În primele săptămîni petrecute în funcție, președintele american Donald Trump a încercat să destructureze, printr-o serie de ordine executive, ordinea internațională la a cărei creare au contribuit Statele Unite după cel de-al Doilea Război Mondial. Sub stindardul „America pe primul loc”, administrația Trump s-a retras din Acordul de la Paris privind schimbările climatice, din Organizația Mondială a Sănătății și din Consiliul ONU pentru Drepturile Omului. Iar acum, are de gînd să meargă mai departe. O revizuire amplă a tuturor organizațiilor multilaterale este în curs de desfășurare pentru a determina dacă SUA ar trebui sau nu să rămînă membre.
Trump e de asemenea hotărît să răstoarne sistemul comercial internațional. La mai puțin de două săptămîni de la preluarea mandatului, acesta a anunțat taxe disproporționate: 25% pentru importurile din Canada și Mexic și 10% pentru importurile din China (în plus față de taxele aflate deja în vigoare). După ce a acordat Canadei și Mexicului o amînare de o lună la începutul lunii februarie, el a semnalat că tarifele „vor intra în vigoare” – chiar dacă, se pare, după o nouă amînare de o lună. El a anunțat de asemenea o taxă de 25% pentru toate importurile de oțel și aluminiu și a vorbit despre taxe suplimentare pentru automobile, produse farmaceutice și cipuri de calculator. În curînd, Europa ar putea fi ea însăși vizată.
Consecințele războiului comercial pe care Trump pare hotărît să îl declanșeze ar putea fi grave, și nu doar din cauza volumului mare de schimburi comerciale care este în joc. În prezent, lanțurile de aprovizionare sînt profund integrate transfrontalier, reprezentînd aproximativ 50% din comerțul intra-regional. În multe cazuri, componentele trec frontierele de mai multe ori înainte de asamblarea finală, astfel încît plata unui tarif de 25% de fiecare dată cînd un produs trece o frontieră ar duce la o creștere vertiginoasă a costurilor.
Să ne gîndim la Mexic, care a ajuns să fie un partener comercial de bunuri al Americii mai mare chiar decît China. Dincolo de întreruperea livrărilor de avocado mexican (un exemplu bine cunoscut), tarifele ar avea repercusiuni grave asupra unui sector agricol care furnizează 63% din importurile de legume și 47% din importurile de fructe și nuci ale SUA.
Industria automobilelor – unul dintre sectoarele economice cheie ale Mexicului, în care lucrează peste un milion de oameni și care contribuie cu aproximativ 5% din PIB – ar fi, de asemenea, grav afectată. Un raport recent al S&P Global arată că Mexicul este în prezent cea mai mare sursă de import de vehicule ușoare din SUA, devansînd Japonia, Coreea de Sud și Europa. Nissan, bunăoară, obține 27% din cifra sa de afaceri din SUA, din liniile de producție din Mexic, în timp ce Honda obține aproape 13%, iar Volkswagen 43%.
Ce ar trebui să facă Mexicul? Atunci cînd Trump a impus tarife vamale vecinilor SUA în 2018, autoritățile mexicane au reacționat strategic, luînd în vizor produse din state americane importante din punct de vedere politic și impunînd tarife vamale pentru mere, Bourbon, brînză, afine, carne de porc și cartofi. Dar această abordare are limite, mai ales dacă ne gîndim la dimensiunea imensă a economiei SUA în raport cu vecinii săi.
Cu toate acestea, Mexicul, Canada și Europa dispun de anumite pîrghii. Călcîiul lui Ahile al Americii este oligarhia sa puternic internaționalizată: un grup restrîns de persoane foarte bogate ale căror averi depind de accesul la piețele globale. Această vulnerabilitate conferă influență guvernelor străine.
Cea mai eficientă contramăsură este simplă: tarife pentru oligarhi. Țările ar trebui să condiționeze accesul la piață al multinaționalelor și miliardarilor printr-o impozitare echitabilă. În momentul în care Trump va aplica tarife vamale Canadei și Mexicului, aceste țări ar trebui să riposteze prin taxarea oligarhilor americani. Cu alte cuvinte, dacă Tesla dorește să vîndă mașini în Canada și Mexic, Elon Musk – principalul acționar al Tesla – ar trebui să fie obligat să plătească impozite în aceste jurisdicții.
Desigur, această strategie este explicit extrateritorială, deoarece aplică obligații fiscale actorilor străini în schimbul accesului la piețele locale. Dar, în loc să se teamă de extrateritorialitate, țările ar trebui să o adopte ca pe un instrument de aplicare a standardelor minime, de reducere a inegalităților, de prevenire a evaziunii fiscale și de promovare a durabilității.
Spre deosebire de tarifele tradiționale, o „taxă oligarhică” îi vizează pe cei care beneficiază în cea mai mare măsură de pe urma globalizării: miliardarii și corporațiile pe care aceștia le controlează. Ceea ce transformă conflictul economic dintr-o luptă între țări – care alimentează tensiunile naționaliste și represaliile economice – într-o luptă între consumatori și oligarhi.
În plus, această abordare ar putea declanșa un cerc virtuos. Țările cu piețe de consum importante ar putea colecta impozitele pe care multinaționalele le-au evitat în alte părți, erodînd treptat atractivitatea concurenței fiscale. Ar deveni inutil ca firmele sau persoanele fizice să se mute în țări cu fiscalitate redusă, deoarece economiile obținute ar fi contrabalansate de impozitele crescute datorate în țările cu piețe mari de consum. Cursa către abis [„race to the bottom” – reducere a reglementării guvernamentale care duce la o scădere continuă a standardelor – n. trad.] ar ajunge să fie înlocuită rapid de o „cursă ascendentă” [în care competiția duce la creșterea standardelor – n. trad.].
Revenirea lui Trump la Casa Albă are implicații alarmante. Dar reprezintă și o oportunitate. Este un prilej de a regîndi relațiile economice internaționale – cu calm, dar în mod radical. Cel mai bun răspuns la situația de față este un nou cadru economic global care neutralizează concurența fiscală, combate inegalitatea și protejează planeta. Într-un astfel de cadru, țările importatoare ar aplica justiția fiscală dincolo de frontierele lor, asigurîndu-se că societățile multinaționale și proprietarii lor miliardari își plătesc partea cuvenită.
Dacă Trump își dorește un război comercial, consumatorii din Mexic, Canada, Europa și din alte țări ar trebui să se unească și să facă totul pentru ca Musk și colegii săi oligarhi să simtă costurile războiului pe propria piele.
Gabriel Zucman este profesor de economie la Paris School of Economics și la École Normale Supérieure, profesor de economie în cadrul programului Summer Research al Universității din California, Berkeley, și director al Observatorului fiscal al UE.
Copyright: Project Syndicate, 2025
www.project-syndicate-org
traducere de Matei PLEŞU
Credit foto: Wikimedia Commons
.jpg)
.jpeg)
.jpg)
