Cu ochii-n 3,14

Tipic pentru o felină: să eclipseze orice, prin simpla apariție.

PRIN SIMPLA APARIȚIE, CEEA CE VA FI ISTORIE A DEVENIT CEA MAI FRECVENTATĂ FORMĂ DE NIMIC

 

În India, în timpul depunerii jurămîntului de către Guvernul indian, un animal, asemănător unui leopard, a fost zărit traversînd holul palatului prezidențial din New Delhi. Animalul a alergat prin palat, trecînd foarte aproape de parlamentarii nou aleși și de prim-ministrul Narendra Modi. Cum mass-media a comentat mai abitir acest incident decît evenimentul politic în sine, în cele din urmă autoritățile au emis o declarație pentru a liniști spiritele: nu era vorba despre un leopard, ci despre o pisică. Tipic pentru o felină: să eclipseze orice, prin simpla apariție. (S. G.)

Prof. Michio Kaku, autorul cărții Viitorul omenirii, va susține pe 21 octombrie 2024, la Sala Palatului, conferința „The Future of Humanity”. Nu știu alții cum sînt, dar mie, unuia, mi se pare de rău augur ca un domn pe nume Kaku să-mi vorbească despre ceea ce va fi. (M. P.)

În Imotski, un oraș din Croația, a fost inaugurat primul monument dedicat celebrei mașini nemțești Mercedes, ca simbol al reușitei emigranților plecați în anii 1960 în Germania, pentru a căuta o viață mai bună. Simbolurile acestea poartă în ele o istorie. Mercedes-ul anilor ’90 în România era cam la fel. (A. M. S.)

Citesc o știre potrivit căreia astrologia a devenit cea mai frecventată „religie” de către generația Z. Mai mult, potrivit studiilor, generația Z ar fi cea mai pragmatică și ar avea orientări antreprenoriale. Așa se face că astrologia și mișcările planetelor au ajuns să prevestească fluctuațiile pieței bursiere. Stefaniya Nova, o tînără în vîrstă de 25 de ani, s-a îmbogățit făcînd investiții la bursă în funcție de predicțiile bazate pe cărțile de tarot. Se pare că platformele social media devin tot mai populate de oameni de afaceri care fac investiții uitîndu-se în stele. Asta mi se pare o adevărată formă de suprarealism economic. (I. M.)

În iarna anului 2020, Mihail Neamțu îl făcea praf pe George Simion, președintele partidului AUR, numindu-l o „nulitate” care „nu știe nimic. Nimic despre nimic”. Numit recent candidat AUR la alegerile europarlamentare, Neamțu își retrage și justifică vorbele grele rostite împotriva lui Simion: „Eram pe un pat de spital din oraşul Timişoara, fiind într-o stare de izolare totală, dar şi supus unui tratament medicamentos foarte agresiv împotriva infectării cu virusul COVID-19... chiar n-aveam o stare bună. Ceața mentală, bulversarea emoțională, plămînii afectați şi ficatul supraîncărcat de antibiotice m-au făcut să spun lucruri pe care astăzi le regret”. Dacă vituperația lui Neamțu a fost provocată de o fază acută COVID-19, intrarea sa în AUR nu poate fi decît o formă de Long COVID. Un COVID lung, fără sfîrșit. (M. P.)

O sticlă conținînd un mesaj, lansată în urmă cu 63 de ani, de pe o insulă dintre Statele Unite și Canada, a fost recuperată de curînd, lîngă Boston. Autoritățile maritime au declarat, într-o postare pe o rețea socială, că, de fapt, nu este vorba despre nimic romantic: sticla este una dintre cele cinci lansate în 1961, de pe Insula Machias Seal, într-o misiune de a urmări curenții de suprafață. În ce privește mesajul, sticla conținea o notiță care promitea o recompensă de un dolar celui care o găsea. Din mesajul autorităților nu reiese clar dacă oferta a rămas valabilă. (S. G.)

 

CUM AR VENI, PE DRUMUL DE ÎNTOARCERE ÎN 2006 E MAI BINE SĂ FII OMUL MIXT

 

Un turist a descoperit întîmplător că faimoasa cascadă Yuntai din provincia chineză Henan, al cărei șuvoi de apă se prăvălește de la înălțime de 314 metri, făcînd-o cea mai înaltă cascadă din Asia, este alimentată, de fapt, de o conductă. Pe undeva există, probabil, și o pompă, care reîntoarce apa pe creasta muntelui. O cascadă vicioasă, cum ar veni. (M. C.)

