituit din probe, dar viitorul e construit de credință.

Sf. Ioan Gură de Aur, însă, are o viziune ceva mai nuanțată privitor la tipurile de atitudine ale iudeilor și ale magilor. Reflectînd la episodul întîlnirii lor, Hrisostomul spune: „Și magii și iudeii află unii de la alții ceva mai mult decît știau și se învață unii pe alții. Iudeii au aflat de la magi că o stea l-a propovăduit pe Hristos în țara perșilor; iar magii au aflat de la iudei că cel propovăduit de stea a fost vestit deja de profeți cu mult înainte”. Ba mai mult, Sf. Ioan vede rostul venirii magilor în împlinirea cunoașterii iudaice, scriind: „La nașterea Sa s-au petrecut atîtea minuni cîte se puteau să arate în liniște pe cel venit pe lume. Și ca să nu spună iudeii «Nu știu cînd s-a născut și nici în ce loc», Dumnezeu a rînduit venirea magilor. Deci iudeii nu pot avea nici o scuză că n-au cercetat cele ce se petrecuseră”. După acest pasaj, mi se pare obligatoriu de meditat asupra rostului apariției străinului în viețile noastre și nu doar de meditat, ci, poate, și de schimbat un pic comportamentul în aceste situații. Străinul aduce întotdeauna cu el ceva ce noi nu avem.  Înțelept e să aflăm, întîi, ce anume are de adus și apoi să ne decidem dacă ne e frică de el sau îl iubim.

Stupoarea noilor științe

Faptul că magii au venit dinspre Răsărit are importanță și în alt plan. Ei au venit ghidați de-o stea. Aș spune că misterul identității magilor este dublat de misterul stelei care i-a condus la Prunc. În 2014, Universitatea din Groningen a împlinit 400 de ani de existență și a decis să celebreze o asemenea vîrstă cu un eveniment cu totul unic: a organizat primul mare colocviu interdisciplinar dedicat problemei stelei magilor. Pentru trei zile au fost aduși specialiști care studiaseră problema din felurite perspective epistemice: astronomie, geografie, istorie, teologie, filozofie, lingvistică etc. Colocviul s-a intitulat „The star of Betlehem: historical and astronomical perspectives”, iar lucrările au fost sintetizate într-o carte. Tema colocviului nu a fost cu totul întîmplătoare. Tot în 2014 s-au împlinit 400 de ani de la apariția lucrării lui Johannes Kepler despre anului nașterii lui Hristos (De vero Anno), în care acesta aborda chestiunea stelei care i-a ghidat pe magi.

În esență, Kepler ajunsese, pe baza calculelor sale, la concluzia că ceea ce văzuseră magii ca o singură stea strălucitoare fusese, de fapt, o conjuncție între planetele Venus și Jupiter cu unele aspecte neobișnuite, cum ar fi coborîrea acestei conjuncții mai aproape de Pămînt. Kepler spunea că, astfel, Dumnezeu a vrut să se folosească de credințele astrologice ale caldeenilor pentru a da semnalul nașterii Fiului Său. Ideea conjuncției planetelor care pot fi percepute ca o singură stea strălucitoare ce se deplasează nu era chiar nouă, dar Kepler a fost cel dintîi care a argumentat-o riguros, matematic și astronomic, după standardele epocii sale. Firește, teza lui Kepler a născut dezbateri și, pe măsură ce au trecut anii și s-au descoperit fel de fel de lucruri noi, argumentul lui a fost contestat sau nuanțat, completat sau desființat după caz. Însă în centrul colocviului de la Groningen nu a stat neapărat teoria lui Kepler, cît una și mai recentă, a unui astronom contemporan pe nume Michael Molnar, profesor la Universitatea Rutgers din New Jersey, una dintre cele mai vechi și prestigioase universități americane.

