Dezastre naturale și arbori victorioși

Am scris săptămîna trecută despre „Luminoasa Californie”, iar după ce am trimis articolul la tipar au început să apară știrile despre incendiile catastrofale de vegetație din zona Los Angeles. O suprapunere nefericită. Zona e binecunoscută pentru asemenea fenomene, dar ele apar de obicei în sezonul cald.

Acum nu-mi rămîne decît să scriu ceva și despre incendii și alte dezastre din Statele Unite. Astă-vară, vorbeam cu două persoane din România spunîndu-le că urma să vizitez Florida și Louisiana, pe de-o parte, și California, pe de altă parte. Prima mi-a atras imediat atenția că în zona Floridei erau așteptate uragane, cea de-a doua a exclamat că tocmai văzuse știri despre mari incendii de vegetație în California. Nu puteam să le răspund decît că, dacă te uiți prea mult la televizor, nu mai pleci nicăieri.

Ajuns la Miami, de la televizor am aflat și eu despre uraganele succesive care se apropiau de Florida. Se face că m-am strecurat printre ele. Nu am văzut nici unul. Cînd mă aflam la New Orleans, a plouat două zile la rînd, iar televiziunile vorbeau neîncetat despre inundații, oferind tot felul de sfaturi pentru locuitori și șoferi. Acolo, casele din cartierele mai joase sînt construite în mod tradițional pe piloni, așa încît să nu fie afectate de frecventele inundații. Circulînd mult în zonă în acea perioadă, n-am văzut totuși nici urmă de inundație (în schimb, am aflat că, între timp, o furtună teribilă afectase litoralul din România). Așa cum Florida și Louisiana sînt mereu lovite de uragane, California e devastată periodic de incendii de vegetație. Și noi am vizitat-o însoțiți mereu de informații despre asemenea incendii periculoase care aveau loc în zona Reno. Am trecut prin regiune, dar nu am văzut nici măcar fumul. Probabil că am avut noroc. Ce se întîmplă acum în California e altceva și e teribil. Incendiul actual a fost de proporții neobișnuite, într-o perioadă a anului neobișnuită, a produs pagube enorme și ce e mai rău – victime omenești. Iar asta se petrece într-un loc despre care pot confirma ce se spune adesea, că ar fi printre cele mai frumoase, mai plăcute, mai civilizate și mai bune din lume.

Aș încerca să aduc totuși în discuție cîteva lucruri care ar mai relativiza, pe cît se poate, o perspectivă apocaliptică. Ar fi de amintit că Statele Unite sînt cît un continent, cu o dimensiune aproximativ egală cu a Europei (în accepțiunea geografică, adică de la Atlantic pînă la Urali și Marea Caspică), iar la așa o suprafață, aproape în orice moment se poate produce într-un loc sau altul cîte un dezastru natural. Și vorbim de o țară pe cît de mare, pe atît de dezvoltată și – dacă se poate spune așa – „puternic mediatizată”, în care şi grija față de oameni, măsurile de prevenție și protecție sînt la cote maxime. Știrea despre un dezastru, mai ales din California sau Florida, ajunge rapid la cunoștința întregii planete. Asta nu înseamnă că nu se petrec o mulțime de nenorociri, dar nici că, dacă ajungi pe acolo, vei fi pîndit de pericole la fiecare colț.

Pe data de 8 septembrie, am trecut pe lîngă Universitatea Pepperdine din Malibu. Pe un deal verde apăruse o adevărată pădure de steaguri ale Americii. Cît vedeai cu ochii erau rînduri-rînduri de asemenea steaguri, înfipte în gazon cu bețe de vreo trei metri înălțime. Pe moment nu le-am înțeles semnificația, dar efectul creat era de-a dreptul impresionant. Ulterior am aflat că studenții de acolo au inițiat o adevărată tradiție. În preajma comemorării anuale a tragediei de la 11 septembrie, arborează pe acel deal, care aparține universității, trei mii de steaguri, în memoria celor trei mii de victime ale atentatelor. Numele de neuitat al universității mi-a rămas în minte asociat cu imaginea steagurilor și cu acel frumos deal. Cînd am auzit că acel campus a ajuns în pericol din cauza incendiilor, m-am alarmat. Ce am descoperit, citind, e că Universitatea Pepperdine, aflată în acel loc de 47 de ani, a fost mai mereu amenințată de asemenea incendii de vegetație, mai exact în  anii 1985, 1993, 1996, 2007 (de două ori, în octombrie și noiembrie), 2018 și 2024. Se pare că amplasamentul ei nu e tocmai sigur.

Un lucru curios despre aceste incendii californiene l-am aflat vizitînd două păduri de sequoia. Ei bine, nu doar că incendiile sînt frecvente în zonă, cum spuneam, dar s-a constatat că ele nu pot afecta niște arbori atît de înalți și de groși, ba cică le sînt chiar de folos. Acești coloși se hrănesc din cenușa care rezultă din arderea lăstărișului și copacilor mai mici din jurul lor. În urma incendiului, pămîntul devine mai fertil, iar „concurența” dispare. Ranger-ii din Yosemite Park, de exemplu, au chiar obiceiul să facă focuri la baza acestor arbori, pe care le țin sub control. Dacă într-o astfel de regiune, timp de douăzeci de ani, nu s-a semnalat nici un incendiu, se naște pericolul acumulării de prea mult „combustibil”, adică frunze moarte, uscături și lăstăriș, iar ranger-ii declanșează și în asemenea cazuri incendii controlate. Trebuie să precizez totuși că asta nu se petrece în apropiere de Los Angeles, ci în zone mai îndepărtate și la altitudini mari, acolo unde crește sequoia. Acești arbori au adeseori scoarța înnegrită în partea de jos din pricina incendiilor prin care trec, dar totodată sînt printre cele mai longevive organisme de pe Pămînt. Ce nu te omoară te întărește. Sequoia depășesc destul de des vîrsta de trei mii de ani. Înălțimile ajung și la aproape o sută de metri. (Ca reper, Grand Hotel din București – cunoscut mai degrabă drept Intercontinental – are 88 de metri înălțime.) Diametrele unor sequoia ajung și la nouă metri, adică la o circumferință de aproape 30 de metri. Conurile lor amintesc de damigene. Cel mai mare sequoia pe care l-am văzut în Yosemite Park, botezat The Grizzly Giant, nu neapărat dintre cei mai înalți existenți, e comparabil ca dimensiuni cu Statuia Libertății de la New York. E clar că așa ceva nu poate să ia pur și simplu foc.