O tînără de 23 de ani, angajată de un cuplu de americani să aibă grijă de doi copii, unul de 2 ani, iar celălalt de doar 3 luni, în timp ce ei participau la o nuntă, a sfîrșit prin a reclama la poliție dispariția adulților. Convenția fusese ca ei să stea pînă la miezul nopții, dar apoi părinții nu au mai fost de găsit. Au apărut acasă dimineața la ora 6 și au fost întîmpinați chiar de polițiști. Se pare că celor doi li se descărcaseră telefoanele și se și rătăciseră pe drumul de întoarcere. Tot ei i-au reproșat bonei că a chemat poliția, în loc să lase copiii undeva în vecini. Tînăra a povestit pățania pe rețelele sociale, iar părerea unanimă a fost că părinții pur și simplu voiau să scape de o noapte cu copiii. Altfel, un telefon sau un încărcător puteau găsi oriunde. (A. A. D.)

Specialiștii au ajuns recent la concluzia că Pluto ar fi soră geamănă cu Triton, cel mai mare satelit natural al planetei Neptun, și că ambele corpuri cerești ar avea o origine comună. Ne amintim că Pluto, descoperită în 1930, a încetat să mai fie considerată planetă în 2006, din cauza micimii ei. Tot atunci, astronomii au statuat o nouă categorie, aceea de „planetă pitică”, în care a fost inclusă și Pluto. Prin 2016, pe baza unor calcule, astronomii au emis și ipoteza că undeva, la marginea sistemului solar, ar trebui să mai existe o altă planetă, de data aceasta gigantică, de zece ori mai mare decît Terra. O planetă detectată doar indirect. Nesiguranța asta cu uite planeta, nu e planeta  arată cît de puțin știm încă. Iar căutarea unei planete pe care să existe viață e și mai problematică. Asta n-are, asta n-are, asta e cîștigătoare. Cîștigătoare e bineînțeles, întotdeauna, numai a noastră. (A. M.)

Primăria orașului Zlatna (județul Alba) a anunțat pe pagina de Facebook a instituției că e posibil să avarieze accidental o conductă de apă, cu prilejul unor lucrări la șoseaua de centură. Cum în viață se poate întîmpla orice, iar pe șantiere e exact ca-n viață, e mai bine să fii avertizat. (A. M. S.)

Indiscutabil, trădările sînt evenimente zguduitoare. Între marile trădări ale omenirii, de la Efialtes și Iuda pînă la soții Rosenberg, de același calibru și cu același tragism, se va înscrie și numele lui Joey Chestnut, zis și Fălci. Cum adică nu știți cine este? Cum adică nu știți ce a trădat? Omul este de 16 ori (atenție, de 16 ori!) campion mondial la mîncat hotdogs. Din 2007 cîștigă toate concursurile de mîncat hotdogs. În 2021 a stabilit recordul mondial: 76 de hotdogs în 10 minute!!! Omul e o mașină de neoprit, mîndria unuia dintre cele mai populare sporturi din lume, căci cine nu a mîncat hotdogs cu gîndul că ar mai mînca unul? Ei bine, chiar el a trădat! A semnat un parteneriat comercial cu o firmă care vinde hotdogs vegetarieni. Așa ceva…! Iată poziția oficială a campionatului mondial de mîncat hotdogs care va avea loc pe 4 iulie (normal!) la New York: We are devastated to learn that Joey Chestnut has chosen to represent a rival brand that sells plant-based hot dogs rather than competing in the 2024 Nathan’s Famous Fourth of July Hot Dog Eating Contest”. Me too! (S. V.)

O scurtă oprire la Șelimbăr, județul Sibiu, ca să ne umplem traista cu niscaiva nume de firme: Stabil SRL, Jovial Services SRL, Lumini Cu Poveste SRL, J.R. SRL, Context SRL, Fabrica De Consultanță Lira SRL, Fabricadefinanțări SRL, Fabrica De Mesaje SRL, Escu Plast SRL, D’Ale Mărginenilor SRL, Broderia Verde SRL, Precisa SRL, Toujours Ensemble SRL, Oala Cu Bucate SRL, Bukate Store SRL, Transvalahia SRL, Atelier Nomad SRL, Mister Eu Pneu Service SRL, Animeu SRL, D & E Curățenie Stelară SRL, Citat Sib SRL, Universul Lui Teo SRL, Simpatico SRL, Uși Și Sticlă SRL-D, Mândra Sibiu Mihai Viteazu SRL, Expersia SRL, Cu Drag Imobiliare SRL, Cu Migală SRL, Incandescent Shop SRL, Puișor Logistic Trans SRL, Colegii De La IT SRL, Bubauto SRL, All For Legume Mixt SRL, Haiducii Business SRL, Aristocrat Imob SRL, Qwerty Viteazul SRL, Atelierul De Pastramă Adi SRL, Cântă Cu Mine SRL. (D. S.)

Foto: D. Stanciu

Share