Hrană pentru hiene

Respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către Biroul Electoral Central a fost o măsură probabil necesară dacă ne uităm la argumentele invocate, dar, mai ales, la informațiile care se scurg la liber dinspre procurori. Georgescu nu face nici un secret din dorința sa de a transforma România într-un fel de Belarus cu mămăligă asupra căruia să dispună fără nici o impunitate. E naiv să ne închipuim că acest personaj excentric cu un discurs straniu e sursa tuturor relelor din România. Georgescu e, mai degrabă, un simptom decît o boală. Maladia e în altă parte și ea ține mai degrabă de valorile societății decît de dușmanii ei.

S-a tot vorbit în ultimii ani despre progresele uriașe făcute de România, care a sărit dintr-un Ev Mediu tîrziu în lumea modernă pe parcursul unei generații. Românii de azi se bucură de un confort pe care românii de ieri nu putea nici măcar să și-l închipuie. Sigur, nu toți, nu în aceeași măsură, dar pe orice statistică v-ați uita o să vedeți confirmări ale acestei stări de fapt. Spre exemplu, speranța de viață la naștere în România era în 1989 de 66,7 ani pentru bărbați și 72,7 ani pentru femei. Conform datelor Eurostat, în 2023, speranța de viață generală în România a ajuns la 76,6 ani. Alt exemplu: în 1989, PIB-ul pe cap de locuitor era de aproximativ 1.303 USD, conform estimărilor Fondului Monetar Internațional. Pentru 2024, PIB-ul pe cap de locuitor al României a fost estimat de FMI la 21.570 USD. Salturi gigantice pe care le veți regăsi indiferent unde vă uitați.

Întrebarea firească e de ce sînt atît de mulți români care se plîng că nu e bine. Un prim răspuns este că aproape toate aceste progrese sînt rezultatul unui context extern și al unor presiuni venite din afară. Românii au văzut în acești 35 de ani nenumărate personaje externe care aproape că au încercat să facă bine cu forța României. Nu știu cîtă lume și-l mai duce aminte pe Guenter Verheugen, fostul comisar european pentru extindere, dar presiunile sale pentru eradicarea corupției au contat major pentru o minimă igienizare a scenei politice românești în perioada aderării la UE. Pe Baroneasa Emma Nicholson o mai țineți minte? Fără ea, am avea probabil și azi orfelinate ale groazei moștenite de la Ceaușescu. Și, ca să ajung la zi, probabil istoria ne va oferi mult mai multe detalii decît avem astăzi la dispoziție privind rolul jucat de președintele Emmanuel Macron întru apărarea fragilei noastre democrații.

Altfel spus, sînt din ce în ce mai convins că ne mințim sobri cînd credem că România a avansat ca urmare a viziunii politicienilor noștri. Nu. Ei au fost mai degrabă refractari, sceptici și temători. Au fost trași cu forța, împreună cu întreaga țară, spre Occidentul prosper. E unul din cazurile acelea în care deriva a fost un lucru bun. În 1989, românii știau ce nu vor. Au aflat ce vor de-abia mulți ani mai tîrziu și n-au fost cu toții convinși.

Un alt răspuns, la care m-am referit și în trecut, e în distribuția complet dezechilibrată a beneficiilor în societate. Școli de elită? Dacă au părinții bani. Sănătate? Doar dacă vrea dom’ profesor șpăgar să folosească aparatul acela modern care a fost cumpărat din bani publici, dar pe pe care îl ține ascuns în subsolul spitalului. Oraș modern? Ești liber să încerci un city break la alții. Primarul tău e ocupat să candideze la președinție. Celălalt primar al tău schimbă borduri (bucureștenii vor înțelege la ce mă refer). Și dacă un fost covrigar din Buzău ajunge să distribuie rente prin statul român rînjind pe punctaj la televizor, de ce ai avea încredere în aranjamentul pe care „mainstream-ul” politic românesc îl propune?

Mai e și problema celebrelor servicii secrete. Oare nici acum nu se găsește nimeni care să se întrebe ce Dumnezeu fac toate instituțiile astea, singurele al căror buget crește an de an? Cînd o să aflăm ce și cît știau toți acei Moș Teacă de la MApN despre paramilitarii români care luptă în concediu prin țări străine? Dar despre planurile de răsturnare a ordinii constituționale știau ceva? Și nu, nu mă refer la dosare deschise cînd ceasul arată „cam tîrziu”. Să vorbim despre influența lor în partide și în media? Cînd? Păi, dacă miile astea de gradați sînt atît de influenți și în afara oricărui control, de ce n-ar vrea și cetățeanul Horațiu Potra să fie? Lui ce îi lipsește? 

Să nu ne mințim. Dincolo de orice influențe rusești sau de interesul lui Elon Musk pentru ketamină și România, oamenii care ies în stradă pentru Georgescu sau trolează agramat prin subsolurile Internetului vor răzbunare. Vor să vadă tot sistemul arzînd. 

Unii sînt doar niște oportuniști triști. Dar alții, cea mai mare parte, aș zice eu, sînt dintre cei care nu votau, nu se uitau la știri, dar își puneau întrebări după fiecare privire în jur. Erau oameni care își dăduseră demisia din societate. Acum s-au întors și simt slăbiciunea unui sistem care a suferit tot timpul de impostură. Impostură care acum îl imobilizează și îl face mai degrabă reactiv decît activ. Un sistem fără convingeri. Fără valori pe care le poate articula temeinic. Motorul pe care a funcționat pînă acum România e mediocritatea tolerată blajin atît de middle class-ul românesc, cît și de partenerii noștri din străinătate. Faptul că acum avem de-a face cu o administrație americană ostilă ne descumpănește pentru că nu avem parte de confortul unor valori internalizate. În fruntea contestatarilor actualului aranjament s-au pus tot felul de mitraliori ai clișeelor de ieri. Și-au încărcat arma cu clișeele de azi și luptă cu corectitudinea politică și globalismul. Atît s-a putut. 

Mediocritatea întregului sistem politic românesc a devenit hrană pentru hiene. Și hienele văd sînge acum. 

Teodor Tiță este gazda podcast‑ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