Gerilă

Amintiri din perioada comunistă, investigații de arhivă și pagini din Wikipedia oferă acum o imagine destul de clară a modului în care, de prin 1950, în procesul de ștergere a legăturilor cu trecutul și de înlocuire a sărbătorilor religioase cu festivități politice, Moș Crăciun a fost substituit de Moș Gerilă. Evocările personale sînt inevitabil subiective și nu țin cont întotdeauna de diferențele sociale ale vremii. Experiențele individuale au fost variate: pentru unii, noua figură mitologică venea pe un loc gol, pentru că Moș Crăciun încă nu se răspîndise suficient, mai ales în mediul rural; pentru alții, în mediul urban, acolo unde existau deja tradiții perpetuate în familie, cei doi Moși își împărțeau funcțiile, ilustrînd foarte devreme separarea netă dintre public și privat: Moș Gerilă era doar o convenție oficială, propagată de manuale și serbări școlare (acestea din urmă, fixate într-o perioadă oarecare, neapărat după Crăciun și înainte se Anul Nou), un rol interpretat de diferite persoane îmbrăcate în costume similare, în vreme ce Moș Crăciun era ființa reală, secretă, misterioasă, generoasă și înzestrată cu darul magic al ubicuității. Existau desigur și alte situații, de pildă ale unor familii care, din prudență, introduceau noua denumire și în spațiul privat, unde noul Moș prelua legătura cu Crăciunul și atributele celui vechi. Din asemenea raporturi complicate cu experiențele copilăriei se pot naște unele manifestări iritante de nostalgie a vremurilor comuniste („Moş Crăciun din zilele noastre este înlocuitorul perfect al lui Moş Gerilă. Moşul comunist era așteptat de toți copiii în Ajun... Dacă pînă în anul 1989, Moşul comunist ne umplea sufletul cu bucurie, de atunci încoace Moş Crăciun a devenit unul aproape comercial”, Moş Gerilă „a murit“ în 1989, adevarul.ro, 25.12.2013).

Se știe că denumirea Moș Gerilă este o echivalare a formulei rusești Ded Moroz (Moș Ger), adaptată la română prin sufixul -ilă și prin inserarea în lista eteroclită de Moși (Nicolae, Crăciun, Ene, Martin etc.). Personajul mitologic rusesc a trecut și el, se pare, prin multe transformări, în care s-au amestecat elemente folclorice, mitologizări literare, contaminări cu Santa Claus – și s-au succedat interdicții, readuceri în public și import forțat în țările din „lagărul socialist”. Atunci cînd s-a petrecut, în anii de ocupație sovietică de după război, adaptarea avea un sprijin firav și contradictoriu în limba și în literatura română. Gerilă apărea ca personaj în „Povestea lui Harap-Alb“, publicată de Ion Creangă, în 1877, în Convorbiri literare. La Creangă, portretul personajului era cu totul caricatural (provocînd chiar rîsul protagonistului): „o dihanie de om”, „ceva de speriat; avea niște urechi clăpăuge și niște buzoaie groase și dăbălăzate. Și cînd sufla cu dînsele, cea deasupra se răsfrîngea în sus peste scăfîrlia capului, iar cea dedesubt atîrna în jos, de-i acoperea pîntecele”. Cu totul altfel arăta personajul în Negriada – epopee națională a lui Aron Densusianu, apărută în 1879. Acolo, cel numit chiar Moș Gerilă era reprezentarea mitologică a Gerului, personaj cu totul înfricoșător, căruia Dochia îi cerea să oprească trecerea lui Negru-Vodă în Muntenia și întemeierea statului român. Moșul locuia într-o peșteră de gheață: „În mijloc iat-apare Gerilă fioros / Înalt ca pisc de munte, și barba lui neoasă, / Cum negura se varsă pe munte tomna-n jos, / Se varsă pe genunchii-i, iar pletele-i cărunte / Îi flutură pe umeri ca nori pe Retezat. / Sub genele stufoase privirile lui crunte / Lucesc ca două focuri în codru-ntunecat”.

Alte ipostaze literare și publicistice de sfîrșit de secol al XIX-lea consolidează ideea unui (Moș) Gerilă ca „personificare a iernii şi a frigului” (Micul dicţionar enciclopedic – ediţia 1978), cu atribuții clar negative, uneori îmblînzite de note comice: „Spaima lumii, moș Gerilă” (Telegraful român, 31.03.1892), „Moș Gerilă frigurilă” (Gazeta Transilvaniei, 31.08.1888), „Moș Gerilă și surata calicie” (Gazeta Transilvaniei, 25.12.1899); „Era, mă rog, grozăvenie mare de frig și cădeau păsările în zbor de spaima lui Gerilă-Moș-Voinic, care în traistă n-are nimic, numai gheață, ger și frig” (Gazeta Transilvaniei, 19.01.1907).

Să fi fost teama nedeslușită de asocierile lexicale – cu subversivele ger și frig – motivul principal pentru care, în ultimii ani ai regimului comunist, Moș Gerilă însuși a fost tot mai puțin pomenit în discursul oficial și în spațiul public? Baza de date Arcanum ilustrează destul de clar reducerea frecvenței de apariție a denumirii, de la două-trei sute de menționări anual, în anii 1960-70, la aproximativ cincizeci în 1987-1988.

Un Moș antipatic și periculos, din toate punctele de vedere.