Orașul nostru. Inventar (I)

Se dedică amicului Dan Stanciu

Acum vreo unsprezece ani, cînd eram mai plimbăreț (fără excese...), am descoperit, cu o perplexă bună-dispoziție, tot soiul de nume de străzi greu imaginabile din metropola noastră. N-aveam competența să-mi explic istoria și justificările lor, dar m-a amuzat să mi le notez și să le livrez și cititorilor Dilemei. În fond, ori de cîte ori mergem pe o stradă, călcăm și pe numele ei... Textul meu a stîrnit foarte utile comentarii de presă, semnate de Nicolae Manolescu și Andrei Pippidi. Am fost onorat și bucuros de ecoul rîndurilor mele. Nu mai știu dacă situația de atunci s-a menținut, cît de cît, și astăzi. Dar îndrăznesc să reiau episodul pentru „dilematicii” de-acum, măcar pentru a obține cîteva zîmbete în plus... De reacția veselă a amicului Dan Stanciu, important scriitor și grafician, tartorul vizualității dilematice, căruia i-am dedicat, de la bun început, articolul meu, sînt sigur!

Deunăzi, am văzut, din fuga mașinii, un nume de stradă banal în aparență, dar, totuși, misterios: strada Vaselor. De ce s-ar numi așa o stradă oarecare printre blocuri? Cum poate să-i vină în minte unui edil să boteze o stradă „strada Vaselor”? Ce fel de vase? Și de ce nu orice altceva? Întrebarea a început să mă chinuie. Pînă într-atît, încît am devenit curios să aflu în ce perimetru onomastic trăiește orașul meu. Am descoperit o enormă materie de reflecție pentru istorici, psihologi, sociologi, antropologi și metafizicieni. N-am reușit să pricep prin ce mecanisme subtile se hotărăsc numele străzilor metropolitane. Și cine ne hotărăște, în ultimă instanță, adresa. O minimă sistematizare a denumirilor existente scoate la lumină o rețea complicată de mentalități autohtone, inerții ideologice, lirisme arbitrare, obsesii inanalizabile, stranietăți supra-realiste. Știu. Avem alte priorități. Stăm prost cu gropile, cu traficul, cu poluarea, cu parcările ș.a.m.d. Nu de numele străzilor ne împiedicăm în primul rînd în viața noastră zilnică de bucureșteni. Înțeleg, totuși, să atrag atenția asupra unei comédii terminologice de care, cîndva, vreun edil cu simțul umorului, dar și cu o mai nuanțată conștiință a responsabilității, se va ocupa, poate. În ce mă privește, voi face un simplu inventar. Cititorul nu va avea decît să-și facă singur o opinie. Și să facă haz de necaz.

O urmă adîncă pare să fi lăsat în geografia orașului nostru avîntul industriei chimice din perioada terminală a regimului trecut. Nu văd altă explicație pentru numele următoarelor străzi: Acetilenei, Aragonitului (pentru curioși, menționez că formula acestei substanțe este CaCO_3…), Bauxitei, Calcarului, Celofibrei, Cimentului, Cromului, Cuprului, Ebonitei, Magneziului, Parafinei, Protonilor, Uraniului, Silexului, Siliciului, Sulfului. Încă și mai năvalnic se manifestă imaginația noastră tehnologică, bucuria „sculelor” (tradiționale, dar și moderne), vocabularul șantierului și al fabricii. Iată străzile: Angrenajului, Barometrului, Busolei, Betonierei, Detectorului, Ecluzei, Eprubetei, Gaterului, Gherghefului, Greblei, Laminorului, Lopeții, Lanternei, Macazului, Mistriei, Casmalei, Metalului, Nivelării, Pirotehnicii, Pontonului (cu Intrarea Pontonierilor), Producției, Racordării, Rachetei, Reactorului, Releului, Retortei, Rotativei, Șantierului, Sapei, Satelitului, Secerii, Securii, Sistematizării, Stăvilarului, Suveica, Tîrnăcopului, Tehnicii, Toporului, Turbinei, Telescopului, Vagonului, Vagonetului, Vîslei. Undeva, în penumbra semantică a acestei serii, avem și strada Monolitului (aluzie la solidaritatea clasei muncitoare angajate în producție), și strada Consumului, adică a beneficiilor multilaterale rezultate din creșterea productivității. O rubrică aparte revine meseriilor, de unde străzi ca: Textiliștilor, Țesătoarelor, Torcătoarelor, Tractoriștilor, Fochiștilor, Proletarilor (în genere) și, pardon, Turnătorilor. Dintre priorități nu putea lipsi armata, apărătoare a suveranității și independenței naționale. Prin urmare, ne ies în întîmpinare străzile: Baionetei, Detașamentului, Escaladei, Muniției, Meterezului, Parapetului, Patriei (și Patrioților), Poliției, Recrutului, Voinicului, Trăgaciului, Trompetului, Vitejilor, Stindardului, Tunului, Redutei, Maiorului (nu mi-e clar de ce nu există și străzi echivalente pentru celelalte grade militare), Zalelor. La bază, ca motivație psihologic-istorică: strada Străbună. Mai există și strada Evidențiaților (și a Mențiunii), dar acestea au un spectru mai larg: poate fi vorba și de eroi ai oștirii, dar și de fruntași în muncă. Suverană este strada Ministerului, ca și aceea a Salubrității.

Să nu ne grăbim însă, în mod malițios, să semnalăm numai terminologia producției și a vieții militare. De o tandră atenție se bucură, totuși, și viața domestică, cea artistică și sportivă. Nu lipsesc drăgălășeniile familiale: strada Bunicuței, a Duioșiei, a Patului, a Dușului, a Fetițelor și a Silfidelor. Alte nume: Șuvița, Mirodeniei, Ghiozdanului. Pentru sporturi: Natației, Spartachiadei, Schiorilor. Pentru muzică: Trilului, Piculinei, Partiturii, Valsului, Pupitrului, Uverturii. Pentru școala generală: Echerului, Medianei, Trapezului, Triunghiului. Pentru folclor: Strigăturii și, mai ales, aleea Păcală și aleea Tîndală, paralele, ambele perpendiculare pe Șoseaua Mihai Bravu. Să nu uităm strada Declamării și strada Galeș (care dă în Existenței). Instrumentarul gospodăresc al înaintașilor se face semnalat prin străzi ca Butiei și Bolobocului (cu inevitabile daune colaterale: strada Arsurei). Vom continua săptămîna următoare. Deocamdată vă las visători dinaintea unei bijuterii topografice: Intrarea Smaranda!