Reprezintă neîndoielnic două dintre cele mai cunoscute și valoroase personaje feminine ale istoriei României, cu multe însușiri, preocupări și valori comune, dar, în același timp, cu numeroase idei diferite și, pe drept cuvînt, cu un cor uriaș de voci admirative în spate: Regina Maria a României și prințesa Martha Bibescu.
Avînd în vedere contextele de viață publică și personală și trăsăturile comune, celor două femei nu le-a fost dificil să contureze o relație de prietenie care va deveni din ce în ce mai consistentă, cu tot ce include o atare formă de relaționare, de la confidențe la susținere, de la călătorii împreună la vizite reciproce. Principesa Maria devenise de-a casei la palat. La Palatul Mogoșoaia, reședința cea mai iubită a Marthei. Acolo se afla Maria cînd a aflat că a devenit regina României, după ce, pe 10 octombrie 1914, dis-de-dimineață, șambelanul Curții a telefonat pentru a anunța că regele Carol I a murit. Maria a primit această veste prin glasul Marthei, prima persoană care s-a înclinat în fața noii suverane.
Au urmat anii tumultuoși de război, iar prietenia celor două femei a fost supusă încercărilor. Activitatea Mariei și a Marthei din timpul războiului, extrem de vizibilă și fructuoasă pe planuri diverse (de la diplomație la infirmerie), a mutat subtil accentul de pe colaborare pe competiție. Tensiunea a crescut odată cu ocuparea Bucureștilor de către germani, moment în care familia regală s-a mutat la Iași, iar Martha Bibescu a ales să rămînă în Capitală pentru a servi interesele țării așa cum considera ea de cuviință. Apropierea de Wilhelm, prințul moștenitor al Germaniei, a dat naștere unor speculații compromițătoare la adresa Marthei, pe care Maria nu le-a negat. A ales tăcerea și nu i-a mai răspuns Marthei la scrisori. Acest lucru, proiectat ca un act de trădare, a deranjat-o nespus pe prințesa Bibescu. Cele două (deja foste) prietene s-au îndepărtat.
Războiul a trecut, pacea s-a încheiat, România s-a întregit, iar Regele Ferdinand și Regina Maria au fost încoronați oficial pe 15 octombrie 1922, la Alba Iulia. Martha nu a asistat la încoronare, deși, la inițiativa lui Barbu Știrbey, reluase legătura cu Maria. Nu și prietenia, aș zice. Istoria confirmă. După moartea Regelui Ferdinand în iulie 1927, prințesa Martha Bibescu a scris un articol dedicat acestuia, intitulat „O victimă regală”. Publicat în Franța, în L’Illustration, și în SUA, în Saturday Evening Post, textul a fost foarte apreciat de străini. În România, situația era diametral opusă. Regina Maria s-a arătat indignată de portretul de „victimă” al soțului ei creionat în articol, Ionel Brătianu a avut o reacție asemănătoare, iar secvența a căpătat astfel și o turnură politică. Prințesa Bibescu a încercat să se apere, exprimîndu-și totodată părerile de rău. În zadar. Legătura dintre Maria și Martha s-a rupt definitiv. Prietenia încetase de mult.
Istoria a continuat.
Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitoare, coprezentatoare și coautoare (comentariu și scenariu) a serialului documentar România construită.