„E atît de simplu”

De cele mai multe ori, calcurile frazeologice și sintactice – preluarea unor construcții prin traducerea cuvînt cu cuvînt din altă limbă – trec neobservate, pentru că exploatează posibilități deja existente în limba-țintă. Doar frecvența și stabilitatea lor, dobîndite brusc și nu prin îndelungate evoluții interne, indică sursa externă. Așa stau lucrurile cu formula E (sau este) atît de simplu, devenită în prezent un adevărat clișeu lingvistic, în care recunoaștem traducerea construcției englezești It’s that simple. Desigur, secvența respectivă de cuvinte exista deja în română, de multă vreme, de cele mai multe ori integrată în construcții sintactice mai ample (e atît de simplu să...; lucrul acesta e atît de simplu; e atît de simplu, încît...); nouă este doar folosirea ei ca formulă independentă, invariabilă și exclamativă, cel mai adesea după o recomandare sau o explicație.

Formula apare adesea în context publicitar, după anunțarea temei, pentru a încuraja preluarea unei metode sau a unui produs: „Deficit caloric. E atît de simplu!” (threads.net); „Cum previi îmbătrînirea creierului! E atît de simplu!” (spynews.ro). Și mai caracteristică este utilizarea ei după un sfat („N-ai bani, nu-ți cumperi, e atît de simplu!” tiktok.com) și mai ales după o explicație. În asemenea contexte, formula se încarcă de o anumită agresivitate, pentru că exprimă o atitudine de superioritate asumată de vorbitor, explicarea unor situații considerate evidente presupunînd incapacitatea ascultătorului de a le înțelege singur. Exclamația este un mijloc folosit de locutor pentru a-și sublinia propriile opinii și pentru a le prezenta ca adevăruri incontestabile, transmițînd în același timp reproșul implicit al presupusei obtuzități a destinatarului. Contextul poate oferi indicii suplimentare ale ostilității, cu referiri la efortul special depus pentru a explica lucruri care nu ar avea nevoie de explicații, pe care le-ar înțelege oricine: „Domnule C., sînteți cel puțin doi care n-ați înțeles. Eu încerc să explic un lucru: am o propunere de modificare a regulamentului, o trimit la comisia de specialitate și oamenii ăia, colegii mei și ai dumneavoastră, colegii noștri vor hotărî dacă cineva fraudează alegerile modificînd regulamentul sau nu. E atît de simplu!” (cdep.ro); „Păi, de aia încerc să explic pentru dumneavoastră, că sînt convins că ceilalți au înțeles. Eu încerc să vă spun că nu modificăm nimic, domnule M. (…) Ulterior acestui raport, vom intra în ședința Birourilor permanente și acolo vom dezbate noi, domnule M., dumneavoastră și eu. E atît de simplu!” (cdep.ro).

Strategia retorică de afirmare a evidenței și a simplității pentru a impune o poziție în fața adversarilor e veche. O găsim în forme apropiate de construcția actuală în discursuri politice de la sfîrșitul secolului al XIX-lea: „Dar nu se poate contesta că Regele trebuie să aibă o acţiune şi este datoria unul guvern de a vedea dacă acţiunea sa merge paralel cu a M. S. Regelui. Aceasta este atît de simplu, că nici nu merită o interpelare” (discurs al lui P.P. Carp, publicat în Timpul, 18 ianuarie1895); „Vă rog, dar, a nu căuta să scrutați pînă în cele mai mici detalii cauzele prezenței noastre pe banca ministerială. Lucrul este atît de simplu și de învederat, încît eu mă mir că d-voastră aveți aerul să nu-l înțelegeți” (discurs al prim-ministrului Petre S. Aurelian, în Voința națională, 30 noiembrie 1896).

Discursul politic populist și paternalist de azi recurge frecvent la formula menită să prezinte situațiile complicate ca fiind simple, clare și evidente. Vorbitorul nu se străduiește să furnizeze dovezi, bazîndu-se doar pe autoritatea pe care și-o asumă de la început. Construcția apare, de exemplu, în discursurile noului președinte american (în engleză în original, în română în traducerile din presa noastră) – „«Dacă ne impun o taxă vamală sau o taxă, noi le impunem exact același nivel de taxă vamală sau taxă, este atît de simplu», a declarat Donald Trump” (hotnews.ro). O regăsim într-un recent mesaj al candidatului exclus din competiția electorală românească, într-o secvență în care absurditatea afirmațiilor este în evident contrast cu atitudinea de siguranță și de superioară interpretare a faptelor: „Dacă democraţia din România eşuează, întreaga lume democratică va cădea. E doar începutul. E atît de simplu.  Europa este acum o dictatură, România este sub tiranie” (dcnews.ro).

Orice strategie retorică prin care vorbitorul își transmite cu emfază propriile convingeri și presupusa superioritate intelectuală este inerent iritantă; reaua impresie este agravată de clișeele care o fac și mai evidentă.

Rodica Zafiu este profesor dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).