„Viața însăși e un act al suspansului” interviu cu psihoterapeuta Cătălina DUMITRESCU

Ne place suspansul în cărți și filme. Cîtă nevoie avem de el în viață?

Suspansul este o emoție din categoria celor mai puțin diferențiate din gama largă a emoțiilor pe care sîntem obișnuiți să le numim, dar la fel de mult utilizate, așa cum este și uimirea. O emoție complexă și captivantă care apare pentru a ne proteja viața, avertizîndu-ne despre eventuale pericole și ajutîndu-ne să acționăm în consecință. Ea ne poate oferi acea încîntare dată de starea de anticipație și implică întrega funcționalitate a creierului nostru și, implicit, a organismului nostru. Atunci cînd trăim o stare de anticipație a unui eveniment plăcut care urmează, cum ar fi o întîlnire plăcută cu cineva drag, un interviu pe care ni-l dorim sau aflarea unui rezultat bun, starea de anticipație este activată și implică întregul sistem dopaminergic, care intensifică emoțiile și anticipează recompensa. Suspansul este așteptare, iar așteptarea vine uneori cu starea de incertitudine, ceea ce poate duce, din perspectivă psihologică, la stres crescut și stări de nervozitate. Nu putem trăi fără suspans deoarece este una dintre emoțiile noastre biologice, ea nu poate fi exclusă din gama celorlalte emoții, e ca și cum am exclude o notă muzicală din gama lui Guido d’Arezzo. Desigur, o putem face și obținem o scară pentatonică, ceea ce este ceva ce întîlnim în jazz, spre exemplu, unde se face improvizație necesară flexibilității armonice. La fel cred că e și cu suspansul, în lipsa acestuia nu am mai putea să trăim nici anticipația și nici prevenția. Suspansul se activează ca răspuns automat la interacțiunea cu mediul, este ceva natural și care ține de biologia noastră, nu este pe alese, să trăim această stare sau nu, ea e spontană și de multe ori poate fi salvatoare de vieți, fiind premergătoare precauției și protecției pentru a rămîne în siguranță, dar și pentru a trăi plăcerea și bucuria. 

Oamenii au căutat dintotdeauna răspunsuri, în astrologie, la ghicitori, pentru că vor să știe ce se întîmplă mai departe. De ce ne e frică de necunoscut?

Cred că putem găsi mai multe răspunsuri la frica de necunoscut, de la frica de propria moarte, deoarece moartea este o schimbare care survine și care modifică radical viața celor care rămîn în urma celui care moare, pînă la frica de marea plecare care nu știm unde și dacă mai duce undeva, nu avem certitudini și nici răspunsuri standard, ci doar răspunsuri individuale care reconfortează după înțelegerea fiecăruia. Necunoscutul înseamnă schimbare, habar nu avem dacă este bună sau nu, noi, cumva, trăim în această stare de suspans despre ce va fi și cum va fi pînă la final, zi după zi, Cred că este parte din noi în așa măsură încît nici nu mai sîntem foarte conștienți de cît de mult ne locuiește suspansul pe noi sau noi îl locuim pe el. Derulînd firul vieții din prezent înspre trecut, pornind de la naștere, care-i prima schimbare principală prin pierderea mediului intrauterin unde am luat formă, trecem fiecare prin diferite schimbări în funcție de resursele familie în care ne-am născut, suferind modificări interne și externe în funcție de genele noastre, biologia noastră, factorii culturali și psihologici ai familiei noastre, propria capacitate de reziliență, șansele pe care viața ni le oferă, capacitatea de învățare constantă, adaptabilitatea și flexibilitatea psihologică individuală. Mulți oameni, de frica necunoscutului, rămîn captivi într-o rigiditate cognitivă care-i securizează prin familiaritatea sa. Știm că tot ce ne este familiar ne oferă sentimentul de cunoaștere și, implicit, de siguranță emoțională, chiar dacă deseori familiaritatea noastră nu e neapărat și cea mai sănătoasă. Or, schimbarea e înspăimîntătoare de-a dreptul prin necunoscutele cu care vine și asociată fricii de eșec atunci cînd încercăm ceva. Cred că frica de eșec e deseori paralizantă și vine cu multă rușine, care doare la propriu, astfel încît mulți oameni rămîn captivi în propriile colivii, și interne, și externe, și dezvoltă ca mecanisme de apărare diferite stări dureroase sau chiar patologii.    

Deși știm cum se termină, nu sîntem niciodată pregătiți pentru finalul nostru sau al celor dragi. Este moartea un suspans cu care încercăm să învățăm să trăim?

Nu cred că moartea e un suspans, ci viața însăși e un act al suspansului, premergătoare morții. Viața ca anticameră a morții, aș pune un titlu de carte dacă aș fi romancieră.

