Jocurile minții

Jocurile minții au necesarmente mecanisme similare (pentru că modul de lucru al minții omenești și capacitatea ei au rămas neschimbate de cel puțin șaizeci de mii de ani).

Jocurile minții au necesarmente mecanisme similare (pentru că modul de lucru al minții omenești și capacitatea ei au rămas neschimbate de cel puțin șaizeci de mii de ani) și, prin urmare, sistemele care au fost îndeajuns rulate în timp vor avea tendința să se suprapună, nu numai în formă, ci și în substanța lor. Avînd la dispoziție date complexe, ar trebui să putem demonstra că porțiuni ale hărții sistemului budist se suprapun peste porțiuni de sistem creștin, peste porțiuni de idealism german, peste porțiuni de gîndire științifică modernă, pentru că toate sistemele sînt infinite și tind să exploreze toate posibilitățile de care dispun. În consecință, atunci cînd se vor fi extins suficient, hărțile realității întocmite de ele vor coincide cu siguranță.

Pe mulți îi va șoca descrierea religiei ca un joc al minții, iar mulți credincioși se vor simți îndepărtați de ceea ce ar putea să pară o diminuare a credinței lor. N-ar trebui să se întîmple așa. Aceștia ar trebui mai curînd să ia seama de faptul extraordinar că, din perspectivă sistemică, nu există contradicție între religie și știință (care sînt, în egală măsură, jocuri ale minții) și mai mult chiar n-ar trebui să existe nici între religii vreo contradicție, deoarece, acolo unde dispunem de date suficient de complexe, se poate demonstra că religiile corespund între ele nu numai ca mod de operare (care este modul de operare al minții omenești), ci și în privința teritoriilor pe care le explorează. Și chiar atunci cînd religiile nu se suprapun, ele pot fi totuși considerate ca dezvoltarea morfodinamică a unor anumite reguli fundamentale, perfect inteligibile și, uneori, chiar raționale...

Practicat de cine nu trebuie și unde nu trebuie, un asemenea joc poate pune serios în pericol două dintre cele mai nobile cuceriri la care au ajuns gîndirea și societatea occidentală: că libertatea de a gîndi totul pînă la ultimele consecințe n-ar trebui niciodată să sufere imixtiunea vreunei autorități; și că pericolele libertății nu scad atunci cînd libertatea e suprimată.

 

(fragment din Arborele gnozei. Mitologia gnostică de la creștinismul timpuriu la nihilismul modern, Editura Nemira, 1998, pp. 380-381)

Share