Biblioteca satului

Villa Dora este o reședința nobiliară de tip venețian, amplasată într-un sat de cîmpie din Friuli, cu puțin peste 7.000 de locuitori, pitoresc numit San Giorgio di Nogaro. Cu fațadele atent proiectate în stil palladian, clădirea sugerează calm și liniște, prin rafinamentul proporțiilor și frumusețea serenă, lipsită de emfază. În anii ’90, vila a fost cumpărată de primărie și transformată în bibliotecă publică. A fost renovată, iar anexele, adică grajdurile, magaziile și acareturile, au fost reconstruite, devenind spații pentru activități culturale. Au fost păstrate toate elementele arhitecturale valoroase, coloanele ce străjuiesc scara monumentală, tavanele pictate și frescele de secol al XVII-lea care împodobesc salonul de onoare de la etajul întîi. Așa se face că primii vizitatori ai bibliotecii au fost întîmpinați cu căldură în cei peste 800 de metri pătrați ai clădirii, acolo unde cărțile au fost organizate arborescent, în zece clase principale, astfel încît oricine să se poată orienta și găsi ceea ce dorește: interes general, filosofie și psihologie, religie, științe sociale, lingvistică, științe naturale și matematică, tehnologie, arte, literatură și retorică, geografie și istorie. La rîndul ei, fiecare clasă a fost subîmpărțită în cca 9-10 categorii. Cărțile de artă, bunăoară, au fost organizate pe domenii ca urbanistică și peisagistică, arhitectură, arte plastice și sculptură, desen și arte decorative, pictură, grafică, fotografie, muzică și artele spectacolului. În plus, în bibliotecă pot fi consultate periodice, iar componenta de mediatecă este una vie și importantă. Biblioteca este concepută pentru consultarea directă a fondului principal de carte, așa încît camerele vilei au fost atribuite cîte unei clase și echipate cu rafturi  pentru cărți și mese de studiu.

Printr-un program îndrăzneț de achiziții și donații al echipei de management, fondul bibliotecii numără astăzi 85.000 de cărți, marea majoritate putînd fi luate direct din rafturi de către cititori. Pentru a ușura găsirea unui volum anume, precum și pentru o mai ușoară orientare, cărțile au primit indici după anul apariției și culori după gen: roșu pentru dramă, portocaliu pentru comedii, verde pentru acțiune, albastru pentru călătorii ș.a.m.d. Încet-încet, biblioteca satului San Giorgio di Nogaro, sau Villa Dora, cum îi spun, mai simplu, localnicii, după numele uneia dintre ilustrele sale posesoare, a început să deservească mai multe sate și comune din regiune fiind, în prezent, liderul InBiblio, un sistem format în 2015 prin asocierea a 28 de biblioteci din Friuli-Venezia Giulia ce deservesc peste 100.000 de locuitori din 26 de comune.

Nu doar fondul enorm de carte a contribuit la asumarea acestei poziții. De fapt, ca peste tot, omul sfințește locul. Prin mijlocirea plină de generozitate a consilierei culturale, poetei și soacrei Maria Fanin, am avut privilegiul să le întîlnesc pe Lara Ietri, directoarea instituției, precum și pe Marzia Pavon și Erica Pantanali, bibliotecarele care te întîmpină în oricare dintre cel 37 de ore și 30 de minute săptămînale cînd Villa Dora este deschisă publicului. Într-un răstimp scurt și prețios, „furat” scrierii unor proiecte, am discutat cu Lara despre efortul de a ține vie o astfel de instituție, despre dedicarea și devotamentul necesare actualizării permanente, precum și despre deschiderea de a veni în întîmpinarea nevoilor comunității. Oricine trece pragul bibliotecii își găsește un loc confortabil, are la dispoziție nu doar spații de lectură, ci și de socializare, iar pentru copii și tineri a fost creat „Centrul comunitar pentru tineret Spassatempo”.

Biblioteca oferă consultare directă, împrumut acasă, bibliotecă digitală, acces la baze de date și materiale multimedia, dar menținerea și transformarea sa în polul cultural al zonei se datorează programului dens de activități culturale, expoziții, reuniuni și evenimente, toate cu acces liber. De altfel, biblioteca rămîne, în zilele noastre, printre ultimele bastioane ale accesului liber la cultură, iar Lara și echipa sa fac eforturi considerabile de atragere de finanțări pentru asigurarea îndeplinirii misiunii culturale și sociale a instituției. Astfel, arhitectura vilei devine suportul unei vieți culturale bogate, nu doar obiectul unei contemplări de factură estetică.

Ar mai fi multe de spus despre Villa Dora, despre care voi scrie cu altă ocazie. În final, aș vrea să vă propun ca, printr-un efort de imaginație, să mutăm Villa Dora și echipa care o animă într-un sat din Bărăgan. Ar supraviețui și ar continua să-și îndeplinească menirea? Ce ar trebui schimbat în acest sat și în România, pentru ca această bibliotecă să rămînă deschisă, în continuare, 37 de ore și jumătate pe săptămînă?