O frumoasă carte de citire a Bibliei

„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos spre învățătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înțelepțirea cea întru dreptate. Astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvîrșit, bine pregătit pentru orice lucru bun.” Acest pasaj paulin adesea citat (Epistola a II-a către Timotei, 16-17) ne arată implicit că Biblia este atît istoria mîntuirii omului (cronica ei), cît și parte din „procesul” soteriologic întemeiat pe Hristos, Alfa și Omega. Găsim aici o conținere reciprocă, asemănătoare cu relația dintre Vechiul Testament, luminat de înțelegerea Noului Legămînt. În interiorul revelației iudeo-creștine, lumea este textuală, reticulară, concentrică și vectorială. Cartea sfîntă și cartea Naturii alcătuiesc deocamdată o șaradă, mai solemn spus: suportul, obiectul și pretextul unui efort de interpretare prin care anticipăm cunoașterea deplină, imposibilă în trup, dar transparentă de îndată ce conlucrăm cu Dumnezeu ca Duh Sfînt.

Deși Marele Cod a suscitat, în două milenii, nenumărate interpretări, formînd humusul & zenitul culturilor modelate de Cuvîntul lui Dumnezeu, nimeni nu i-a depășit în măiestrie, subtilitate și autenticitate pe Părinții Bisericii, cînd episcopi erudiți, cînd monahi adînciți pe calea virtuții, sau chiar mireni străluminați, precum Nicolae Cabasila (un autor bizantin mai tîrziu, dar cu nimic mai prejos decît modelele sale din primul mileniu). Aceștia rămîn magistrali și inconturnabili pentru oricine înțelege că Sf. Scriptură nu poate fi descifrată după bunul plac al rațiunii profane, ci mai degrabă sub autoritatea spirituală a celor care au făcut din ea substanța desăvîrșirii.

În cazul că vă doriți o inițiere deopotrivă savantă și prietenoasă în „metoda” Părinților Bisericii de a pătrunde Biblia, vă veți găsi răspunsul în recentul volum semnat de Ieromonahul Agapie Corbu, sub titlul De la citirea Scripturii la rugăciunea inimii. Exegeză patristică și hermeneutică biblică (Editura Sf. Nectarie, 2024, 322 p.). Discretul și harnicul stareț al schitului Almaș, din județul Arad, a strîns aici studii biblico-patristice din ultimii 25 de ani, iar unitatea volumului rezultă din consecvența interesului său trăit față de lectio divina. Monahii scriitori ai zilelor noastre ne-au obișnuit cu omilii, altfel spus cu o predicație bine intenționată, dar nu mai puțin pîndită de automatismele retoricii pioase. Aici avem însă de-a face cu cercetări filologice, istorice, critice și teologice validate simultan prin rigoarea intelectuală a autorului, cît și prin experiența sa existențială. În fiecare capitol din bogatul sumar ne bucurăm de rar pomenita intersecție dintre competența doctorală și vibrația filocalică a grijii părintești față de cititor.

Părintele Agapie Corbu ne conduce prin universul celor mai fascinanți exploratori patristici ai misterului biblic: Ignatie Teoforul, Origen, Grigorie de Nyssa, Evagrie Ponticul, Ps-Dionisie Aeropagitul, Isaac Sirul, Ioan Damaschinul, cărora li se adaugă firesc „modernul” Nicodim Aghioritul. Un concert de personalități pe umerii cărora se sprijină Tradiția ca ecou complementar al Sfintei Scripturi și o elită a Bisericii universale căreia îi datorăm mai toate piesele din muzeul imaginar al civilizației creștine, adică acel tezaur simbolic din care s-au hrănit toate artele, metaforele și intuițiile a zeci de generații crescute la picioarele Învățătorului divin. Închiși cum sîntem în nihilism, relativism, agnosticism, hedonism anxios și cinism postmodern, privim acel tezaur ca pe un continent scufundat și nu ca pe o temelie vie, care solicită noi trepte și tălmăciri, deși textele patristice sînt mai răspîndite ca oricînd, în ediții complete și chiar digitalizate. Secerișul e mult, dar secerătorii s-au cam rărit – și nu spun asta cu o tipic patristică idealizare a trecutului, ci cu părerea de rău că ne-am secționat rădăcinile și ne mirăm naiv de uscarea roadelor noastre. Dacă recomand, intimidat și admirativ, proaspăta carte a Părintelui Agapie Corbu, o fac deci fără așteptări exagerate, ci doar din convingerea că scrisul său elegant și alert, știința sa duhovnicească și solida cultură pe care-și sprijină ostenelile i-ar putea îndrăgosti de Părinții Bisericii măcar pe cîțiva dintre cei mai tineri căutători ai unei vieți curate și împlinite.