Smerenie

Maia Sandu se plînge, în mod justificat, de aparatul gigantic de propagandă folosit de Rusia și de minionii ei trimiși pe teren. Republica Moldova e ținta unui asalt gigantic în care se folosesc foarte mulți bani – milioane de euro potrivit unei estimări a administrației americane –, oameni antrenați să provoace tulburări și grupuri de interese locale care încearcă să își mențină influența și rentele obținute în ultimii 30 de ani. 

Maia Sandu are din nou dreptate cînd susține că Uniunea Europeană e, probabil, cea mai bună cale către prosperitate și o societate mai echitabilă. Cu toate păcatele ei, Uniunii Europene îi pasă infinit mai mult de propriii cetățeni decît Rusiei de ai săi. Din orice perspectivă ai face comparația între cele două puteri, nihilismul rusesc iese prost, pe alocuri genocidar. Rusia e o opțiune convenabilă doar pentru cîțiva privilegiați și foarte mulți naivi. 

Președinta Moldovei a insistat – după un model verificat uneori și în România – să își lege campania electorală pentru un al doilea mandat de o consultare a populației privind modificarea Constituției astfel încît procesul de aderare la UE să devină „ireversibil”. Înainte de a analiza rezultatul, poate ar fi bine să observăm cîteva lucruri. 

În primul rînd, faptul că referendumul nu era obligatoriu. A fost o decizie de strategie politică, un soi de pariu ce s-a dovedit, în cele din urmă, foarte riscant. Argumentul că viitoare guvernări ostile aderării nu vor avea de ales și vor continua pe calea europeană e cu siguranță naiv și pe alocuri necinstit. Un rînd din Constituție nu va împiedica nici o guvernare să ignore chestiunile practice care vin la pachet împreună cu efortul de aderare: reforme, adoptarea acquis-ului comunitar, dreptul europenilor de a cumpăra pămînt etc. Faptul că toată lumea se ferește să spună asta nu ajută decît la menținerea unei ambiguități convenabile organizatorilor. 

Referendumul de duminică nu schimbă, de fapt, nimic. El putea să nu aibă loc și ar fi scutit Moldova de cîteva ore jenante în care toată lumea s-a temut că Maia Sandu și PAS au oferit o victorie pe tavă Rusiei. Ar fi schimbat ceva dacă ar fi fost respins – ambițiile europene ale Moldovei ar fi primit o lovitură cruntă. 

Înainte de ziua votului, campania pro-referendum s-a purtat cu o înverșunare pe care în România o vedem arareori. Dacă acțiunile taberei anti-referendum au fost destul de bine documentate, s-a vorbit mai puțin despre cealaltă tabără, care a alocat la rîndul ei resurse semnificative, acesta fiind probabil motivul pentru care presa de la Chișinău a abandonat aproape orice urmă de obiectivitate. Neutralitatea e un cuvînt folosit în exces în Moldova, dar așa ceva nu a fost permis cetățenilor moldoveni, care au fost bombardați cu clișee și lozinci din toate părțile. Rezultatul foarte strîns de duminică poate fi pus inclusiv în sarcina unei oarecari enervări a oamenilor. Aș aminti aici inclusiv fascinanta tradiție a caselor de sondare moldovene care au dat-o din nou spectaculos de gard anunțînd victorii sigure atît pentru Maia Sandu, cît și pentru tabăra pro-europeană la referendum. 

În fapt, ce a făcut referendumul a fost să mute atenția de la necazurile guvernării PAS, care livrează puțin deși are toate pîrghiile Puterii la dispoziție, la un subiect mai degrabă ezoteric și fără consecințe directe asupra vieții de zi cu zi a oamenilor. PAS, cu Maia Sandu cu tot, suferă de un fel de orbire arogantă și sugestia că aproape jumătate din populația țării e compusă din drone manipulate de o putere străină e complet nefericită. Sigur că puterea străină încearcă diverse lucruri, însă dacă ele prind la o așa mare proporție a populației poate că din analiza guvernării PAS lipsesc niște lucruri. 

Din diverse discuții pe care le-am purtat zilele acestea la Chișinău, o concluzie se desprinde foarte clar. Dacă, după turul doi al prezidențialelor și după parlamentarele de anul viitor, tabăra pro-europeană rămîne la putere, ea va putea livra ceea ce promite doar cu o schimbare radicală de atitudine. Principala ei luptă nu e cu Rusia, ci cu propria autosuficiență. Nici o populație, fie ea și post-sovietică, nu trăiește la nesfîrșit din sloganuri și proiecții de viitor care nu se împlinesc niciodată. Iar frustrarea, o știm prea bine, are consecințe. Inclusiv politice. De 30 de ani, Moldova tot are momente de răscruce în care pare că se prăbușește, dar se încăpățînează să nu o facă. Indiferent de rezultatele alegerilor, probabil nu o va face nici acum. Însă o țară care trăiește mizînd la nesfîrșit pe bunăvoința sau ambițiile altora nu e o țară reală. 

Maia Sandu e un lider politic decent și util țării sale, iar un al doilea mandat pentru ea ar fi cea mai bună alegere pentru Moldova. Însă în cele două săptămîni dintre tururi ar putea să studieze un pic un cuvînt românesc cu etimologie slavă: smerenie. Și după ce va fi cîștigat alegerile, ar putea să îl explice și colegilor din Guvern și Parlament.