În viață, schimbarea e o formă de suspans?

Oh, da! Atunci cînd am decis o schimbare în viața noastră mobilizăm întregul organism cu toate resusele sale pentru starea de suspans în care trăim, pînă facem schimbarea. Sîntem vigilenți, precauți, anticipativi, un amestec neurochimic și emoțional, un carusel al intensității trăirilor noastre care ajustează homeostazia corpului nostru. Este un întreg proces în plină desfășurare de forțe, după cum scria neurologul Damasio, referindu-se la un eveniment mental ca parte nu doar dintr-o anumită zonă a corpului, cît și la faptul că acesta se petrece atît în mintea noastră, cît și în corpul nostru, ambele fiind localizate în același spațiu fiziologic, interacționînd între ele. O conexiune totală. Corpul nostru nu poate fi separat de mintea noastră, este evidența adusă de știința zilelor noastre. Tot ceea ce trăim în interacțiunea dintre organismul nostru și mediu are răspuns în profunzimea organelor viscerale și a fluidelor unde procesele chimice responsabile cu viața se petrec, cum ar fi sistemul endocrin, imunitar, circulator, care coordonează metabolismul organismului și activitatea bioelectrică a neuronilor sistemului nervos.

Nașterea în sine e o surpriză. Părinții se întreabă cînd se va întîmpla, cum va fi copilul. Ca și cum am ști totul despre un eveniment viitor, dar totuși îl simțim ca plin de suspans. Putem vorbi despre un suspans bun și unul rău?

Cu siguranță că suspansul se manifestă în ambele situații, după cum spuneam mai sus, putem anticipa un eveniment plăcut pe care ni-l dorim sau putem trăi o stare de tensiune mare atunci cînd așteptăm un răspuns, cum ar fi rezultatul unei analize de laborator sau la un examen important. Homeostazia corpului nostru este afectată, adică trăim o dezorganizare chimică și o activare a funcțiilor cortexului prefrontal, a amigdalei cerebrale, a memoriei care ajută să punem în context prin compararea momentului prezent cu experiențe anterioare pentru a putea prezice consecințe și a construi o strategie de siguranță. Fără sentimentul de siguranță care e unul fragil, deși noi l-am vrea să fie de oțel, nu putem trăi o stare de sănătate mintală echilibrată. A trăi în suspans permanent pe termen lung uzează resursele psihice și va duce la colaps organismul. Cînd cineva trăiește într-o permanentă stare de suspans, aici cu sens de spaimă, ca o anxietate în forma ei severă, de anticipație negativă și grijă excesivă, se ajunge la boală. Putem face o asociere cu stările de suspans anticipative cum sînt cele date de o adicție, anticipăm plăcerea pe care o vom simți cînd vom consuma/primi acea recompensă și care, stimulată continuu, poate duce la manie, paranoia sau chiar psihoză. Asta ca să mă duc în sfera mea de specialitate și să vorbim și despre patologizarea stării de suspans, pentru că ea există.  

Ne dorim happy end în poveștile de viață. În relații, în viața profesională. Există el cu adevărat, nu e doar un construct?

Suspansul este întîlnirea dintre noi și viață prin simțurile noastre. Din perspectivă științifică, suspansul poate fi explicat: cum creierul este cel care controlează organele corpului cu ajutorul sistemului nervos autonom simpatic și parasimpatic, nu voi detalia funcțiile specifice fiecăruia, prin care transmite informații vitale către fiecare organ. În creier, axa HPA este principalul sistem de stres al organismului, care se referă la trei zone diferite din corp și din creier care comunică între ele prin semnale de la hipotalamus către glanda hipofizară, către glandele suprarenale care eliberează hormonul cortizol, ce are rolul de a mobiliza energia, dar și de a frîna prin buclele de feedback specifice acesteia, ca un fel de mașină care are aceeași pedală și pentru accelerație, dar și pentru frînă. Suspansul este o emoție puternică ce implică stres psihologic, iar dacă expunerea la acesta nu durează foarte mult poate fi mobilizator, dar dacă expunerea e întinsă pe un timp mai lung poate deveni cronic și, implicit, atrage după sine consecințe pentru sănătatea noastră.

Dar mai poate fi înțeles și ca emoție a anticipării frumosului și binelui din viața noastră, poate avea valență de sublim atunci cînd după suspans vine bucuria. Și aici cred că poate fi un răspuns al finalurilor fericite pe care le dorim și le anticipăm. E tare plăcut ca la capătul emoției suspansului să găsim fie o bucurie, fie o dragoste, o stare de plăcere, o stare de bine. Să găsim liniștea în noi.

interviu realizat de Ana Maria SANDU