Pușca ghintuită, TikTok și lingurița de ceai

…pentru că există și războaie educative, oricît de sîngeroase vor fi fost, sau tocmai din această cauză. Bunăoară Războiul Civil din America (1861-1865). Au murit în jur de 600.000 de soldați americani de ambele părți. De atunci și pînă acum, n-au mai fost uciși atîția soldați americani – numeric, nu procentual! – în suma tuturor războaielor purtate de atunci încoace: cu Mexicul, Primul Război Mondial, al Doilea, Coreea, Vietnam, Irak, Afganistan și care or mai fi fost! Iată prima lecție, de reținut: războaiele dinlăuntru sînt mai periculoase decît cele de afară.

Lecția nr. 2 – războaiele stimulează inovația tehnologică, pentru că fiecare tabără se străduiește din răsputeri să-și maximizeze șansele de-a ieși victorioasă. În Războiul Civil, sudiștii au inventat primul submarin, atît nordiștii, cît și sudiștii au făcut primele cuirasate ș.a.m.d. Nu ele, însă, au înclinat atunci balanța războiului, ci altele deja cunoscute: telegraful (folosit cu precădere de către Lincoln), căile ferate capabile să transporte repede, pe distanțe mari, trupe și arme grele și, mai ales, o „găselniță“ tehnică știută, dar ignorată de către strategii și generalii ambelor tabere – pușca cu ghinturi. Ce sînt ghinturile? Aparent, nu mare lucru: niște canale spiralate tăiate în interiorul țevii armelor de foc. Efectul acestor ghinturi, însă, este devastator. Imprimînd glonțului o mișcare de rotație în jurul propriei axe, măresc semnificativ distanța, precizia și puterea de pătrundere a țintei. Adică a soldaților înaintînd în formație, „pe stil vechi“.

Lecția nr. 3 – românii care au văzut măcar un film cu acțiunea în Războiul Civil se vor fi scărpinat, uimiți, în creștet văzînd cum o tabără, în formație strînsă, se îndrepta, la pas (!), spre tranșeele în care îi aștepta moartea. Gloanțele șuierau, soldații cădeau secerați, dar bravul comandant, cu sabia scoasă, îi încuraja: „Keep it close, boys!“ („Țineți aproape, băieți!“). Doamne ferește să se risipească vreun glonț al inamicului în spațiul creat între doi soldați! Umăr la umăr. Ce-i mîna în luptă, la propriu, știind că șansele de supraviețuire erau sub 40%? Rușinea de-a nu se face de rușine! Fiecare formațiune, de la pluton la companie ș.a.m.d., era formată din soldați din același orășel, același „county“ (un soi de județ), aceeași regiune. Morala? Rușinea de-a nu te face de rușine în ochii grupului (familie, vecini, cunoscuți) te împinge să accepți chiar și cele mai iraționale soluții. 

Și-acum să vedem cum putem folosi aceste lecții în războiul politic care se desfășoară în România. Să începem cu lecția nr. 2. Adaptînd-o la situația actuală, am putea spune că pericolul cel mai mare nu este chiar vreo noutate – rețelele sociale ne sînt unora familiare de ani buni, cum era pușca cu ghinturi folosită înaintea izbucnirii Războiului Civil. Care a fost greșeala – și atunci, și acum? Actorii tradiționali au fost incapabili să-și imagineze impactul unor inovații aparent minore chiar după ce i-au văzut primele victime. Observați că aici, cum a sugerat și prietenul și specialistul Dragoș Stanca, nu pun Telegram și TikTok într-o balanță, iar Facebook, Instagram, X, în alta. Nu există puști cu ghinturi diferite la Nord față de Sud. Dacă nu te adaptezi rapid la schimbare, pieri. Fizic, în Războiul Civil, politic, în ziua de azi.

Să vedem lecția nr. 3. Probabil, 95% din soldații Războiului Civil nu ieșiseră niciodată mai departe de propriul „județ“, poate nici măcar de propriul orășel. Tot universul cunoașterii lor era într-o sferă extrem de restrînsă, cu același sistem de valori. Azi ne întoarcem de unde-am plecat. După o perioadă de frenetică experimentare a libertății de informație, cînd expunerea prin mass-media la multiple surse de informație era incredibil de diversă, aparent paradoxal, mass-media s-au restrîns precum pielea de sagri din povestirea lui Balzac, pînă cînd ne-am întors iarăși în „sat“. Nu mai sînt sate geografice, ci cătune informatice, dar cu atît mai periculoase pentru „noii săteni“.

În fine, dar nu în cele din urmă, lecția nr. 1. În cazuri din acestea, nu „inamicul din afară” e adevăratul pericol, i.e. Rusia sau China prin TikTok, nici mercenarii lui Călin Georgescu sau aberațiile pe care le turuie ca un talentat guru de sectă. Nici măcar serviciile secrete de unde provine. De bună seamă, toate acestea sînt pericole care nu trebuie ignorate. „Rădăcina“ lor însă este, precum în Războiul Civil, cea dinlăuntrul nostru. Putem cu ușurință identifica cel puțin trei. În ordinea crescătoare a pericolului pe care-l prezintă. Primul ar fi jurnaliștii „cu bune intenții”, dar mînați de exces de zel, care alimentează paranoia și neîncrederea. Toate mass-media au furioșii lor, grabnic predispuși la înfierări fără dubii. Nici cînd greșesc nu sînt capabili să-și ceară măcar scuze. Exemplu: își mai amintește cineva de cum au fost distruse viețile a trei medici, printre care și „Doctorița cu coasa“? Dar de cîți pacienți au murit pentru c-au refuzat internarea la „doctorii cu coasa“? S-a mai auzit ceva?

Al doilea pericol „din interior“ este clasa noastră politică. Vechile metehne au reînviat imediat după ce pericolul iminent a trecut. Umăr la umăr, băieți! Să nu ne rateze cumva tabăra adversă! Dar cel mai perfid pericol, unul pe care nici o democrație liberală nu pare să-l înțeleagă deocamdată, este și cel mai vizibil. E deopotrivă înduioșătoare și extrem de periculoasă naivitatea de care dăm cu toții dovadă în fața rețelelor sociale. S-au făcut o mulțime de studii și s-a stabilit un rar consens, atît științific, cît și în opinia publică (nu mă referă aici la toți urmașii daco-românilor care numai de la aceste „surse de informații“ își adapă naționalismul strămoșesc), că aceste rețele sociale manipulează, creează dependență, scad puterea de concentrare, reduc capacitatea de-a cerne informația ș.a.m.d.

Metodele de combatere propuse sînt toate „de modă veche“: reducem timpul de expunere a copiilor, interzicem TikTok-ul, punem rețelele sociale să-și publice algoritmii, să interzică publicitatea mascată etc. Ghinturile sînt periculoase: folosim doar jumătate din puști cu ghinturi, iar restul, cu țeavă lisă, aruncăm în luptă mai mulți soldați decît pot ei împușca etc. Numai soluția evidentă „ne scapă“. Nici o rețea nu ne poate influența dacă nu o folosim. (Ca unul care n-a „folosit“ niciodată, vă asigur că nu pierdeți nimic. Cîștigați doar timp.)

„Domnule doctor, mă doare ochiul drept de fiecare dată cînd îmi beau ceaiul.“

„Să scoateți lingurița din ceașcă înainte de-a o duce la gură ați încercat?“