Molnar spune că, pe parcursul anilor, studenții l-au întrebat adesea ce crede despre steaua de la Betleem și el răspundea ceva neutru, neangajant. Pînă cînd, în 1991, ceva i-a stîrnit o idee. Profesorul Molnar era și un numismat pasionat. Cumpărase de la o licitație o monedă de secol I, bătută în Antiohia, pe care se vedea un berbec ca semn zodiacal. Berbecul de pe monedă era înfățișat în alergare privind în urma sa, către o stea lîngă o semilună. Un semn astrologic, desigur. Inițial, Molnar a crezut că e vorba despre un fel de efigie a orașului de proveniență sau a provinciei Syria. Dar și-a dat seama că e ceva mai profund cînd, studiind, a aflat că la acea vreme, pentru astrologii caldeeni, semnul zodiacal al Berbecului era simbolul Iudeii. Împins mai departe de curiozitate, Molnar a început să studieze astrologie (el, astronom!) și să facă un exercițiu pe care, ciudat, nimeni nu-l făcuse pînă la el. Pînă la Molnar, toți cei care au încercat să vadă ce e cu steaua magilor s-au limitat la calculul astronomic. Cum făcuse și Kepler. Nimeni, însă, nu s-a gîndit să facă un exercițiu de empatie: să încerce să privească cerul, descris de calcule matematice precise, deci contemporane, nu cu ochii unui cercetător istoric de azi, ci cu ochii unui astrolog de acolo și de atunci. Mai exact: calculul contemporan îți poate descrie cu suficientă precizie cum arăta cerul văzut atunci, din acele ținuturi. Dar nimeni nu s-a gîndit să privească acest cer astfel descris cu ochii astrologului caldeean din acele timpuri și nu cu ochii astronomului de azi. Astfel, Molnar a combinat calculul astronomic cu datele cultural-istorice și a putut elabora o teorie foarte interesantă: el spune că magii astrologi, scrutînd cerul, se uitau după semne în constelația Berbecului, din moment ce voiau să afle cînd se naște un rege în Iudeea. A făcut calculele cu privire la constelația Berbecului și a rezultat că, la începutul secolului 1, mai exact în anul 6, au avut loc două ocultări ale planetei Jupiter de către Lună. Una care ar fi putut stîrni drumul magilor spre Iudeea, pentru că au văzut acest fenomen în constelația Berbecului, și a doua, o lună mai tîrziu, pe care au văzut-o fix în direcția Betleemului, dinspre Ierusalim. Molnar a publicat rezultatul întregii sale cercetări într-o revistă de specialitate și, de atunci, argumentul său a devenit subiect major de discuție în chestiunea stelei de Crăciun. Întîlnirea de acum zece ani de la Groningen s-a învîrtit mai mult în jurul argumentului lui Molnar decît în jurul celui al lui Kepler. Evident, părerile astronomilor sînt polarizate – unii spun că argumentul lui Molnar e șubred, alții dimpotrivă, că e fără fisură.

De altfel, ca să vedeți cît de mult ajutor ne aduce știința cînd explorăm cu instrumentele ei istoria sacră, precizez că simpozionul de la Groningen, după ce a reunit tot ce este mai valid științific în chestiunea stelei și a magilor, a ajuns la următoarele concluzii. Examinînd narațiunea biblică și confruntînd-o cu toate datele istorice, geografice, astronomice și filologice, deci științifice, pe care le avem, savanții au decis că ne aflăm cu siguranță într-una din următoarele situații: 1) ori Matei a scris ficțiune pură și totul este imaginația lui, ori 2)  povestea cu steaua nu se confirmă, dar magii au existat și au ajuns la Betleem în alt mod decît cel descris în Evanghelie, ori 3) povestea cu steaua se confirmă, dar nu se confirmă că au existat magii, ori 4) au existat și magii și steaua pe care au urmat-o, și tot ce scrie Matei este factual adevărat.

Veți recunoaște, nimic mai clar decît concluziile colocviilor științifice! Cu sau fără oamenii de știință, steaua sus răsare! Crăciun fericit!