Nici o minune astăzi în Transilvania

Wonders of Transylvania. Regia: Martin Boross. Dramaturgia: Alexa Băcanu & Martin Boross. Scenografia, video design: Mihai Păcurar. Costume: Zsófi Gábor. Muzică, sound design: Márk Bartha. Tehnic: Cătălin Filip. Asistente de regie: Ágnes Turós, Ștefana Olar. Cu: Alexandra Caras, Szilárd Gáspár-Barra, Rebeka Kolcza, Oana Mardare, Emöke Pál, Tavi Voina. Participare video: Andrada Balea, Doru Mihai Taloș, Cătălin Filip, Alina Mișoc. O coproducție Reactor de creație și experiment și Váróterem Projekt în parteneriat cu STEREO AKT.

Spectacol produs în proiectul Fágáș. Perspective multiculturale – consolidarea antreprenoriatului cultural din Cluj-Napoca în context interetnic româno-maghiar. Program finanțat prin granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.

Tema conviețuirii româno-maghiare în Transilvania apare cu regularitate în teatrul produs în această regiune, în special în zona independentă. După legendarul 20/20, spectacol creat de Gianina Cărbunariu la Studio Yorick din Tîrgu Mureș (2010) despre „martie negru”, conflictul româno-maghiar din martie 1990, subiectul relațiilor interetnice a fost abordat în diferite formule (documentar, dramă, comedie, pseudo-divertisment, performance): Double Blind (regia Alina Nelega și Réka Kincses, Teatrul Național Tîrgu Mureş), două texte de Csaba Székely, Orb de mină (diverse producții) și MaRó (regia Andi Gherghe, Teatrul 3G, Tîrgu Mureş), Poveste din Transilvania (text George Ştefan, regia Andi Gherghe, Studio Act, Oradea), 99,6 (creație colectivă, Reactor de creație și experiment, Cluj) etc. La Reactorul clujean, tema relațiilor româno-maghiare și modul în care ele influențează comunitățile apar în mai multe spectacole. Wonders of Transylvania, coproducție Reactor cu Váróterem Projekt (companie clujeană independentă de teatru de limbă maghiară), este unul dintre cele mai recente proiecte cu acest subiect.

Două lucruri mi s-au părut importante în acest spectacol (vizionat ca înregistrare video). Unul ține de forma lui: Wonders of Transylvania / WoT se prezintă ca un mokumentary, un pseudo-documentar care pastișează elemente reale pentru a investiga o temă. Această parafrază horror-comică devine o ramă pentru multiple straturi de realitate subiectivă. În spectacol, artiști independenți, români și maghiari, din Cluj lucrează împreună cu o regizoare din Budapesta (care oferă „perspectiva de afară”) un spectacol despre relațiile româno-maghiare, finanțat din fonduri europene. Însuși proiectul este integrat ficționalizat în falsul documentar: compania de teatru care produce spectacolul se numește Reductor (trimitere la Reactor, unul dintre producătorii reali ai WoT), proiectul este finanțat prin granturi europene, regizoarea vine de la Budapesta, ca și regizorul real al spectacolului (Martin Boross). Regizoarea-personaj îndeamnă actorii-personaje să își prezinte propriile experiențe și opinii legate de temă, astfel încît există mai multe perspective dinăuntrul subiectului ce se dovedesc a fi clișee pe care actorii-personaje le livrează cu inocență, cinism sau furie. Ideile stereotipe și prejudecățile (ex.: moldovenii urăsc ungurii) vin din familie, de la școală (unde perspectiva asupra istoriei se dovedește a fi atît de naționalist-subiectivă încît aceleași evenimente studiate în școli românești și maghiare nu coincid) sau de la politicieni, sînt împachetate în certitudini, aparența lor de adevăruri absolute fiind generatoare de conflicte. Spectacolul conține „documentare” în format video precum jurnale video ale artiștilor-personaje din timpul repetițiilor sau interviuri cu echipa extinsă a proiectului, realizate post factum, și scene din repetiții, prezentate live.

Fiind un proiect internațional, limba de lucru este engleza, care ar trebui să aibă rol de coagulare a echipei, de netezire a tensiunilor prin oferirea unui spațiu lingvistic comun, neutru și nonconflictual, doar că intenția eșuează. Engleza nu e stăpînită de toți la același nivel, astfel că devine dificil de accesat, creează confuzii și frustrări. Limba străină nivelează uneori împunsăturile reciproce, fără a opri însă ieșirile temperamentale care arată la nivel micro că tensiunile macro nu se vor stinge într-o pace universală. Clișeele apar și la reprezentarea Transilvaniei în spectacolul din spectacol, sub forma unui bîlci („cu tiribombă”, insistă un personaj român) în care pot fi văzute „minunile” regiunii („un freak-show”, apreciază alt personaj). Desigur, din expoziția vivantă nu ar lipsi Dracula, poate emblema comercială cea mai puternică a Transilvaniei, care devine un meta-cadru pentru spectacol, bîntuind imaginația febrilă (la propriu) a regizoarei din Ungaria, pe care vampirul local pare că a secătuit-o de vlagă. Bolnavă, ea părăsește terenul minat al conflictelor și mitologiilor horror, lăsînd artiștii să se descurce singuri cu problemele lor interetenice.

Spectacolul din spectacol se împotmolește, chiar dacă există o variantă finală pe care noi, spectatorii, nu o vedem. Dar nimeni nu pleacă acasă cu mai multă empatie față de ceilalți, ci cu mai multe certitudini că perspectiva proprie este cea corectă. În fundal, referendumul pentru autonomia Ținutului Secuiesc aprinde și întreține jarul conflictului interetnic.

Celălalt lucru important în spectacol este abținerea de la a găsi o soluție. Spectacolul începe cu o rundă șarjată de glume antiromânești și antimaghiare, cît se poate de ascuțite și incorecte politic. Situația conviețuirii interetnice se prezintă astfel în toată splendoarea ei combativă, dar, pînă la final, spectacolul refuză atît victimizarea, prin accentuarea conflictului, cît și optimismul debordant, prin proiectarea unui iluzoriu viitor pașnic. Reconstituirea istoriei cu obiecte casnice și reprezentarea conflictelor interetnice prin păpuși duc la o apropiere a trecutului și prezentului comunităților într-o formulă domestică. În fond, cei care se ceartă sînt vecini. Sîntem alături, deși ne e greu să fim împreună.

Oana Stoica este critic de teatru.

Foto: Roland Váczi