Moduri subtile, dar persistente

Pentru mine, anii de grădiniță au însemnat foarte mult. Nu neapărat pozitiv. Mergeam la o grădiniță normală, de zi, iar de două sau de trei ori pe săptămînă mai mergeam la o grădiniță de după-amiază cu profil muzical. În această grădiniță am descoperit pentru prima dată muzica clasică, am învățat primele acorduri, am învățat să citesc notele unui portativ și, mai ales, am prins gustul muzicii simfonice. Dacă din aceasta am amintiri pozitive, în privința celei de zi am sentimente amestecate. Eram un copil cuminte, în principiu, dar mai făceam și năzdrăvănii. Am cunoscut, datorită acestora, și unele momente de umilință, cel mai pregnant în memorie rămînîndu-mi un moment în care, după ce fugisem cu o zi înainte de la program împreună cu un coleg fără ca educatoarea să observe și creasem un adevărat scandal, fiind căutat cu poliția prin oraș, a doua zi educatoarele m-au pus să-mi dau jos pantalonii și ciorapii – acei ștrampi pe care poate unii îi mai țineți minte – pentru a vedea ce urme am de la bătaia primită acasă. Luasem bătaia, desigur, iar ele au fost curioase dacă am urme, dar pentru mine momentul a fost stînjenitor, m-am simțit invadat în intimitatea mea pe care încă nu o înțelegeam prea bine. Mă rog, momente au mai fost, dar nu îmi amintesc prea multe, decît ca dintr-o ceață din care se desprinde senzația că atunci, prin modul în care am fost gestionat de educatoare, mi-am creat unele scheme mentale și afective care m-au afectat ulterior.

Sigur, psihologia vorbește despre impactul decisiv pe care figurile părinților îl au asupra copiilor, despre modul în care se construiesc traumele în raportul copil-părinte, respectiv despre schemele mentale și afective pe care, datorită acestor raporturi, copiii le dezvoltă și apoi le poartă cu ei întreaga viață, uneori fiind în situația de a face terapie timp îndelungat pentru a le depăși. Dar chiar dacă, probabil, raporturile cu educatoarele din grădiniță nu au impact la fel de mare, ele au, totuși, o relevanță semnificativă. Mai ales că, în mediul grupelor de la grădiniță, copiii sînt puși pentru prima dată în situația de a interacționa cu alți copii, aici dezvoltînd prima dată și mecanisme sociale. Dacă acestea sînt defectuos reprezentate prin acțiuni greșite ale educatoarelor, și personalitățile elevilor vizați de acestea se vor dezvolta mai puțin echilibrat.

Este o mare atenție acordată, în general, profesorilor, de către societate, iar unele categorii ale lor sînt mai atent ținute sub lupă. Din păcate, mai ales cu atenția focalizată asupra rezultatelor la examene, deci a asimilării de informație. Dar adevărul este că în anii de grădiniță se construiesc fundamentele personalităților elevilor, inclusiv acelea care vizează raportarea la învățare, la educație. Un copil care în acești ani dezvoltă teamă față de mediul educațional, rușine față de propriile capacități, sentimente de inferioritate în raport cu colegii de parcurs educațional le va duce cu el și în anii de școală care urmează și le va adînci.

Aud despre practicile unor educatoare de a corija, de a controla copiii prin acțiuni și vorbe amenințătoare, care generează sentimente de rușine, de frică, de frustrare. O educatoare care, spre exemplu, are la grupă în permanență o figurină reprezentînd un animal înfricoșător, pe care îl „asmute” asupra copiilor care nu ascultă, pe care îi amenință că vine să îi mănînce. Sau pur și simplu stîrnirea sentimentului de frică prin vorbe care prevestesc catastrofe pentru copiii („vine X și te ia”, „o să pățești cutare lucru”, „nu mai vine mama după tine” etc.). Mi se par inacceptabile aceste practici, care demonstrează și o slabă stăpînire a principiilor psiho-pedagogice. În egală măsură, alte practici care țin de un tipar defectuos de formare a reprezentărilor despre sine și despre raporturile cu ceilalți se reflectă în atitudinile de favorizare sau de discreditare a capacităților unui elev față de alții.

Din păcate, aceste practici există și ele sînt uneori greu de observat. Pentru că la acele vîrste copiii sînt mai vulnerabili și nu prea știu să vorbească despre ele, nu le pot reclama părinților, nu pot lua atitudine nici ei. Le primesc de-a gata, ca fiind normale, și își ajustează greșit, dezechilibrat, reprezentările despre ei înșiși.

Cred că un aspect important în această discuție este formarea profesională și emoțională a educatoarelor. Sistemul educațional ar trebui să pună un accent mult mai mare pe pregătirea psiho-pedagogică a celor care lucrează cu copiii mici. În multe cazuri, educatoarele nu au resursele sau instruirea necesară pentru a înțelege în profunzime impactul pe care cuvintele și gesturile lor îl au asupra personalității în formare a copiilor. Mă refer la formarea inițială, dar și la cursuri de perfecționare axate pe dezvoltarea inteligenței emoționale și tehnici de comunicare non-violentă. Mai cred că părinții ar trebui să fie parte activă în acest proces. O mai bună colaborare între părinți și educatori ar putea preveni astfel de situații. De exemplu, grădinițele ar putea organiza întîlniri periodice în care să fie discutate metodele educaționale aplicate, astfel încît părinții să fie informați și să poată interveni atunci cînd observă comportamente inadecvate.

Un mediu educațional sănătos ar trebui să fie definit de cultura respectului reciproc și a sprijinului emoțional. Copiii mici învață prin imitație și absorb comportamentele celor din jur. Dacă văd modele de autoritate care apelează la frică, amenințări sau discreditări, vor interioriza aceste mecanisme ca fiind normale. În schimb, atunci cînd interacționează cu adulți care îi tratează cu respect, care le oferă sprijin și încurajare, vor învăța să își dezvolte încrederea în sine și capacitatea de a colabora sănătos cu cei din jur.

Ar trebui să acordăm o atenție mai mare grădinițelor ca instituții de formare timpurie, nu doar din perspectiva educației cognitive, ci și din cea a dezvoltării emoționale și sociale a copiilor. Experiențele negative din această perioadă pot influența viitorul unui copil în moduri subtile, dar persistente.

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.