Tu știi cine sînt eu? – despre fericire și ego –

Ego-ul este analizat de diverse discipline, iar fiecare aduce o interpretare cel puțin interesantă prin unghiul din care privește. Ego-ul este asociat popular cu stima de sine, care este legată de încrederea în sine și de statutul social. Statutul social oferă o identitate – sîntem îndemnați încă de mici să ne dorim să avem un statut social înalt, deoarece cei cu un astfel de statut sînt asociați cu succesul, faima, respectul și privilegiile. În piramida nevoilor identificată de psihologul Abraham Maslow în anii 1943 și revizuită în anii ’70, putem observa că mulți oameni își aleg o meserie în funcție de statutul social pe care îl oferă și beneficiile care decurg de aici, și nu din vocație. Aceasta poate duce la lipsa bucuriei în desfășurarea muncii și la incapacitatea de a gestiona frustrarea adusă de aceasta la vîrsta adultă. Toate meseriile implică un consum psihic și fizic, iar a ne concentra doar asupra beneficiilor materiale oferă o perspectivă îngustă, de tip tunel, care poate genera dezamăgire și chiar durere psihologică în viitor.

Meseriile precum cea de psiholog, medic sau profesor sînt considerate vocaționale, iar lipsa vocației poate duce la deformări psihice, printr-o empatie scăzută și incapacitatea de a înțelege responsabilitatea în îndeplinirea muncii alese. Adevărații specialiști din domeniul psihologiei, care lucrează în spitale, penitenciare sau educație, se confruntă adesea cu cerințe copleșitoare, fiind insuficienți numeric și uneori nepregătiți din punct de vedere practic. Această situație poate crea dificultăți în gestionarea problemelor reale din practica clinică, deoarece formatorii lor pot fi familiarizați doar cu aspectele teoretice, nu cu cele clinice experiențiale. Lipsa acestora din educație se va simți la nivelul societății prin prezența multitudinilor de tulburări de personalitate, iar printr-o intervenție timpurie, bine gîndită de specialiști, pot fi salvate multe vieți – chiar și acolo unde mediul familial este unul bolnav, dacă mediul social și școlar este unul sănătos.

Legea lui Weber-Fechner din psihologie și psihofizică stabilește relația matematică între intensitatea unui stimul fizic și percepția subiectivă a acestuia. Această lege a fost dezvoltată de Ernst Heinrich Weber, un anatomist și fiziolog german, și de Gustav Theodor Fechner, un filosof, fizician și psiholog german. Teoria explică cum percepem diferențele de intensitate a stimulilor fizici în funcție de sensibilitatea noastră și de raportul constant între creșterea sau scăderea intensității. Adică evenimentele care se petrec în mediul nostru ne modifică percepția intensității simțite, care poate duce la modificarea structurii de personalitate prin apariția tulburărilor patologice de personalitate.

Tulburarea de personalitate narcisică este caracterizată de absorbția în sine, este o afecțiune severă, afectînd modul în care ne vedem pe noi înșine și cum interacționăm cu ceilalți. Există diferite tipuri de narcisism, cum este cel de grandiozitate sau cel de victimizare, care pot afecta relațiile interpersonale și modul în care ne percepem pe noi înșine. Narcisiștii pot manifesta trăsături precum aroganța, nevoia de control, lipsa empatiei sau hipersensibilitatea la critică.

Oricare dintre noi are unele elemente narcisice de care nu este conștient, un mod deformat în care privește lumea, dar structurile narcisice maligne au un simț inflamat al sinelui de tipul „Tu știi cine sînt eu?”, crezînd despre sine că sînt cei mai importanți din încăpere, manifestă o nevoie de control crescută atunci cînd cineva se opune ideilor lor, o rigiditate și o inflexibilitate mentală atunci cînd lucrurile nu se întîmplă așa cum și le imaginează. O altă manifestare este nevoia de se da exemplu și a fi admirați, întorcînd cel mai adesea discuția înspre ei și înspre cum au acționat, deoarece se evaluează prin ochii celorlalți, nu printr-o stimă de sine stătătoare. Își doresc să fie excesiv apreciați pentru eforturile lor – deși și alți oameni fac aceleași eforturi, ale lor sînt întotdeauna speciale, fiind deseori invidioși pe realizările altora – sau dezvoltă ideația, ca mecanism de apărare atunci cînd nu primesc validarea pe care o caută, că ceilalți sînt invidioși pe ei. Trăiesc adesea cu sentimentul impostorului și sînt exterm de sensibili la orice idee care nu e în acord cu a lor, avînd o rezistență scăzută la critică și considerînd despre sine că sînt îndreptățiți să aibă mai mult decît ceilalți, că merită un statut special, pretind ca ceilalți să-i trateze în acest fel, altfel se pot victimiza și aleg să funcționeze în acest rol, care, de fapt, este o altă față a narcisismului. Au așteptări ca ceilalți să le satisfacă dorințele, care uneori pot fi nerealiste și lipsite de granițe psihologice sănătoase, de cele mai multe ori dezvoltă relații superficiale pe care le abandonează cu ușurință atunci cînd cei cu care interacționează nu le satisfac așteptările și nu se supun dorințelor acestora.

