Moaște și mofturi

…deși știu: întrebat fiind dacă se lasă manipulat de mass-media, e greu de găsit cineva care să ridice două degete și să mărturisească spăsit că da. Cu toate acestea, îndrăznesc să vă propun un experiment la care vă rog să (vă) răspundeți cît mai sincer. Știu că nu e cazul dumneavoastră (nu e cazul nimănui), dar să presupunem că sînteți un român „mediu“. Vă declarați credincios ortodox (veți vedea de ce precizarea e importantă), dar nu dintre cei care țin toate posturile de peste an, participă la toate slujbele, vă spovediți cu regularitate etc. Nu sînteți nici ateu, că nu aveți atîta credință, și nici măcar agnostic cum se declara odinioară Ion Iliescu, pîn-a văzut beneficiile electorale dacă mai aprinzi cîte o lumînare, cu televiziunile de față. Cum spuneam, sînteți parte din majoritatea credincioșilor nici prea-prea, nici foarte-foarte. Stați în fotoliu (sau unde vă place să stați) și verificați știrile zilei și/sau comentariile „la zi“ pe televizor, telefon sau tabletă. Toate „smart“.

Acestea sînt premisele de la care pornim experimentul. Urmează acum exercițiul de sinceritate, care constă într-o singură întrebare: aveți reacții diferite cînd urmăriți știrile și comentariile despre pelerinajul la moaște (să zicem ale Sfintei Parascheva la Iași sau ale Sfîntului Dumitru la București), față de cele de la știrile despre un festival de muzică, să-i zicem neclasică (bunăoară Untold la Cluj sau Electric Castle)? Fiți sinceri! Recunoașteți că, deși credincios ortodox, atîta zel la „pupatul moaștelor“ vi se pare măcar ușurel exagerat, dacă nu stînjenitor de-a dreptul? Un soi de reminiscență „obscurantistă“, nepotrivită cu zilele noastre? Și, deși poate nu înțelegeți gusturile (să le zicem) muzicale din ziua de azi, vă binedispun cumva entuziasmul și atmosfera „cool“ de dincolo, care vă aduc aminte de petrecerile din tinerețe, oricît de diferite? Poate Sweedish House Mafia nu seamănă cu Angela Similea sau cu ABBA, și nici Purple Disco Machine cu Dan Spătaru sau Corina Chiriac, dar vă amuză, totuși, blugii rupți, luminile și fumul care lipseau la petrecerile din apartamentele ceaușiste sau la discotecile din căminele culturale. Ca dreptcredincioși ortodocși, fie și „cu jumătate de normă“, știm prea bine că, dogmatic vorbind, nu e nimic greșit în proslăvirea moaștelor, cum nu e nimic greșit în închinarea la icoane. Ca oameni între două vîrste sau trecuți binișor de etapa asta, nu înțelegem nici măcar care e diferența dintre hip-hop și rap, ce să mai zicem de techno-metal, house, trance sau dubstep. În străfunduri, știm că astea sînt mofturi. Și totuși.

Și-acum să ne-ntrebăm: de ce? De ce sîntem tentați să judecăm cu măsuri diferite? Pentru că ne surprinde numărul mare de credincioși care se „înghesuie“ să „pupe moaștele“? Anul acesta, la racla Sfintei Parascheva au fost vreo 200.000 de credincioși, de toate vîrstele. Prin comparație, la Untold, tot în acest an, au fost peste 427.000, iar la Electric Castle peste 274.000. (Toate cifrele de mai sus sînt ale organizatorilor.) Că tinerii și bătrînii de la Iași au stat cuminți, chiar și o noapte întreagă, la coadă pentru cîteva secunde la racla Sfintei? Tineretul de la festivalurile astea se zbînțuie vreo trei-patru nopți la rînd. Că și-au „dat banii“ pe transportul pînă la Iași, poate cazare, donații și iconițe? Doar la Untold, participanții (bănuiesc că măcar o parte dintre ei „sponsorizați“ de către părinți) au lăsat la Cluj vreo 75 de milioane de euro! Ieftin, considerînd că biletul de intrare sare binișor de suta de euro. Iar lista factuală ar putea continua.

Și-atunci? Cum ne explicăm – rațional, desigur, că n-om fi habotnici – diferența dintre reacții? E limpede că nu e vorba de vreo „șocantă și inexplicabilă“ fervoare în sine, pentru că cea de la Iași nu se compară cu fervoarea și pasiunea aproape isterice ale fanilor vreunui cîntăreț sau DJ. Dacă la pelerinajul la moaște participă oameni de toate vîrstele, la aceste festivaluri merg, în proporție covîrșitoare, tinerii. Sînt curios cîți dintre bătrînii care-și petrec duminicile mergînd la saună și la sală ar putea rezista douăzeci de ore în picioare, aidoma vîrstnicilor cu broboadă sau fără, așa cum o fac credincioșii de la aceste pelerinaje. Eu vă mărturisesc cinstit că nu pot. De ce, să zicem, sîntem fascinați de Graal, de lancea care l-a străpuns pe Hristos, de giulgiul de la Torino sau chiar de blestemul mumiilor, dar nu și de moaște (relicve din latină) sau de miracolele pe care le-ar fi făcut?

Să fim sinceri cu noi înșine încă o dată și s-o recunoaștem cinstit: pentru că nu există vreun echivalent ortodox al filmelor despre cavalerii Mesei Rotunde, al celor cu Indiana Jones sau cu mumiile egiptene, al cărților precum Codul lui Da Vinci ș.a.m.d. Poveștile despre viețile sfinților din sinaxar, în ciuda torturilor, a suferințelor și a miracolelor pe care le descriu, altminteri „ingrediente“ de bază, nu (mai) au aceeași atracție emoțională. Sînt percepute de către românul mediu ca „paseiste“ și „prăfuite“. Sînt lipsite de „zvîc“ față de poveștile moderne, chit că o credință sau o practică religioasă, rațional vorbind (nu glumesc cînd spun „rațional“), s-ar cuveni să nu se lase influențate de către aceleași tehnici de marketing precum cele care-ți vînd pufuleți. Să n-o mai lungim: sîntem manipulați de către diferitele media la care ne expunem de bunăvoie și nesiliți de nimeni. Ne atrag mofturile.

Partea de-a dreptul îngrijorătoare, însă, e cercul vicios în care a intrat această manipulare în care nici manipulatorii nu mai realizează că sînt manipulați. Și nu mă refer aici la primul nivel, cel lesne de identificat. Cînd oamenii din media folosesc expresii precum „pupat de moaște“, „îmbrînceală“ la sarmale ș.a.m.d. în prezentarea unei știri, mulți dintre ei nici măcar nu realizează ce fac. Nu-și pun întrebarea de ce organizatorii unui festival de muzică EDM (Electronic Dance Music) se laudă cu milioanele de euro cheltuite de participanți pe bilete de participare, mîncare, transport, cazare etc., iar „organizatorii“ de pelerinaje la moaște, nu. Ei sînt convinși că nu ei sînt adevărații ignoranți. 

Al doilea nivel, însă, e cel de-a dreptul alarmant – e nivelul la care pînă și creatorii mașinăriei de manipulare (cei care tind să fie inteligenți) recunosc c-au scăpat lucrurile de sub control. Se leapădă, altfel spus. Dacă trebuie, chiar de trei ori, ca Sfîntul Petru. 

Mila Domnului, însă, nu are limite. Dar Inteligența Artificială nici nu știe ce e aia.

Alin Fumurescu este associate professor la Departamentul de Științe Politice al Universității din Houston, autor al cărții Compromisul. O istorie politică și filozofică (Humanitas, 2019).