Un om de afaceri din România cumpără un club italian de fotbal, de care am auzit încă dinainte de 1989, de la Pronosport. Putem adică să credem că ne-am integrat în Europa de-adevăratelea?

Cea mai bună poantă pe care am văzut-o în ultima vreme prezenta o imagine a unei șosele în care, pe un sens cu două benzi, mașinile stăteau bară la bară. Și deasupra, textul: „Am intrat în Schengen, a mai rămas doar granița de la Comarnic”. Nostim și profund. E despre cum Europa s-a legat de noi, iar noi nu reușim să ne legăm de ea. Barierele, vămile cele mai trainice ni le punem noi. Noi, nouă. Povestea cu preluarea celui mai vechi club de fotbal din Italia de către Dan Șucu, acționar principal și al Rapidului, e despre cum cineva a depășit această vamă în primul rînd psihologică, aceea a deținerii de către un estic a unei importante companii vestice. La nivel de management se întîmplase de mult, românii conduc business-uri sau bucăți de business importante pe glob. Alți estici – cehi, polonezi – au ajuns să aibă în proprietate firme mari, multinaționale. Dar noi sîntem, după cum bine știm, mai întîrziați în a cupla cu mersul lumii. Am intrat mai tîrziu în structurile europene și încă mai avem pînă să ni se deschidă uși esențiale, cea a OCDE, de exemplu. Uluirea la aflarea veștii că Șucu a pus mîna pe o echipă dintr-un mare campionat, înființată în secolul al XIX-lea, spune destule despre cît de multă stimă și încredere avem noi în ai noștri și cu cît de puțină imaginație sîntem dotați. Această preluare nu ne integrează în nimic, e pur și simplu un mers firesc al lucrurilor și o oportunitate care e de bănuit că se aliniază unei strategii pe termen lung. Că e în Giulești sau la Marea Ligurică, diferența e doar mintea noastră. E de mirare doar că a șasea țară a UE și a doua economie a Estului european s-a trezit abia acum, printr-un exemplu singular, să îndrăznească mai mult. Cum va merge Genoa cu Șucu rămîne de văzut. Mulți spun că își va frînge gîtul, dar chibițăreala e gratis. Deocamdată a deschis un drum. Poate că o să realizăm, în sfîrșit, că schimbul cu Vestul nu mai constă în casetofoane video de la ei contra macrameuri de la noi.