Există unele caracteristici asemănătoare cu tulburarea paranoidă și antisocială cum ar fi hipersensibilitatea în a interpreta comentarii inocente, benigne, ca și cum ar fi insulte. Aceste interpretări îi fac să fie dominați de furie, iar ca mecanism de apărare devin concentrați pe propria protecție. O protecție nenecesară deoarece în realitate nimeni nu-i atacă, e doar o opinie diferită, dar pe care ei așa o simt, aceasta fiind o similitudine specifică paranoidului. Interpretativitatea și starea de beligeranță sînt caracteristici comune care se regăsesc în comportamentul narcisicului.

Sînt două tipuri principale ale narcisismului. Primul este narcisismul de grandiozitate care este cel fără empatie, cu atitudine de superioritate și aroganță. Al doilea tip este narcisismul de tip victimă care are o stimă de sine scăzută, se simte inferior în fața lumii, cel care crede că nu merită o viață ușoară și lucruri bune și care se poziționează în rol de neajutorat sau defetist, cu o mentalitate de om care nu a avut noroc în viață. Cumva poate fi real, deoarece sîntem determinați de mediul nostru formator și de genetica pe care o moștenim, dar numai pînă la un anumit punct. Lenea de a ne mobiliza să facem lucruri nu este o determinare genetică, deși, dacă citim romanul Oblomov al lui Ivan Goncearov, publicat în 1859, vom observa cum personajul principal nu părăsește niciodată apartamentul în care locuiește și propriul pat, iar întregul discurs este unul de victimizare. Azi știm că lenea e ceva natural prin care creierul și corpul își prezervă energia, iar mobilizarea o face doar atunci cînd e mînat de anticiparea unei recompense sau de supraviețuire. Ne mobilizăm pentru a supraviețui, pentru a avea hrană și bunuri materiale necesare supraviețuirii, ne mobilizăm pentru un statut social înalt, iar aici intervine partea narcisică ce ne locuiește pe toți – să nu fim ipocriți cu noi înșine, cu toții sîntem locuiți de narcisism, doar cantitatea acestuia diferă de la om la om, în funcție de rănile pe care purtăm cu noi. Răni formate în copilăria noastră (care este fundația omului ce am devenit la vîrstă adultă) și, pe lîngă ele, din expunerea media de azi, care modifică mult percepția despre noi înșine prin comparația permanentă cu ceilalți, ce deseori iese în avantajul altora – mai ales că tendința este să ne uităm la cei care au mai mult decît noi, niciodată la ceilalți. Nu ne mai punem întrebarea și ce efort au fost dispuși unii oameni să facă pentru a avea ceea ce au. Narcisicul-victimă doar se va uita cu invidie și va considera că nu a avut noroc în viață, nicicînd nu va vedea adevărul că ar putea fi sau avea ceea ce invidiază la alții, doar că trebuie să fie dispus la un plan de viață, muncă multă, disciplină zilnică și efort permanent.

O altă componentă determinantă a structurilor narcisice este asocierea cu persoane cu statut social înalt, considerîndu-se la fel ca aceștia, deși nu au pregătirea care să le justifice alăturarea. Putem citi despre marii bolnavi de narcisism, cazuri patologice, care fură identitatea altora și care se substituie unei imagini ce nu le aparține. Un studiu de caz bun este personajul interpretat de Matt Damon în filmul Talentatul domn Ripley. Aici avem un narcisist extrem, combinat cu patologia psihopată, care, din cauza unei vieți extrem de dificile și precare material, dobîndește insidios, nu brusc, nevoia de a fi într-o clasă socială în care nu este inclus din cauza sărăciei, cu toate că e o persoană extrem de înzestrată intelectual. Cîți oameni nu sînt așa, înzestrați intelectual, dar complexați de suferința lipsei studiilor, educației înalte, din cauza sărăciei mediului de proveniență?

Revenind la personajul Ripley, acesta se insinuează încet într-o lume care nu-i aparține, cîștigă încrederea și simpatia oamenilor, profitînd de bunăvoința și credulitatea acestora pînă la comiterea unor crime pentru a nu fi descoperit, fiind capabil de a ucide persoana pe care o iubește. Preferă să piardă dragostea și să comită crima decît să fie descoperit ca uzurpator de identitate. După cum spuneam, aici e un caz extrem care arată cît de adîncă e rana narcisică și cum poate avea manifestări puternice la vîrsta adultă, deși manifestările pot fi și mai puțin intense la structurile narcisice, în funcție de mecanismele proprii de reprimare. Sînt cei care decomprimă constant furie, isterie și dispreț la adresa lumii în cantități controlate, rănindu-i pe cei din jur. De altfel, lipsa empatiei este o componentă constantă a atitudinii acestora față de lume. Deși unii o mimează destul de bine, în realitate aceștia nu o simt și îi păcălesc pe cei din jur. Par că iau atitudine și se implică, că le pasă, dar este doar de fațadă, în realitatea  forului lor interior se bucură de situațiile dificile ale celorlalți, mascîndu-și sadismul și răutatea ce-i otrăvește pe dinăuntru printr-o atitudine vocală pe care o prezintă lumii, părînd cei buni. E doar  o aparență.

(Fragment din volumul Aceiași noi. Cînd sensul viitorului e în trecutul nostru, aflat în curs de apariție la Editura Humanitas. Cartea va fi lansată la Bookfest, în data de 1 iunie 2024, la ora 18,30.)

Cătălina Dumitrescu este psiholog și scriitoare. A publicat volumul În interior. Momente de întîlnire cu tine însuți, Editura Humanitas, 2022.