Este binemeritat succesul de care s-a bucurat cartea lui Tom Holland – Dominion: The Making of the Western Mind (Creștinismul. Istoria unei idei și a modului în care aceasta ne-a modelat lumea este titlul sub care a fost publicată această lucrare, la Editura Litera, colecția „Kronika“, în 2022, în traducerea excelentă a Georgianei Harghel). Între multele calități ale autorului, talentul de povestitor face lectura foarte captivantă. Nu este întîmplător că prefața la această carte despre istoria creștinismului se încheie cu propoziția: „Este… cea mai frumoasă poveste spusă vreodată”. Teza cărții, anunțată încă din titlu, nu este nouă. Civilizația euroatlantică a fost și a rămas creștină. Secularizarea, care este un proces al modernității, nu a descreștinat decît suprafața acestei civilizații. În profunzime, straturile ei ascund rădăcinile creștinismului, iar valorile morale ale acestuia sînt prezente, într-o formă sau alta, chiar dincolo de aria de răspîndire a religiei creștine. Tom Holland este original nu în afirmarea acestei teze, ci în modul în care o demonstrează.
Locul în care a fost construită, cu cîteva decenii î.Hr., prima piscină încălzită din Roma, la est de Porta Esquilina, era încă infestat de duhoarea cadavrelor sclavilor răstigniți. Mulți ani după dezvoltarea orașului dincolo de această poartă s-a continuat crucificarea sclavilor în locul numit Sessorium. Seneca scria despre cei răstigniți că atîrnau despuiați „o veșnicie în agonie, cu umflături urîte, care apăreau pe umeri și pe piept”. Tacitus justifica această pedeapsă teribilă cu seninătate cinică: „Pînă la urmă, avem sclavi aduși în gospodăriile noastre din toate colțurile lumii, sclavi care practică obiceiuri stranii și culte străine sau nici una dintre acestea – și doar prin teroare putem spera să stăpînim asemenea scursuri”.
Această moarte, considerată cea mai îngrozitoare și mai vrednică de dispreț, rezervată sclavilor, și-a schimbat sensul odată cu răstignirea lui Iisus. Agnostic declarat în perioada în care a scris această carte despre creștinism, Tom Holland constată totuși că „(s)ă fii creștin înseamnă să crezi că Dumnezeu a devenit om și a suferit o moarte cumplită cum doar un muritor o poate suferi. De aceea crucea, un instrument antic de tortură, rămîne ceea ce a fost întotdeauna, simbolul potrivit pentru revoluția creștină. Tocmai îndrăzneala acestui lucru – de a găsi într-un leș contorsionat și învins pe însuși creatorul universului – ne ajută să explicăm, mai mult decît orice altceva, pura stranietate a creștinismului și a civilizației căreia i-a dat naștere. Astăzi, puterea acestei stranietăți rămîne la fel de vie ca întotdeauna”.
Thomas Henry Huxley a definit agnosticismul, termen pe care el însuși l-a inventat, ca „acea convingere în supremația judecății individuale (a imposibilității de a o evitata), care este fundamentul reformei protestante”. În ultimul capitol al acestei fascinante istorii a ideii creștine, comentînd această definiție, Tom Holland trimite la descoperirile și teoriile recente ale paleontologilor, din care rezultă că granița dintre păsări și dinozauri este tot mai neclară, adăugînd că „(a)celași lucru, mutatis mutandis, se poate spune despre granița dintre agnostic și creștin”. Cînd a scris aceste cuvinte, autorul l-a avut în vedere pe Richard Dawkins, cunoscut atît pentru lucrările sale de biologie evoluționistă, cît și pentru polemica împotriva religiei, dar care nu s-a putut stăpîni să admire sunetele clopotelor unei catedrale, apreciindu-le ca fiind mult mai frumoase decît glasul musulmanilor lăudîndu-l pe Allah. „Dawkins – agnostic, secularist și umanist – are în mod absolut instinctele cuiva crescut într-o civilizație creștină.”
Avînd el însuși aceste instincte, Tom Holland o evocă pe mătușa Deborah Gillingham, care i-a fost și nașă de botez și care l-a educat în copilărie în credința creștină. De la aceasta a înțeles că „(r)evoluția creștină s-a plămădit, înainte de toate, pe genunchii femeilor”. Apoi adaugă că „succesul celui mai bun cadru de oferire a unui sens vieții umane care a existat vreodată a depins mereu de oameni precum nașa mea: oameni care au văzut în succesiunea generațiilor ceva mai mult decît modul de perpetuare a vieții pe Pămînt”. Cînd și-a luat rămas bun de la mătușa sa, în spitalul unde aceasta a murit în 2009, autorul, devenit între timp agnostic, nu credea că o va reîntîlni în rai, așa cum spera aceasta. Un agnostic nu crede în minuni. Totuși, după zece ani, în 2019, termina și publica această carte despre istoria ideii creștine, admirabil omagiu adus mătușii sale.
Doi ani mai tîrziu, în decembrie 2021, istoricul a fost diagnosticat cu cancer, iar doctorul i-a recomandat cu insistență o operație pentru eliminarea unei părți din sistemul gastro-intestinal. După cîteva zile, în timpul slujbei de Crăciun, Tom Holland a îngenuncheat în capela dedicată Fecioarei Maria din Biserica Sfîntul Bartolomeu cel Mare, situată în centrul Londrei, și a rostit din adîncul inimii o rugăciune (capela a fost adăugată acestei biserici catolice pe locul în care Fecioara Maria s-a arătat unui călugăr, pe numele său Hubert). Cîteva săptămîni după rugăciune, istoricul a primit confirmarea medicală privind retragerea cancerului și a mărturisit că de atunci i s-a schimbat viața în bine, nemaifiind necesară intervenția chirurgicală.
Mai sînt posibile minunile în vremurile noastre? Răspunzînd indirect la această întrebare, într-o declarație din 2023, autorul a spus că, pentru un protestant agnostic, faptul că a beneficiat de ajutorul Fecioarei Maria i se pare atît de sublim amuzant, încît dacă este adevărat, „Dumnezeu trebuie să aibă cel mai minunat simț al umorului”.
În Săptămîna Luminată, acest gînd poate fi citit și în nota mai gravă a Sfîntului Pavel: „Dumnezeu Și-a ales tocmai pe cele slabe ale lumii, ca să-i dea de rușine pe cei tari” (1 Corinteni, 1.27). Iar cei bolnavi, între care și un istoric care a scris o captivantă istorie a ideii creștine, pot fi aleși pentru a fi vindecați.
Valeriu Stoica este avocat și profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universității din București.
.jpg)
