Copilăria lui Trump

Pam, de Marius von Mayenburg. Traducerea: Alexandra Murăruș. Regia: Alex Bogdan. Scenografia: Clara Ștefana. Muzică & sound design: Adrian Piciorea. Light design: Costi Baciu. Cu: Cătălina Mihai, Andreea Samson / Ana Maria Turcu, Dan Rădulescu, Eduard Buhac, Smaranda Caragea, Lucian Ionescu. Teatrul de Comedie.

După alegerile americane din 2016, încheiate cu victoria lui Donald Trump, dramaturgul și regizorul Marius von Mayenburg, una dintre vocile puternice ale dramaturgiei europene astăzi și colaborator al lui Thomas Ostermeier la Schaubühne, Berlin, a scris și regizat un text despre nașterea iliberalismului în societățile democratice. Piesa Peng – o interjecție ca o izbitură –, jucată cu titlul Bang la Berlin, dar și la Craiova, unde a fost montată de Theodor Cristian Popescu, a fost „o reacție alergică” la ce s-a întîmplat în Statele Unite, spunea von Mayenburg. Nu știu ce zice dramaturgul acum, după ce Trump a cîștigat al doilea mandat de președinte, dar textul lui se joacă la Teatrul de Comedie, în regia lui Alex Bogdan, cu titlul Pam.

Personajul principal, Ralf (Cătălina Mihai), este un construct caracterologic ansamblat din Richard al III-lea, de la care ia vocea cavernoasă și un trup șleampăt, Trump, căruia i-a împrumutat frizura, și George Simion, aburitor al electoratului cu locuințe ieftine. Ralf se comportă ca un Goe agresiv și ajunge un fel de rege la el în sufragerie Ubu, un personaj reprezentativ, ca mentalitate și atitudine, pentru o parte din populație și pentru tendințele politice actuale. Ralf este mai degrabă un summum de idei decît un personaj psihologic. Marius von Mayenburg scrie o comedie neagră, absurdă și politică, profund ireverențioasă, inconfortabilă și neliniștitoare, care are ca spațiu de evoluție familia văzută ca un extras al societății. Ralf comite deja o crimă înainte să se nască – își ucide sora geamănă, o atacă pe doctorița care îl ajută să vină pe lume și își pregătește deja un plan ca să-și domine părinții (Ralf este și un precursor al lui Kurt din Chip de foc, piesa celebră al lui von Mayenburg despre disoluția familiei – frații incestuoși și piromani Kurt și Olga își incendiază propria casă și părinții). „Am lăsat-o în urmă învinsă, ca să clarific de la bun început că pe mine nu mă va opri nimic, absolut nimic, sînt unic, nu am frați gemeni, nu există varianta mea feminină, sînt bărbat și sînt pe un drum ascendent, iar cine îmi stă în drum este dat la o parte” – declarația lui Ralf seamănă grozav cu ideologia MAGA (Make America Great Again) și amintește de afirmația lui Elon Musk privind înlocuirea democrației cu un sistem în care guvernul este alcătuit din „high status males” („bărbați alpha cu un nivel ridicat de testosteron”) și în care „femeile și bărbații cu un nivel scăzut de testosteron” nu au ce să caute. O băiețeală perfectă pentru Ralf. Mama lui (și a națiunii americane) a imaginat o casă deschisă, în care toți nefericiții pot găsi sprijin – „Pivnița noastră e plină de străini și adorabilii noștri hamsteri pitici nu mai au loc să hiberneze” –, dar asta ia sfîrșit cînd Ralf pune mîna pe armă. O versiune teatrală pentru „deportările în masă” pe care le preconizează Trump.

Teza dramaturgului este că iliberalismul, aici trumpismul, este produsul democrației, al libertăților, drepturilor civile și rețelelor sociale. Ralf ia conceptele, ideile, practicile democratice și le răsucește pînă cînd devin opusul lor, se folosește de ele pentru a le duce în extremă: își terorizează părinții pentru că „nu sînt copiii viitorul omenirii?”; își terorizează profesorii care îi apreciază superlativ prestațiile jalnice pe care nu i le pot invalida pentru că l-ar „traumatiza”; își agresează sexual bona și apoi o acuză de abuz sexual. „Dacă vreau, o ating. Pun mîna pe orice femeie care îmi place, îi bag mîna în bluză sau între picioare pentru că sînt încă un copil. Fac asta în mod nevinovat”, zice Ralf, și asta sună a „grab them by the pussy”. „Băiețeii ăștia au un nivel de testosteron incredibil de crescut”, își justifică bona agresorul. Ralf transformă libertățile democratice în teroare. „Frumosul este urît și urîtul este frumos”, decretează el.

Regizorul Alex Bogdan îl ia pe Ralf de aici și încearcă să-l înșurubeze în realitatea românească. Ce rezultă este un smardoi de cartier care își impune ideologia neofascistă și autoglorificatoare în acorduri de manele. Cătălina Mihai face din Ralf un copil monstruos (născut cu dinți, ca Richard al III-lea), cu o inocență pervertită în patologic, șmecher, agresiv, manipulator și care are cîteva acorduri de manele ca semn identitar. Personajul depășește mai multe convenții de spectacol, de exemplu i se adresează unei actrițe pe nume sau publicului direct, are forța de a penetra paradigmele pe care obișnuim să le numim convenții sociale, de unde și periculozitatea lui extremă. Actrița îi dă personajului un anumit farmec, în fond, Ralf reușește să atragă și să domine, prin urmare, are charismă. Dar Ralf este rudimentar în gîndire, iar Cătălina Mihai face vizibilă lipsa de profunzime a personajului, suplinită de violență. Părinții, mama (Ana Maria Turcu / Andreea Samson), o mater dolorosa în varianta comică, și tatăl (Dan Rădulescu), un bărbat sub papucul soției și fiului, formează un cuplu caragialian, imaginea unui parenting eșuat. Tom (Eduard Buhac), care filmează un documentar tabloidizat despre Ralf, reprezintă o presă aservită profitului. Mai multe personaje se împart între Smaranda Caragea (doctorița, vecina victimă a violenței domestice etc.) și Lucian Ionescu (vecinul violent, sora Mechtild etc.). Spectacolul este dinamic, cu nerv, actorii jonglează nonșalant cu un comic absurd și șarjează violența à la Tarantino.

Alex Bogdan a intuit bine un tip de comedie pe care textul o reclamă, o formă exacerbată, grotescă, cu tușe de umor brutal și accente locale. Riscul este însă ca umorul să mascheze mizerabilismul personajului, exact așa cum se întîmplă cu personajele reale pe care le are ca reper. De altfel, nu știu dacă Ralf îl prefigurează prea bine pe George Simion, relația lui cu politicianul român rămîne destul de forțată, însă este o întruchipare a trumpismului, a acelui tip de masculinitate feroce și caricaturală, un papițoi violent care pune mîna pe putere. „Bărbaților le place cel mai mult să ucidă femei”, spune un personaj-femeie și noua ideologie a guvernelor cu „high status males” răsună neliniștitor în minte. Distopia comică a lui Marius von Mayenburg devine realitate.

Oana Stoica este critic de teatru.

Foto: Anastasia Atanasoska