Semănăm cu ce semănăm

O sămînță de roșcovă cîntărește exact 0,2 grame. „Institutul de metrologie al naturii” le-a standardizat de o manieră atît de precisă încît în antichitate au devenit instrumente de măsurare a greutății diamantelor și chiar a purității aurului. Legătura dintre roșcove și pietre prețioase, respectiv aur, e atît de puternică încît a dat naștere termenului „carat” de la numele latin al arborelui (Ceratonia siliqua), trecînd prin greacă, arabă și franceză pînă la noi.

Puse în balanță, o sămînță de roșcovă are aceeași greutate cu un diamant de un carat = 200 miligrame. Dar oare au și aceeași valoare? Ca oameni am fi tentați, prin prisma convenției comerciale, să acordăm o valoare mai mare diamantului, dar la modul universal sămînța de roșcovă e mai valoroasă și e recunoscută de către toată natura, nu doar de către o specie. Căci poate da naștere unui copac care oferă adăpost, hrană pentru oameni și animale zeci de ani. Și chiar nutrienți pentru restul plantelor din jur, pentru că vorbim de o fabacee.

Dar nu e singura sămînță care își dispută valoarea cu metalele și pietrele prețioase, pentru că un pumn de semințe infime ca dimensiune se poate transforma în timp într-o pădure întreagă. Semințele au schimbat lumea, societățile și economiile.

Descoperirea citricelor de către europeni în Asia a dat un nou impuls navigației, deoarece fructele cu o perioada de conservare lungă au fost incluse în alimentația marinarilor, predominată de carne uscată și cereale, fiind combătută astfel una dintre cele mai grave probleme de sănătate a acestora (scorbutul) și făcînd posibilă extinderea, în timp și spațiu, a expedițiilor.

Citricele au făcut posibilă descoperirea Lumii Noi, așa că nu e de mirare că semințele lor au fost trimise împreună cu cele de cereale și vie peste Atlantic, pentru a genera o sursă de hrană, vin și vitamina C. Lui Cristofor Columb îi revine meritul de a fi dus dintr-o parte în alta semințe de legume și fructe. Cum ar arăta alimentația și viața noastră de zi cu zi fără porumbul, roșiile, ardeii, dovlecii și alte plante aduse din Americi? Și cum ar arăta Americile fără plantele aduse din Asia, Europa sau Africa de către europeni?

Spaniolii au adus bananele din Africa în Insulele Canare și le-au răspîndit în America Centrală și de Sud, portughezii au preluat ștafeta și le-au dus în India, care e în momentul de față cel mai mare producător la nivel mondial.

La rîndul lor, francezii au dus o altă sămînță valoroasă, cea de cafea, din Africa în Vietnam. Olandezii au răspîndit-o la rîndul lor în sud-estul Asiei, în Indonezia și Malaezia. La fel s-a întîmplat cu semințele de cacao, din care se produce decadenta ciocolată. Căci atît cafeaua, cît și cacaoa sînt semințele fermentate și prăjite ale unor fructe tropicale care nu au o altă valoare comercială decît cea dată de prețioasele lor semințe.

Semințele plimbate peste ape și continente au rodit unde au găsit condițiile necesare și au schimbat viața și obiceiurile locurilor în care au încolțit. La noi a început să germineze porumbul și odată cu el o cultură alimentară a mămăligii. La italieni, roșiile au colorat definitiv meniul peninsulei. Și întreaga alimentație a lumii s-a schimbat și diversificat definitiv.

Chiar și în satele noastre, poate mai banale, lipsite de exotismul călătoriilor transoceanice, țăranii își păstrau în cuferele de zestre cu care miresele au venit de acasă sau în valizele de lemn cu care bărbații s-au întors din armată cele mai valoroase bunuri ale casei: semințele de care depindea viața lor.

Există, chiar și în convențiile comerciale umane actuale, semințe mai valoroase decît diamantele sau pietrele prețioase. Cum sînt soiurile superproductive, adaptate pentru a produce fructe cu o perisabilitate redusă. În 2007, Hazera Genetics din Israel a vîndut două kilograme de semințe de roșii Summer Sun cu 350.000 de dolari kilogramul. Iar între timp, prețurile au crescut. E discutabilă valoarea nutrițională a acestor roșii, care nu au nici cel mai bun gust și nici cel mai ridicat conținut nutrițional, însă rezistența lor, de pînă la trei săptămîni în afara frigiderului, și valoarea lor comercială sînt incontestabile.

Dar nu vreau să expun semințele doar prin prisma efectelor lor pozitive asupra vieții noastre. Pentru că există și aspecte negative, nu puține, ale împrăștierii lor necontrolate prin toată lumea. Au distrus specii locale și au dat peste cap ecosisteme, au otrăvit uneori animale locale care s-au confruntat cu plante necunoscute, au devenit invazive, provocînd distrugeri atunci cînd au fost plantate în locuri necorespunzătoare, sau au contribuit la defrișări prin plantarea lor extensivă în locul pădurilor, cum e cazul palmierilor pentru ulei. De aceea, astăzi, multe țări, mai ales cele insulare, cum e Marea Britanie, Japonia sau Australia, au adoptat măsuri de control la fel de severe ca în cazul drogurilor, în cazul semințelor care intră pe teritoriul lor.

Evident, nu putem culpabiliza semințele pentru modul în care le manipulează oamenii. Ele își văd doar de treaba lor. Cînd găsesc solul potrivit și apa care să le activeze codul genetic, încolțesc, străpung cel mai dur sol și ies la suprafață, își activează procesul de fotosinteză pentru a trimite nutrienți în sol, își dezvoltă părțile sexuale pentru a atrage polenizatorii, iar mai tîrziu prădătorii care să le răspîndească semințele mai departe.

O banală sămînță, uneori aproape imperceptibilă cu ochiul liber, înmagazinează în ea tot ceea ce are nevoie pentru viitorul speciei ei și poate sta cuminte ani de zile, pînă cînd va descoperi că are condițiile necesare pentru a germina și a se înmulți.

Oamenii nu se înmulțesc prin semințe. Singurele noastre semințe sînt ideile pe care le transmitem mai departe prin educație. În funcție de ce le transmitem copiilor, ele vor germina la timpul lor, cînd vor găsi mediul potrivit. Să avem grijă ce idei le semănăm celor care ne seamănă.

Emanuel Ciocu e scriitornic și bucătar independent în Tenerife.